Presedintele Bancii Federale Americane, Ben Bernanke, a cerut statelor lumii sa faca mai multe eforturi pentru a distribui in mod mai echitabil beneficiile globalizarii.
Dupa cum informeaza Financial Times, Bernanke a explicat ca este esentia
Presedintele Bancii Federale Americane, Ben Bernanke, a cerut statelor lumii sa faca mai multe eforturi pentru a distribui in mod mai echitabil beneficiile globalizarii.
Dupa cum informeaza Financial Times, Bernanke a explicat ca este esential ca actorii economici internationali sa ajunga la un consens in ceea ce priveste imbunatatirea conditiilor de trai pentru oamenii obisnuiti, care suporta impactul masurilor de liberalizare a economiei mondiale.
In lipsa unui astfel de acord intre avocatii si practicienii liberalismului economic, lumea ar putea deveni martor la multiplicarea masurilor protectioniste luate de guvernele nationale. In loc de a recurge la nationalizari, Bernanke a sfatuit guvernele nationale sa-si ajute muncitorii prin masuri precum cursuri de reorientare profesionala, de exemplu. Astfel, ei vor fi mai capabili sa faca fata la modificarea tendintelor de pe piata internationala.
De asemenea, presedintele Fed a avertizat ca nu trebuie luat de bun progresul adus spontan de globalizare, deoarece aceasta aduce cu sine si fenomene negative, perpetuand amenintarile terorismului international sau amplificand efectele unor crize economice care apar initial localizate.
El a mai spus ca trebuie acordata tot mai multa atentie la distributia efectelor pozitive ale globalizarii, deoarece este posibil ca profiturile sa fie acumulate mai ales de patroni, in vreme ce muncitorii nu sunt facuti partasi la noile beneficii.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.