Alin Stoica este foarte aproape sa semneze un acord cu gruparea belgiana KAA Gent si a declarat ca, desi are o imagine de "copil teribil", la noua sa echipa lumea il va putea cunoaste asa cum este de fapt, informeaza site-ul voetbalkrant.com. "Stiu c
Alin Stoica este foarte aproape sa semneze un acord cu gruparea belgiana KAA Gent si a declarat ca, desi are o imagine de "copil teribil", la noua sa echipa lumea il va putea cunoaste asa cum este de fapt, informeaza site-ul voetbalkrant.com. "Stiu ca s-au scris multe despre mine, atat in Belgia, cat si in Romania. Sunt, insa, doua tari democratice si fiecare este liber sa spuna ce vrea. Cei care ma cunosc cu adevarat stiu ca nu sunt atat de dificil pe cat se spune. La Gent il veti putea cunoaste pe adevaratul Alin Stoica", a spus jucatorul roman, pentru cotidianul Het Nieuwsblad. Alin Stoica a ajuns la un acord verbal cu conducerea gruparii KAA Gent pentru a semna un acord valabil pana in 2008, daca rezultatele vizitei medicale vor fi bune. "Va trebui sa dovedesc pe teren ca am meritat sa vin aici. Tehnica nu se uita, inca mai am calitati tehnice, iar testele fizice trebuie sa arate ca sunt pregatit sa joc. Am multe amintiri, atat placute, cat si neplacute, din perioada petrecuta in Belgia, la Anderlecht si FC Bruges. Poate ca am facut o mare greseala cand m-am intors in campionatul Romaniei, dar nu mai vreau sa ma gandesc la trecut, pentru ca viitorul este singurul care conteaza", a punctat Stoica. Fostul international, care a fost dat afara de la Poli Timisoara, dupa ce Hagi i-a reprosat escapadele nocturne dese, va implini 27 de ani la 10 decembrie. El a inceput fotbalul la Steaua Bucuresti, formatie pentru care a jucat insa un singur meci in primul esalon din Romania, in 1996. La varsta de 16 ani, Stoica s-a transferat in Belgia, la Anderlecht Bruxelles, formatie la care a evoluat sase ani si jumatate (1996-2002), timp in care a castigat de doua ori campionatul Belgiei (2000, 2001) si a evoluat in Cupa UEFA si in Liga Campionilor. In pauza competitionala din sezonul 2002/2003, Alin Stoica s-a transferat la FC Bruges, unde a evoluat pana in iarna anului 2004, castigand de doua ori campionatul Belgiei. In ianuarie 2005, Stoica a semnat un contract cu gruparea italiana Siena, reziliat insa dupa trei luni, timp in care fotbalistul a fost accidentat si nu a evoluat in niciun meci oficial.
In aprilie 2005, Alin Stoica a revenit in campionatul Romaniei, la FC National, formatie pentru care a evoluat in sase partide. In pauza competitionala din sezonul 2005/2006, Alin Stoica, in acel moment liber de contract, a semnat cu Poli Timisoara, iar din aprilie a ramas somer, aflandu-se in atentia mai multor grupari, printre care si Omonia Nicosia, unde antrenor este Ioan Andone, sau Standard Liege, iar in la sfarsitul lunii iunie presa olandeza anuntase chiar ca va semna un contract cu Roda Kerkrade, insa transferul a esuat. (B.G.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.