Suntem cu un picior in Europa, iar aderarea de la 1 ianuarie 2007 este certa. Avantajele de care vom beneficia compenseaza cu prisosinta eforturile facute timp de mai bine de un deceniu. Cat despre dezavantaje, sunt considerabil mai putine decat daca
Suntem cu un picior in Europa, iar aderarea de la 1 ianuarie 2007 este certa. Avantajele de care vom beneficia compenseaza cu prisosinta eforturile facute timp de mai bine de un deceniu. Cat despre dezavantaje, sunt considerabil mai putine decat daca am fi ramas la periferia Uniunii Europene. La acest capitol, accentul in dezbaterea publica a fost pus pana acum pe inconvenientele de ordin economic sau pe costurile sociale. Ce s-a discutat mai putin au fost dezavantajele de ordin politic, iar daca nu se vor gasi mecanisme de compensare, procentul euroscepticilor autohtoni risca sa creasca. In primul rand, aderarea presupune delegarea unora dintre atributele suveranitatii nationale catre institutiile centrale de la Bruxelles sau Strasbourg. Aceasta este o regula elementara a UE. Inca sunt greu de estimat reactiile romanilor cand isi vor da seama ca decizii care ii privesc in mod direct vor fi luate pe teritoriu francez sau belgian. Instrainarea electoratului poate deveni dubla: atat fata de clasa politica autohtona, care este perceputa inca detasata de preocuparile cetateanului, cat si fata de birocratii de la Bruxelles, care impun modalitatea de casapire a porcului din cotetul taranului. S-ar putea ca pe viitor sudalmile la adresa politicienilor sa cuprinda si nume mai exotice, de-alde Barroso sau Frattini. Asta nu este doar o problema romaneasca, este problema fiecarui cetatean din Uniunea Europeana. Odata cu aderarea, ne vom confrunta si noi cu problema legitimitatii institutiilor europene. La limita, acestea functioneaza pe principii nedemocratice: controlul redus sau inexistent al electoratului asupra acestor organisme, decizii importante luate in cerc restrans s.a.m.d.. Si considerentele de mai sus au dus la respingerea Tratatului Constitutional al UE in Franta si Olanda. Dezbaterea ne va antrena finalmente si pe noi. Intr-o prima instanta, s-ar putea ca romanilor sa le convina, pe principiul ca europenii vor repara ce vor strica ai nostri, dar ar fi o naivitate sa credem ca avem un viitor in Uniune, bazandu-ne pe o astfel de argumentatie. Nu poti alimenta la nesfarsit entuziasmul fata de Europa bazandu-te pe frustrarile fata de clasa politica romaneasca. Un al doilea risc politic ar fi ca Romania sa trateze reprezentarea ei in institutiile europene ca avand o importanta secundara. Mult timp, la fel au facut si tarile vechii Europe, astfel incat Strasbourg sau Bruxelles au devenit locuri de pensionare pentru politicienii care si-au atins deja limitele in tarile de origine. Situatia tinde sa se schimbe, dar in Romania pericolul exista. Daca euroobservatorii nostri au beneficiat de indemnizatii consistente si de "concedii" prelungite la Strasbourg, sunt constienti de riscurile presupuse de aceasta functie. Ei pierd contactul cu electoratul, mai ales ca activitatea lor nu poate fi cuantificata usor. In plus, sunt departe de jocurile politice interne din partidele care i-au trimis in Parlament. In mod similar, exista riscul ca partidele politice sa puna pe listele pentru alegerile europarlamentare oameni de care se pot dispensa sau a caror prezenta, din diverse motive, a devenit indezirabila. Iar daca functiile de europarlamentar vor fi date in compensatie unor indivizi nemultumiti ca nu au prins un post de ministru, esecul va fi cert. Deja amenintata cu supraextinderea, Uniunea risca sa faca implozie daca noile tari admise nu se vor implica serios in eforturile de reformare a unui organism sufocat de birocratizare si cu o identitate culturala si politica aproximativa.
Despre autor:
