Eroarea tehnica referitoare la impozitarea microintreprinderilor care a aparut in forma finala a Codului Fiscal va fi corectata printr-o erata la Monitorul Oficial, ne-au declarat surse oficiale. Potrivit acestora, erata trebuie inaintata la Monitor
Eroarea tehnica referitoare la impozitarea microintreprinderilor care a aparut in forma finala a Codului Fiscal va fi corectata printr-o erata la Monitorul Oficial, ne-au declarat surse oficiale. Potrivit acestora, erata trebuie inaintata la Monitor de Secretariatul Camerei Deputatilor. Dupa dezbaterea Codului in Parlament, documentul a mers la presedintele Traian Basescu pentru promulgare, ulterior luand calea Monitorului Oficial. Sursele citate au precizat ca regimul de impozitare a microintreprinderilor nu se va schimba in 2007. Asadar, de anul viitor, microintreprinderile cu o cifra de afaceri anuala de pana la 100.000 euro si care nu realizeaza peste 50% din venituri din activitati de consultanta vor fi taxate cu 2% pe cifra de afaceri. Din 2008, impozitul va creste la 2,5% pentru ca, in 2009, sa ajunga la 3%. Ministerul Finantelor a precizat, recent, ca din cauza unei "necorelari tehnice", Codul Fiscal care a ajuns la Monitor prevede ca microintreprinderile vor fi impozitate si pe cifra de afaceri si la profit. In varianta trimisa Parlamentului, Ministerul Finantelor propunea, la Art IV eliminarea sistemului de taxare a microintreprinderilor pe cifra de afaceri si inlocuirea acestuia cu taxarea cu 16% a profitului. Legislativul a decis, insa, mentinerea impozitarii la cifra de afaceri, fara a elimina din forma finala a Codului Fiscal propunerea Finantelor. Astfel ca, in varianta publicata in Monitorul Oficial, apar ambele prevederi.
Codul Fiscal a fost publicat in Monitorul Oficial pe 1 august si intra in vigoare la 1 ianuarie 2007.
Purtatorul de cuvant al PSD, senatorul Cristian Diaconescu, a declarat, ieri, intr-o conferinta de presa, ca eroarea aparuta in Codul fiscal da "senzatia unui haos legislativ". Potrivit senatorului, in situatia data, ar trebui gasiti cei care au adaugat respectivul text la legea care a trecut de votul Parlamentului si sanctionati daca vor fi gasiti vinovati de savarsirea unei infractiuni. (A.G.C.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.