Pallady-Matisse-Picasso

Iata o constelatie de mari figuri ale artei plastice a secolului XX. Daca intre 13 februarie si 19 mai 2003 o extraordinara expozitie Matisse-Picasso era deschisa la New York si gazduita in temporarul sediu din Queens al faimosului MoMA (Museum of Modern Art) aniversarea, in aceste zile, a 50 de ani de la moartea lui Theodor Pallady, la Bucuresti, va trece cu totul si cu totul neobservata. E vara, e cald, lumea este in vacanta, Pallady nu a fost nici liberal, nici democrat, avem alte prioritati politico-economice, daca nu ar fi si cultural estetico-etice. Nu pentru ca marele pictor nu ar merita o recunostere publica mai consistenta, ci pentru ca indiferenta autoritatilor cultural-administrative se conjuga eficient cu prioritatile de gust si admiratie ale opiniei publice. Pacat. Pacat pentru Theodor Pallady, dar si pentru noi insine. Ca nu stim sa valorificam existenta unui artist de talie europeana, chiar acum cand dam cu nasul de Uniunea Europeana, iar un mare conclav al Francofoniei va fi gazduit la Bucuresti in chiar toamna acestui an. O mare retrospectiva Pallady si o expozitie Pallady-Matisse (lunga prietenie si admiratie reciproca dintre cei doi este chiar o frumoasa poveste in istoria picturii) bine alcatuita si prezentata chiar in primavara intrarii noastre in UE la Paris ar fi rupt gura targului. Si Europei, credem noi. Cu o selectie riguroasa dintre lucarile lui Pallady, uleiuri, dar si grafica, plus cele doua lucrari de Matisse din colectia Zambaccian, cu alte cateva aduse de la Moscova si St. Petersburg din colectiile Sciukin si Morozov si altele imprumutate de la Orsay si Centre Pompidou, plus desene, corespondenta - fabuloasa - dintre cei doi, plus jurnalul lui Pallady - inca partial inedit - plus obiecte personale ale celor doi ar fi iesit ceva grozav (am vazut ceva similar cu Gaugain la "Metropolitan") cu care am fi putut sa itineram vreo doi-trei ani marile capitale europene. O propunere in acest sens a fost inaintata conducerii MAE si MCC, dar reactia a fost "De Pallady ne arde noua acum?"
Adevarat. O astfel de intreprindere inseamna o munca asidua de cativa ani buni. Plus fonduri mari - numai asigurarea lucrarilor se ridica le sume uriase - plus lipsa de interes la modul (in)direct: "Noi ce castigam din asta ?". Chiar asa: un om de rigoarea lui Pallady sa ajunga subiect si obiect de te miri ce discutii si batai de cap din care nu mai stii cum sa scapi. Nu a fost sa fie, am ajuns sa nu ne mai facem iluzii.
Theodor Pallady. Cateva lucrari la Palat, altele in colectia Zambaccian de pe strada care poarta numele Muzeului si a ajuns un fel de bataie de joc a presei - ca si nenorocita de idee de a da numele lui Pallady unei strazi de la marginea Bucurestilor pe care se gaseste, oroare, un nefericit adapost pentru cainii vagabonzi si o scoala de conducatori auto, iata cum a juns sa fie cunoscut Pallady in acesti ultimi ani!!?!! - multe lucrari in diverse alte colectii, private sau publice pot da o idee de dimensiunile si valoare unei opere. Si alte lucrari in colectiile Dona, Oprescu, Simu, Weinberg, Raut, Garabet Avachian, profesorul de vioara, Dr. Vintila - la Topalu, pe malul Dunarii, exceptionale piese, sau Dr. Chiricuta la Barlad sau la Dr. Mosescu, fostul primar de la Balcik, ajuns la Ramnicu Sarat - presupunem ca mai exista, dupa moartea lui Mihai Ispir nu stim sa se mai fi ocupat cineva serios de legatul marelui pictor. Pe plan intern cota de piata este teribil de scazuta pentru valoarea lui. Nicolae Grigorescu, Luchian si Petrascu sau chiar si Tuculescu avand cote mult peste cea a lui Pallady. Dovada ca gusturile burghezilor si colectionarilor difera de la epoca la epoca. Suntem convinsi ca valoarea lui Pallady este mult peste (dez)interesul contemporanilor, dar cei care cumpara azi lucrarile lui vor avea binecuvantarea urmasilor.
Despre om si artist. Un aristocrat, la propriu si la figurat - provenea din vechea boierie moldava - un om care a optat pentru creatia artistica, cu toate riscurile si sacrificiile pe care le impune o astfel de alegere. Cu studii si lungi perioade de sedere in Parisul mult indragit, in Place Dauphine, intr-un colt pitoresc, nu departe de Sena si langa Pont Neuf, cu veniri si reveniri periodice in tara unde a avut succes, si de public si de critica, fara a deveni "popular", cu caracterul lui rigid si felul de a fi "nesimpatic" - o forma de aparare impotriva miticismului autohton, unde batutul pe burta devine filozofie de viata. A ramas la Bucuresti in timpul razboiului. Si apoi gata. Ii murise deja la Paris iubita Yvonne, model si partener de viata, vremurile s-au stricat, au venit nemtii, apoi comunistii, in 1956, la Herastrau i se deschide o ultima mare expozitie. Nu apuca s-o vada, moare dezamagit, insingurat si parasit de toata lumea: o lume care, deja, nu mai era a lui. Prietenii lui "Toto" erau sau morti sau plecati in exil sau prin puscarii: Pallady nu-si mai putea gasi nici locul, nici rostul.
Dar locul lui Theodor Pallady ("Cel intelectual dintre artistii romani "- V. Eftimiu) in cultura romana este langa Brancusi, Enescu si Eminescu. Intr-o buna zi vor sti si copiii de el, nu doar cei care-si pierd catelul, la plimbare, la sosea.

---

Despre autor: