Guvernul plateste peste 25 de milioane de euro anual pentru emisia programelor publice de radio si de televiziune. Nici un prim-ministru nu a fost curios sa afle de ce trebuie sa dea acesti bani Societatii Nationale de Radiocomunicatii. Executivul

Guvernul plateste peste
25 de milioane de euro anual pentru emisia programelor publice de radio si de televiziune. Nici un prim-ministru nu a fost curios sa afle de ce trebuie sa dea acesti bani Societatii Nationale de Radiocomunicatii. Executivul nu a verificat niciodata modul in care SRR si SRTV gestioneaza frecventele si nici nu a incercat sa le faca partase la aceasta povara financiara. De generozitatea sau indiferenta Guvernului nu profita publicul. Desi se vaita de saracie, Radiocom isi permite sa cumpere masini pentru uzul domnului ministru al Comunicatiilor. Si ce masini! Audi 4 Turbo, cu jenti de comanda, care a costat in jur de 60.000 de euro. Asta pentru vremea frumoasa. Pentru vremea rea, Mitsubishi Pajero, si el peste 50.000 de euro. De ce are nevoie dl ministru de doua masini, nu stiu. Stiu insa ca Mitsubishi Pajero a fost luat in dublu exemplar, unul si pentru seful Radiocom. Tot de vreme rea, ca pentru anotimpul calduros exista o Skoda Superb, cu piele si televizor la bord. Peste 200.000 de euro pe fite!

Cand am spus ca SRR incalca legea pentru ca difuzeaza Romania Muzical pe doua frecvente, am alarmat parlamentari ale caror neveste figureaza, periodic, in programele postului. L-am suparat pe dl Iorgulescu, ministrul Culturii, ale carui creatii le poti asculta numai la postul public. Am fost aspru judecat la GDS si in unele publicatii de oameni care n-au avut rabdare sa inteleaga despre ce este vorba. Am fost pus la zid, sub acuzatia ca vreau sa distrug Muzicalul. Manipularea a tinut, iar lucrurile au ramas neschimbate. Nimeni nu s-a intrebat de ce este nevoie de doua frecvente pentru acelasi program, de ce nu se poate aloca una dintre ele unui program destinat copiilor, de pilda. Mai ales ca SRR are o arhiva exceptionala cu emisiuni pentru copii. Alti bani cheltuiti aiurea.

Guvernul a suplimentat bugetul Ministerului Culturii si Cultelor cu 2,7 milioane de lei noi, peste 700.000 de euro, pentru achizitionarea a 12.000 de pachete ce vor contine albume de arta, CD-uri, DVD-uri si alte materiale de promovare a imaginii Romaniei. Pachetele vor fi oferite parlamentarilor, oficialitatilor guvernamentale, formatorilor de opinie, altor persoane publice din ""tarile-tinta"" cu prilejul Zilei Nationale. Bani irositi. Pozele, fie ele frumos colorate, nu pot cosmetiza o tara neperformanta.

In 2002, Festivalul George Enescu a costat in jur de 4,5 milioane de euro. In 2007, daca bugetul va fi aprobat de Parlament cu tot cu amendamente, o sa coste 55 de milioane de lei noi, adica peste 15 milioane de euro. Mai scump decat Festivalul de la Cannes! Organizatorii se lauda cu publicitate la CNN, Euronews si Mezzo. Dar care este realitatea de dincolo de festival? O capitala poluata, mizera si cu un trafic infernal. Cenusie si cu multi caini vagabonzi, cersetori si hoti de buzunare. De ce sa cheltuim sute de mii de euro pe o publicitate mincinoasa, ce nu va convinge pe nimeni? Si ce inseamna de fapt Festivalul
Enescu? Un concurs de calitate sau spectacol si orgolii costisitoare? Printr-o gestionare mai buna a banilor putem avea un
festival onorabil si, in plus, se
pot termina lucrarile la Muzeul National de Arta Contemporana. Un muzeu de care ministrul Culturii nu vrea sa auda din cauza de... Adrian Nastase!

Frigul a scos in strada sute de copii. In astfel de momente e nevoie si de solidaritatea institutiilor publice, de reconsiderarea unor proiecte si prioritati. Fiecare putem sa contribuim la un fond de urgenta care sa asigure caldura in gradinite, scoli si spitale. Cu conditia sa ne pese si sa constientizam ca exista lucruri mai importante decat confortul si aranjamentele pe bani publici. Dar nu ne pasa. Cum nu i-a pasat nici dlui Ioan Rus, care a dat Mercedes cat cuprinde Ministerului de Interne. Prietenii stiu de ce. Viata ne obliga sa tipam. Cu gura larg deschisa!


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.