Dorin TUDORAN: Ingrata situatie (II)

Dupa o vreme, ma suna Aurel Rau: "Poete, am primit o scrisoare extraordinara de la Noica. In plic era si un mesaj pentru dumneata. L-am citit, fiindca asa mi-a cerut. N-o sa-ti vina sa crezi ce-ti scrie! Sunt foarte fericit de cum au iesit lucrurile. Ti-l dau cand vin la Bucuresti, ca prin posta..."
Da, prin posta se intamplau lucruri ciudate. De exemplu - fotocopii ale corespondentei private ajungeau pe masa unor "tovarasi scriitori de nadejde". Ei stiau cum sa apere "interesele nationale" folosind impotriva "dusmanilor tarii" arsenalul pus la dispozitie de Securitate. Azi, interceptori de corespondenta si beneficiari ai actelor ilegale au imunitate parlamentara. Dar, vai!, lipseste angajamentul. Si in lipsa angajamentului, n-avem ce discuta.
Mesajul lui Noica era doar intr-un fel neastepat. Imi spunea ca tocmai se intorsese dintr-o calatorie si citise cu ceva intarziere textul meu. Imi marturisea ca il pusese pe ganduri, caci prieteni apropiati ii semnalasera aceleasi lucruri. Dorea sa-l cred ca nu se gandise vreo clipa ca textele sale ar putea face jocul cuiva. Ma invita sa-i fac o vizita la Paltinis. De ce-ar fi fost mesajul sau cu totul neasteptat? Nu asta scontasem - sa-l vad tinand cont si de ce spun altii?
Data fiind "situatia ingrata" in care ma aflam, n-am mai apucat sa-i fac acea vizita. I-am trimis o scrisoare - usor patetica, fireste - si exemplare din cartile mele. Mi-a raspuns cu caldura si mi-a spus ca isi va face candva timp sa le citeasca. Nu cred ca a facut-o, caci nu-i placea poezia acelor ani. Nu cred ca-i placea poezia deloc. O considera o arta minora. Peste o vreme, mi s-a transmis din partea lui un mesaj cu adevarat neasteptat.
Venea in Bucuresti si ar fi dorit sa stam de vorba. Imi dadea intalnire la o ceainarie/cofetarie. Am fost foarte mirat. Stiam ca venea foarte rar in Bucuresti. M-am dus la locul indicat. Am asteptat in zadar. Nu a venit. In schimb, evident pura coincidenta, prin geamul locantei am zarit trecand visator unul din ofiterii de Securitate care se ocupau de "ingrata mea situatie".
Nu am incercat sa mai iau legatura cu Noica. Pentru o vreme, chiar m-am intrebat daca mesajul venise cu adevarat de la el. De-abia ma linistisem, cand o cunostinta comuna mi-a transmis scuzele lui Noica. Inainte de a pleca la Bucuresti, sau dupa ce ajunsese in capitala, nu-mi amintesc exact, hotarase ca situatia mea era "mai mult decat ingrata", ca ma "angajasem pe un drum fara iesire", ca eram "un caz pierdut". intalnirea nu mai avea "nici un sens".
Desi nu am cum fi sigur ca rationamentul ii apartine, ceva imi spune ca asa au stat lucrurile. Ma lovisem, probabil, de ideea sa (si a atator altora) paguboasa ca trebuie "rezistat numai prin cultura". In fapt, unul din lucrurile pe care i le reprosam in scrisoarea deschisa era ce propavaduia despre libertate si mai ales despre lipsa ei. Citez: "In sfarsit, trebuie sa va marturisesc a fi citit multe Elogii: ale nebuniei, ale neputintei, ale plagiatului, elogii preamarind nevolnice creaturi, ridicate, pentru un moment, de vreun val tembel al istoriei pe socluri efemere. Mi s-a parut insa excesiv sa afirmati ca nu v-au daunat defel (sublinierea va apartine!) cei... 25 de ani de "tacere publicistica". In definitiv, va priveste. Eu unul raman de partea frivolei Isabeau, care spunea un lucru mult mai grav decat banuia rostind "Mehr als das Leben lieb'ich Freiheit". Da, nici chiar viata nu poate fi iubita mai mult decat libertatea."
Documente desecretizate azi confirma pentru unii temerea ca Noica a fost si un agent de influenta. Pentru altii, "lucrurile nu stau chiar asa". Totusi, daca stau chiar asa, am un imens regret si o intrebare pentru noi toti, indiferent de ce parte ne aflam in aceasta "ingrata situatie" creata de Noica. Regretul: am o senzatie de greata vazand ca Securitatea a "arbitrat" pana si o diferenta de opinii intre mine si Noica.
Inteleg frustrarea si revolta ce ne imping sa-i adresam scrisori nimicitoare dnei Mona Musca. Totusi, ma incumet sa cred ca documente ce par sa ateste azi ca Noica, Breban si altii au fost agenti de influenta (de saga lui Buzura ce sa mai spun?) ar trebui sa reprezinte o ingrijorare ceva mai mare pentru carturarii Romaniei decat angajamentul Monei Musca fata de "organe". Calitatea fibrei morale a unei natiuni depinde cu mult mai mult de cum si ce anume "tes" carturarii ei, decat de cum trec prin viata politicienii.
Intrebarea? N-o mai pun. Vorba lui Noica, nu mai are nici un sens...

---

Despre autor: