Holdingurile internationale de constructii care l-au enervat pe presedintele Traian Basescu se pregatesc intens de venirea fondurilor structurale oferite de Uniunea Europeana si necesare investitiilor in infrastructura. Grupul Strabag Austria este
Holdingurile internationale de constructii care l-au enervat pe presedintele Traian Basescu se pregatesc intens de venirea fondurilor structurale oferite de Uniunea Europeana si necesare investitiilor in infrastructura. Grupul Strabag Austria este pe cale sa preia intr-un mod discutabil SC ARL SA Cluj, cea mai importanta societate de constructii din Ardeal, aflata in portofoliul ministerul Transporturilor. Austriecii au fost avantajati in fata celorlalti competitori deoarece au beneficiat de informatii din "interior".
Compania de constructii austriaca Strabag este una dintre acele societati despre care presedintele Basescu spunea ca participa la licitatii de mari proiecte de infrastructura in Romania, le castiga in baza portofoliului, iar apoi le subcontracteaza firmelor romanesti, care se aleg cu "firmiturile". Strabag se afla de ani buni in gratiile Ministerului Transporturilor, a companiilor si agentiilor de drumuri, facand practic legea pe piata constructiilor publice. Politica agresiva de extindere a constructorului austriac a intrat in atentia Consiliului Concurentei care monitorizeaza foarte atent tranzactiile si privatizarile in care este implicata Strabag. Zilele acestea, austriecii forteaza preluarea ultimei mari societati de constructii aflata in portofoliul statului, SC ARL SA Cluj. Modul in care Ministerul Transporturilor Constructiilor si Turismului a organizat licitatia ridica semne de intrebare, procedurile fiind contestate acum in instanta, iar vanzarea este pusa sub semnul intrebarii.
Scurgeri de informatii
Valoarea de piata a ARL SA Cluj este estimata intre 500.000 si trei milioane de euro (valoarea actiunilor). Daca austriecii pun mana pe ARL SA, vor controla un procent semnificativ din piata de constructii din Romania si isi vor putea extinde sucursalele in cele sapte judete din Ardeal, unde constructorul cu sediul la Cluj opereaza si detine active. Totusi, tranzactia trebuie aprobata de Consiliul Concurentei care a denuntat deja practicile monopoliste ale Strabag. ARL SA Cluj a fost scoasa la licitatie si pe parcursul anilor 2003 si 2004, cand pachetul majoritar de actiuni a fost adjudecat de omul de afaceri bacauan Dorinel Umbrarescu, apropiat de PSD, dar si de societatea Medicarom Iasi, la fel, aflata in zona de influenta a fostului partid de guvernamant. Nici Umbrarescu si nici Medicarom nu au platit banii pentru ARL SA Cluj (circa 120 de miliarde de lei vechi). Acum patru luni, Ministerul Transporturilor a reluat procedurile de licitatie pentru vanzarea actiunilor. Conform documentelor, caietul de licitatie a fost intocmit in ideea de a aduce un investitor capabil sa relanseze compania, deoarece aceasta are contractate numeroase credite si o situatie financiara nu tocmai roz. In dosarul de licitatie, reprezentantii Ministerului Transporturilor au folosit bilanturile contabile ale ARL SA din anul 2004. Firmele care au cumparat caietul de sarcini si-au alcatuit oferta financiara in baza acestor date oferite de minister. Numai ca, inainte cu doua zile de deschiderea ofertelor, a iesit la lumina un nou bilant contabil, care a fost prezentat de reprezentantii Ministerului Transporturilor investitorilor interesati de ARL SA Cluj. Bilantul era cel din prima jumatate a anului 2005, mult mai imbunatatit in care activul net contabil al ARL SA a fost majorat cu circa 50 la suta. Inevitabil, firmele care au participat la licitatie nu si-au putut modifica intr-un timp atat de scurt ofertele. "Singura companie care si-a realizat oferta dupa bilantul din 2005 a fost Strabag. Reprezentantii Strabag au mers la Cluj, la sediul ARL si cu acordul reprezentantilor Ministerului au consultat datele financiare", a declarat reprezentantul unei companii care contesta derularea licitatiei. Astfel, oferta Strabag a fost declarata castigatoare, dar contractul nu a fost semnat deoarece pe rolul Tribunalului Bucuresti se judeca contestatia firmelor care spun ca au fost concurate neloial deoarece le-au fost comunicate date eronate de minister.
Strabag-Geiger, frati de monopol
Strabag AG Austria a intrat in atentia Consiliului Concurentei deoarece a realizat o concentrare economica impreuna cu o alta companie austriaca de constructii numita Geiger Gmbh. Strabag si Geiger controleaza in comun, dar si separat, o serie de societati de constructii, preluate prin privatizari sau achizitii directe. Consiliul Concurentiei a aratat urmatoarele: "controlul in comun exercitat de firma Strabag AG Austria, care controleaza societatea Bitunova Baustofftechnik GmbH, si de grupul Geiger asupra societatilor comerciale Thermolit SA si Internationale Bauconsulting SRL evidentiaza existenta unor legaturi anterioare intre aceste firme". Probabilitatea existentei unor interese comune reiese si din faptul ca in cazul societatiilor comerciale E.B.C. SA, societatii E.B.M SA, societatii Cosar SA si societatii Inter Eco SA, in urma tranzactiilor efectuate intre grupul Geiger si Strabag AG, prin firma Bitunova Baustofftechnik GmbH, cele doua firme austriece de constructii detin pachete egale de actiuni la societatile enumerate. Strabag detine actiuni in cadrul societatilor romanesti: Mineral Rom SRL, Drumuri si Poduri SA, Grandemar SA, Drumco SA, BRVZ Servicii & Administrare SRL, BMTI - Tehnica Utilajelor pentru Constructii SRL, Altus Development SRL, Astrada Development SRL si TPA Societatea pentru Asigurarea Calitatii si Inovatii SRL. Strabag mai este prezenta in Romania si prin intermediul unor "firme surori": BAU Holding Strabag Austria, Strabag Epito RT Ungaria si SBS Strabag BAU Holding Service GMBH.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.