Comunistii au organizat simulacre de proces. Iata citeva dintre cele mai rasunatoare exemple.

Unul dintre primele procese politice puse in scena imediat dupa preluarea puterii de catre comunisti a fost cel al „ziaristilor criminali si vinovati de dezastrul tarii", inceput la 30 mai 1945.

„Fascistii"

Lotul a fost mai adesea numit al „ziaristilor fascisti" – dar asta nu inseamna ca toti jurnalistii implicati in proces ar fi fost fascisti, ci doar ca asta era acuzatia cea mai folosita de regimul comunist pentru intemnitarea adversarilor politici. Printre acuzati: Pamfil Seicaru, directorul ziarului „Curentul", Radu Gyr, fost director al teatrelor, Nichifor Crainic, directorul revistei „Gandirea", Stelian Popescu, fost director al ziarului „Universul", si Grigore Manoilescu, fost director la „Buna Vestire". Principala acuzatie era ca inculpatii ar fi facut propaganda regimului Antonescu. La aceasta se adaugau instigarea la ura rasiala, sustinerea campaniei militare a Romaniei in Est si „tainuirea crimelor antonesciene". In procesul declansat de catre Tribunalul Poporului din Bucuresti acuzatori publici au fost Constantin Vicol, Alexandra Sidorovici (sotia lui Silviu Brucan), Ion D. Ioan si Avram Bunaciu. Ei intocmisera un dosar masiv din articole de ziar si marturii obtinute de la dusmani ai acuzatilor sau, prin presiune, de la alte persoane. Astfel, comunistii au creat aparenta de legalitate.

In jurul Tribunalului au fost organizate demonstratii ale „oamenilor muncii" care cereau moartea acuzatilor, iar Sindicatul Ziaristilor Profesionisti, in frunte cu N.D. Cocea, Eugen Jebeleanu si Cezar Petrescu, a difuzat un protest public in care isi exprima satisfactia ca a fost trimis in judecata „primul lot de ziaristi tradatori ai intereselor populare si de stat".

Sentinta a fost data la 2 iunie 1945. Pamfil Seicaru si Grigore Manoilescu au fost condamnati la moarte in contumacie, iar Nichifor Crainic si Stelian Popescu, tot in lipsa, la munca silnica pe viata. Restul au primit pedepse cu inchisoarea intre 12 si 20 de ani.



„Rugul Aprins"

Dosarul „lotul Alexandru Teodorescu si altii", mai cunoscut sub denumirea de „Rugul Aprins", este unul dintre cazurile celebre care au dus la adoptarea decretului 410 din 1959, prin care au fost inchise sute de manastiri si eliminati din viata monahala peste 5.000 de calugari.

Anchetatorii l-au acuzat pe scriitorul Sandu Tudor, devenit intre timp ieroschimonahul Daniil, staret al Schitului Rarau (pe numele sau real Alexandru Teodorescu), ca, impreuna cu alti prieteni, au organizat o miscare cu caracter legionar numita „Rugul Aprins". In fapt era vorba despre o miscare cultural-religioasa, numele sau simbolizind rugaciunea neincetata sau a lui Iisus. Intre anii 1945 si 1948, in sala bibliotecii Manastirii Antim, asociatia „Rugului Aprins", initiata de Sandu Tudor, a organizat o serie de conferinte teologice, cu referire la rugaciune in general, la raporturile omului cu Dumnezeu, privite istoric, la Rugaciunea lui Iisus si la practicarea acestei rugaciuni. Intre conferentiari se numarau mai multe personalitati proeminente, intre care pr. Benedict Ghius, pr. prof. univ. Dumitru Staniloae, prof. univ. Alexandru Elian, prof. univ. Alexandru Mironescu, scriitorul Paul Sterian, scriitorul Ion Marin Sadoveanu, poetul Vasile Voiculescu. Asistau studenti si tineri monahi. Doar o mica parte dintre membrii acestui cerc de dialog crestin avusesera legaturi cu miscarea legionara.

In vara lui 1948, convorbirile de la Antim au fost oprite, pentru ca fusesera interzise asociatiile cu caracter religios. Membrii „Rugului Aprins" s-au risipit. Dupa zece ani, in noaptea de 13-14 iunie 1958, cei mai multi dintre ei au fost arestati sub acuzatia de atentat la ordinea sociala. Securitatea avea urmatorul scenariu: legionarii batrini intrati in manastiri au incercat, sub pretextul transmiterii invataturii crestine, sa formeze noi cadre legionare care sa atace regimul la momentul oportun. Un scenariu mincinos, care va sluji insa Securitatii si PCR sa inchida multe manastiri si sa linseze numerosi intelectuali de prim rang.

Dupa un an de ancheta si un simulacru de proces, Tribunalul Militar Bucuresti i-a condamnat la pedepse cu temnita grea, intre 10 si 25 de ani, pe: pr. prof. Dumitru Staniloae, ieroschim. Daniil (Sandu Tudor), arhim. Benedict Ghius, arhim. Sofian Boghiu, arhim. Felix Dubneac, ierom. Adrian Fageteanu, prof. univ. Alexandru Mironescu, dr. Vasile Voiculescu (poetul), arhim. Roman Braga si mai multi studenti, pentru ca „au atras tinerii intr-o activitate mistico-religioasa (…) manifestindu-se cu ei dusmanos la adresa ordinii sociale existente". O parte dintre cei intemnitati, intre care si pr. Daniil – Sandu Tudor, au murit in detentie, altii la putina vreme dupa amnistia generala din 1964.

In 1996, Curtea Suprema de Justitie i-a achitat pe toti membrii lotului „Rugul Aprins", in urma judecarii unui recurs in anulare introdus de Procuratura Generala, la solicitarea parintelui Adrian Fageteanu.

„Noica - Pillat"

Procesul lotului „Noica-Pillat" a fost ultima ampla inscenare judiciara, motivata politic, de tip stalinist din Romania comunista. A inceput in februarie 1960 si a durat doua saptamini, incheindu-se cu sentinte intre sapte ani de inchisoare corectionala si 25 de ani de munca silnica (Constantin Noica si Dinu Pillat).

In intervalul decembrie 1958 – ianuarie 1960, au fost arestati 23 de intelectuali de renume, intre care: Constantin Noica, Vladimir Streinu, Sergiu Al-George, Dinu Pillat, Marietta Sadova, Nicu Steinhardt, Alexandru Paleologu, Theodor Enescu, Arsavir Acterian, Al. O. (Pastorel) Teodoreanu.

Ancheta a fost astfel condusa, cu violenta, incit sa se muleze pe un scenariu prestabilit de catre Securitate. Cei 23 de intelectuali erau acuzati ca au incercat sa destabilizeze regimul prin discutii despre carti si scriitori si prin lecturarea unor titluri interzise. Rechizitoriul a fost intocmit conform acestui scenariu, pe baza declaratiilor smulse sub tortura. Doi dintre cei anchetati au murit inainte de proces: Barbu Slatineanu din cauza batailor, iar Mihai Radulescu probabil s-a sinucis.

La 1 martie 1960, Tribunalul Militar Bucuresti a dat sentinta in procesul lotului „Noica-Pillat", in care principalele capete de acuzare fusesera legate de producerea si raspindirea a ceea ce ulterior s-a numit samizdat („Povestiri despre om", eseu filosofic de Constantin Noica, si „Asteptind ceasul de apoi", roman al lui Dinu Pillat) si a „scrierilor dusmanoase" ale romanilor din exil - Emil Cioran, Mircea Eliade, Vintila Horia etc.

Unii dintre cei condamnati vor relata experienta carcerala in volume de sertar, publicate dupa 1989: Nicolae Steinhardt, „Jurnalul fericirii", Alexandru Paleologu, „Sfidarea memoriei", Constantin Noica, „Rugati-va pentru fratele Alexandru" etc.

Pina in august 1964 au fost eliberati toti membrii lotului.

Frica de carte

Iata ce a scris un referent al Securitatii, dupa analiza unor carti ale lui Noica - „corpuri delicte"-, in procesul Noica - Pillat la 10 februarie 1960: „Astfel, lucrarea sa «Anti-Goethe» este intesata cu teorii reactionare, sustinind teza legionara a «cultului mortii», iar in «Povestiri din Hegel», sub pretextul povestirii cartii lui Hegel, staruind asupra laturii sale reactionare, o interpreteaza in directia «trairismului» legionar si in acelasi timp introduce teze fasciste si revizioniste, calomniind intr-o forma – uneori mascata, alteori deschisa – revolutia socialista si marxismul". Noica nu a destinat aceasta carte unui circuit clandestin si nu o considera subversiva. O dovedeste faptul ca a trimis-o, prin intermediul lui Mihai Sora la ESPLA, in eventualitatea publicarii. „Presupozitia Securitatii este ca textul lui Noica este un text incifrat, esopic, camuflind un mesaj subversiv si presupunind o lectura «printre rinduri». In fapt, «Povestiri din Hegel» este o incercare de interpretare si de clarificare a «Fenomenologiei spiritului» a lui Hegel", precizeaza cercetatorul George Ardeleanu.

Distrugerea elitei in formare prin „reeducare"

Experimentul „reeducarii" a fost organizat de regimul comunist pentru a distruge elita in formare: studentimea. „Reeducarea" detinutilor politici se facea prin tortura si umilinta pina ce „reeducatii" erau transformati in unelte sau omoriti. In Romania, „reeducarea" a inceput pe 6 ianuarie 1949, la Penitenciarul din Suceava. Acolo a avut un caracter nonviolent si a fost oprita in toamna lui 1949, caci esuase. La Pitesti, „reeducarea" a inceput pe 6 decembrie 1949, la camera 4 Spital, etajul 1. In timpul torturilor la care „reeducatorii" ii supuneau pe cei care trebuiau „reeducati" au murit zeci de oameni, iar alte zeci au fost mutilati fizic si psihic, pentru totdeauna. In primavara anului 1951, „reeducarea" de la Pitesti a fost incheiata, dar a continuat, pina in decembrie, in puscariile din Brasov, Gherla, Peninsula, Tirgu Ocna si Ocnele Mari. Regimul comunist a organizat un nou tip de reeducare, nonviolent, bazat pe presiuni psihice si promisiuni de eliberare, in anii ’60, la Aiud, Botosani, Gherla si la Periprava.

Mariti lista noastra

Lista cu numele victimelor elitei intelectualilor distrusa de comunism prezentata de ziarul nostru este una minima. Cei care detin date si nume suplimentare sint invitati sa le trimita la adresa victime_comunism@cotidianul.ro. Campania „Cotidianul" continua

Miercuri - Elita religioasa

Joi - Elita militara

Vineri - Elita economica

Citeste in continuare

Arestarea gindirii libere

Citeva mii de victime ale comunismului au alcatuit crema universitatii, a vietii artistice si a scenei politice de la noi.

Patru biografii intemnitate

Cazuri exemplare pentru a intelege pierderile suferite de societatea romaneasca.