Termenul din titlu nu-mi apartine. L-am preluat de la Sigmund Freud si nici nu ma prea sinchisesc sa-l folosesc in sensul definit de parintele psihanalizei, atat mi se pare de potrivit pentru descrierea moravurilor romanesti in plina era a suparacios
Termenul din titlu nu-mi apartine. L-am preluat de la Sigmund Freud si nici nu ma prea sinchisesc sa-l folosesc in sensul definit de parintele psihanalizei, atat mi se pare de potrivit pentru descrierea moravurilor romanesti in plina era a suparaciosilor. Adauga o nuanta indispensabila la tot ce am descris anterior: vorbitul de rau, violenta de limbaj, abuzul de moralina, oroarea de compromis.
Sa luam cateva exemple din viata politica a ultimilor 17 ani: Partidul Aliantei Civice si miscarea liberala din anii '90 in ansamblul ei, Conventia Democrata in 2000 si formatiunile crestin-democrate in vremea din urma (nu ma refer la politica curenta, pentru ca am o datorie de rezerva in calitate de diplomat). Atata apetenta pentru sciziuni, excluderi si delimitari ireparabile n-am mai vazut, marturisesc, decat la trotkistii pe care i-am intalnit, volens nolens, in cursul studiilor mele pariziene. In cazul lor intelegeam: cu cat este mai mica o aglutinare umana - fie ea formatiune politica, institutie publica sau intreprindere privata -, cu atat este mai intensa patologia de grup. Conflictele fara miza sunt indeobste cele mai violente. Or, pentru trotkisti miza e pur ideologica, fiind in fond o logomahie de proportii mondiale: caracterul permanent al revolutiei, legitimitatea dictaturii proletariatului, infiltrarea sindicatelor si a partidelor social-democrate, cooperarea cu miscarile comuniste "staliniste", spontaneitatea maselor iata doar cateva din marile chestiuni teoretice care asigura fermentatia doctrinala perpetua a curentelor trotkiste. Nimic din toate astea in cazul partidelor noastre politice, care cu greu pot alinia cateva notiuni despre "identitatea lor doctrinala", simplu pretext pentru cultivarea narcisista a diferentelor minore. Spre deosebire de trotkisti, aceste partide au vocatia de a guverna o tara si ai putea spera ca "vointa de putere" e un invatator sever al virtutilor politice: realism, moderatie, simt al momentului oportun si al compromisului constructiv. Din pacate, lucrurile nu stau asa si e intristator sa constati narcisismul impotent al unor oameni trecuti prin varii responsabilitati executive si legislative.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.