Cronica plasticaBourdelle, prietenul domnului Simu

Expozitia "Bourdelle, vector al modernitatii", deschisa la Muzeul National de Arta, in cadrul manifestarilor francofoniei, mi-a intarit admiratia fata de marele sculptor dar mi-a trezit si o amintire dureroasa. Printre superbele exponate exista un bust in marmura de Pirinei, reprezentand-o pe sotia unui adevarat Mecena roman. Este vorba de Anastase Simu. Bustul prezentat intai la Paris a starnit, la vremea lui, o vie admiratie. Alaturi de acesta este chiar bustul lui Simu, care devenise un bun prieten al sculptorului. Ca un omagiu al artistului adus iubitorului de arta, pe una din laturile bustului este schitata fatada muzeului care purta numele lui Simu, daruit statului in 1910. Construit ca un templu grecesc, ionic, stralucitor de alb, vizavi de cinematograful Patria, era unul din putinele lacasuri prevazute a fi muzeu de arta. El continea cateva opere absolut remarcabile, printre ele si cateva semnate de Bourdelle (1861- 1929). In anii adolescentei, am calcat de multe ori pragul muzeului Simu, si mi-am bucurat ochii, zabovind cu privirea asupra tablourilor si sculpturilor expuse. In dorinta stupida de a sterge amintirile trecutului, ale micului Paris, furia comunista a demolat acest frumos edificiu, pentru a ridica in locul lui banalul si chiar uratul bloc Eva.
Odata intrat in expozitia al carei vernisaj a avut loc la sfarsitul lunii septembrie, a.c., printre lucrarile de mari proportii, iti atrage repede atentia un centaur ingenunghiat, cu chipul chinuit, sustinand cu un brat o lira. Intitulat "centaur murind", statuia il reprezinta pe Kiron, o fiinta inteleapta, manuind stiinta lecuirii, dar si a muzicii. El ar fi fost dascalul lui Achille, al lui Iason si chiar al lui Esculap. Obligat sa indeplineasca cele 12 munci poruncite de Euristeu, Hercule trebuia sa ucida si cumplitul mistret de pe muntele Erymanthos. Pe drum se abate pe la centaurul Pholos, care il ospateaza si ii da sa bea din vinul aromat al centaurilor. Acestia, infuriati, navalesc asupra celor doi. Hercule ii pune pe fuga si ii urmareste, tragand cu arcul in ei. Din greseala nimereste genunchiul prietenului sau Kiron. Sageata otravita in sangele hidrei din Lerna face rana nevindecabila. Pentru a-si curma suferinta, Kiron renunta la nemurire. Dar oare Bourdelle dorea numai sa ilustreze stravechea legenda? Pentru el, centaurul moare asemenea zeilor pentru ca nimeni nu mai crede in mituri. Dar numai atat? Elev al lui Rodin a carui opera se apropia cat mai mult de adevarul naturii, pana la ultimul detaliu. Bourdelle se departeaza de maestrul sau. El da trupurilor infatisarea pe care o simte mai expresiva. Parasind clasicismul, artistul isi cauta originile in arta arhaica greceasca. El anunta modernismul in literatura, in muzica, in artele plastice.
Exista in expozitie si trei capete reunite in expresia urii, a groazei, dar si a furiei dezlantuite. Este un fragment din "Monumentul combatantilor si aparatorilor regiunii Tarn et Garonne din 1870-1871". Cetatenii isi doreau o amintire a rezistentei lor, desi era vorba de un razboi pierdut, care dusese la caderea lui Napoleon III in fata armatei lui Bismark. Majoritatea criticilor a numit lucrarea drept o "monstruozitate hotentota". Rodin ii ia apararea. Dupa el: "Bourdelle a reusit sa lezeze pe toti cei hraniti de educatia acestor vremuri dand castig de cauza gustului conventional."
Cea de a treia munca a lui Hercule, poruncita de Euristeu, a fost uciderea pasarilor de pe lacul Stimphalis. Acestea ucideau cu ciocul si ghearele de fier oameni si vite. Aripile lor aveau pene de bronz pe care, in zbor, le zvarleau ca pe niste sageti. Bourdelle il imortalizeaza pe Hercule tragand cu arcul in maleficele pasari. El a lucrat dupa un model. Este vorba de ofiterul Doyen-Pargot, care avea intr-adevar un trup atletic. Ofiterul acceptase sa-i pozeze, cu conditia ca sa nu poata fi recunoscut. Dar Bourdelle nu se multumeste numai cu atat. In versiunile succesive ale statuii, el elimina elementele realiste, considerandu-le inutile, si este interesat doar de claritatea lucrarii. Nu mai este doar lupta lui Hercule cu pasarile, ci si lupta artistului cu materia. Opera ii aduce celebritatea. Ea este emblematica pentru marele sculptor. Mai exista in expozitie un "Cap al lui Apollo". El e inca o demonstratie a departarii de Rodin, a renuntarii la naturalism, si la perfectiunea formei. Se pare ca artistul a gasit in atelierul sau o lucrare mai veche, din lut. Folosindu-se de deformarile cu care timpul a alterat aceasta lucrare, Bourdelle le-a folosit pentru a alcatui chipul zeului, simbol al soarelui. Este lucrarea la care el a considerat-o drept una din cele mai bune, inca o prevestire artei viitorului. Dar mitologia i-a folosit lui Bourdelle pentru a ilustra si o poveste de dragoste a propriei sale vieti. Legenda povesteste ca Apollo, indragostit de Daphne fiica lui Peneus, zeu al apei, a fugarit fecioara care, ca sa scape, si-a rugat tatal s-o prefaca in arbust de lauri. Pentru statuia care aminteste aceasta legenda, povestita de Ovidiu in faimoasele sale "Metamorfoze", model i-a fost lui Bourdelle o eleva a sa, romanca Celine Emilian, pe numele ei adevarat Cleopatra Sevastos. Ea i-a devenit sotie, dar un timp a plecat in Grecia. Poate lipsa ei i-a inspirat lui Bourdelle aceasta statuie. Poate suferinta s-a sublimat in arta.

---

Despre autor: