Fraudele comise in domeniul asigurarilor si reasigurarilor i-au determinat pe politisti sa ia masuri speciale. Fie ca au fost incheiate protocoale de colaborare cu Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), fie ca au participat la instruiri sustin

Fraudele comise in domeniul asigurarilor si reasigurarilor i-au determinat pe politisti sa ia masuri speciale. Fie ca au fost incheiate protocoale de colaborare cu Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), fie ca au participat la instruiri sustinute de specialistii americani, ofiterii din cadrul IGPR spun ca, deocamdata, tin situatia sub control. Ilegalitatile comise frecvent, anchetate in 41 de dosare penale, vizeaza insusirea de bani din sumele depuse de asigurati, incheierea unor contracte datate retroactiv sau chiar inscenarea unor accidente pentru a intra in posesia unor despagubiri.
Dezvoltarea pietei de asigurari si reasigurari este un subiect actual, legislatia romaneasca fiind intr-un proces continuu de armonizare cu ultimele reglementari in materie ale Uniunii Europeane, in contextul indeplinirii sarcinilor asumate de tara noastra in procesul de integrare. Legea nr. 32/2000 privind societatile de asigurare si supravegherea acestora si Legea nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile din Romania, constituie cadrul legal de reglementare in domeniu. Pentru a asigura o riposta eficienta criminalitatii din acest sector, intre Politia Romana si CSA a fost incheiat, in luna mai 2005, un protocol de cooperare care urmareste combaterea infractiunilor de acest gen.
De la inceputul acestui an, politistii din cadrul IGPR au declansat 68 actiuni la nivel local si national pentru identificarea situatiilor de incalcare a legislatiei. Ca urmare, au fost solutionate 41 dosare penale, din care 30 prin inceperea urmaririi penale si 7 prin declinare la Parchet. In aceste cauze au fost cercetate 78 persoane, care au savarsit 239 infractiuni, in special delapidare, inselaciune, abuz in serviciu, fals intelectual si uz de fals. In urma cercetarilor, oamenii legii au stabilit ca in domeniul asigurarilor de autovehicule se practica incasarea despagubirilor in baza politei de raspundere civila RCA, prin simularea de accidente auto in care sunt implicate autoturisme care sufera avarii majore si masini de tonaj mare care detin asigurari RCA. In cazul asigurarilor creditelor de export se emit polite de asigurare in nume si cont de stat, fara respectarea conditiilor de contractare, acordare si creditare prevazute de normele legale. La gestionarea si utilizarea politelor de asigurare se incheie acte in numele si pe seama unor societati neautorizate, urmata de insusirea nelegala a sumelor incasate.

Moduri de operare

Principalele moduri de operare identificate de politisti privesc insusirea de bani din sumele incasate de la asigurati, reprezentand contravaloarea contractelor ori primelor de asigurare, prin falsificarea documentelor de decontare. Si inselaciunile prin falsificarea sau contrafacerea formularelor de lucru tipizate (contracte de asigurari, chitante fiscale, facturi si documente de reparatii etc.), furturile din unitatile societatilor, comise atat de functionari cu atributii de conducere, cat si de personalul angajat sunt la moda. Intocmirea de contracte de asigurare datate retroactiv, in scopul incasarii de despagubiri ori prezentarea de documente false sunt alte modalitati de fraudare. Anchetatorii au mai stabilit ca se intocmesc in fals dosare si contracte de asigurare datate retroactiv si la valori mult mai mari decat cele reale. De asemenea se utilizeaza si confirmarea, cu usurinta, de catre agentii de asigurare, inspectori ori constatatori de daune, acordarea de despagubiri, fara a se verifica existenta acestora pe teren.
Pentru a se pune la punct cu noile metode de lucru ale celor care fenteaza legea, in perioada 15 - 17 mai a.c., CSA a organizat seminarul cu tema "Insurance Conference On Fraud and Money Laundering", sustinut de specialisti din cadrul Departamentului Trezoreriei Statelor Unite ale Americii - Biroul de Asistenta Tehnica, la care au participat si reprezentanti ai Politiei. In cadrul intalnirii au fost prezentate tipuri de fraude si indicii in industria asigurarilor, strategii anti - frauda, evaluarea riscurilor privind clientii, intermediarii si produsele financiare dezvoltate pe piata asigurarilor, cu scopul prevenirii activitatilor ilegale.

Inselaciunile, mereu in top

Administratorii a doua firme din Bucuresti urmeaza sa fie trimisi in judecata pentru inselaciune si complicitate la aceasta infractiune, dupa ce politistii au stabilit ca au creat un prejudiciu de peste 200 milioane lei vechi. Valeriu Dimov, administrator la SC "Valsan Asig grup" SRL, si Catalin Radu Manea, de la SC "MRC Com Automatik" SRL, au incheiat in urma cu 2 ani, trei contracte de asigurare (valabile 2 ani) cu SC "Scamoso Ter" SA Italia, asiguratul fiind o firma din Sibiu. Contractele au fost incheiate prin intermediul SC "Fast Brokers" SRL. Cu toate ca la scurt timp, s-a reziliat contractul incheiat intre societatea de brokeraj si societatea lui Manea, acesta a incercat sa obtina in continuare bani de la firma din Sibiu.
El a anuntat ca plata celei de-a doua rate la primele de asigurare urmeaza sa se efectueze in contul altei societati. In aceste conditii, firma din Sibiu, a virat in contul unei societati reprezentata de Dimov peste 200 milioane lei vechi. Aceasta din urma a incasat primele de asigurare si a mai incheiat doua polite de asigurare facultativa de raspundere civila, care nu au fost inaintate catre asigurat. In aceste conditii, societatea din Sibiu s-a aflat in imposibilitatea de a beneficia de acordarea despagubirilor legale.
O alta inselaciune, dar in care s-a simulat producerea unui accident de circulatie a fost comisa in urma cu aproape 4 ani. Adrian Radu a cumparat din Germania un autoturism Volkswagen, avariat in partea dreapta-fata. In complicitate cu Claudiu Nitreanu, inginer la RAR Alba, barbatul a obtinut constatarea tehnica a autoturismului respectiv, folosindu-se fotografii digitale ale altui autoturism de aceeasi marca. In noiembrie 2002, cu ajutorul lui Francisc Benedek, Radu a inscenat un accident de circulatie in care a fost implicat autoturismul respectiv si a obtinut o despagubire de la SC "Asigurarea Romaneasca - ASIROM", de 7.000 euro. Impotriva celor 3 persoane se efectueaza acte premergatoare pentru inselaciune, fals in inscrisuri sub semnatura privata si uz de fals.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.