Martor ocularInca o idee buna

Iata ca PNL continua ideea retragerii din Irak printr-o alta la fel de buna. Proiectul de buget multianual, elaborat de cabinetul premierului Tariceanu, prevede o reducere semnificativa a cheltuielilor militare in anii urmatori. Aceasta masura este menita, intr-o prima instanta, sa tempereze zelul razboinic al presedintelui Traian Basescu, iar, ulterior, sa redimensioneze rolul si rostul Romaniei in cadrul NATO.
Sa analizam toate acestea pe rand.
In privinta elanului razboinic al presedintelui, nu sunt prea multe de spus. Domnia sa este dispus sa faca multe pentru ca Statele Unite sa il mentina la putere. Patania unuia dintre predecesorii sai (parca il chema Emil Constantinescu, nu?), inlaturat din cursa pentru un nou mandat printr-un simplu telefon de la Washington, a constituit, neindoielnic, o invatatura pentru dl Basescu.
Insa, din pacate, angajarea Romaniei in aventuri militare, cum sunt cele preconizate in Liban sau in bazinul Marii Negre, risca nu numai sa subrezeasca reputatia tarii noastre, de factor de pace si echilibru, ci si sa afecteze grav bugetul Romaniei. Care si asa este extrem de fragil. Nimeni nu a spus pana acum cat au costat participarile Romaniei la toate interventiile peste hotare, dar e de presupus ca suma a fost imensa. Daca ar fi fost mica, oficialii M.Ap.N. s-ar fi laudat cu ea, cum se lauda cu pierderile umane scazute (rezultat al unei bune pregatiri militare). In foarte putine cazuri, participarea la misiuni militare peste hotare ne-a adus reale castiguri strategice; daca nu se intamplau atentatele din 11 septembrie, nu cred ca eram acum membri ai NATO, oricate sacrificii am fi facut. In schimb, prin participarea la inerventii in zone cu care, in mod traditional, aveam legaturi economice bune, am pierdut sume colosale. A arunca vina pe regimul Ceausescu, care a creditat anumite tari cu acele sume, e o stupizenie imensa: banii nu au fost imprumutati in ideea ca succesorii vor participa la invadarea statelor respective, ci in ideea ca se vor respecta contractele, iar banii vor fi restituiti. De-abia incalcarea, de catre guvernele Romaniei, a clauzelor contractuale, a facut ca acele miliarde bune de dolari sa fie aruncate pe apa Sambetei.
A continua aceasta politica interventionista, acum, cand (urmare a integrarii in UE) vom avea nevoie de bani pentru a face fata concurentei, ar fi o stupizenie de neiertat.
In privinta redimensionarii rolului Romaniei in NATO, sunt mai multe de spus.
In primul rand, inca dinaintea intrarii tarii noastre in organizatie, am sustinut necesitatea ca Romania sa nu isi asume un rol belicos, de atac, ci unul defensiv. E adevarat ca trebuie sa ne asumam conditia de membru NATO si solidaritatea necesara. Insa conditia de membru nu schimba asezarea geopolitica a Romaniei! Care ramane, ca un soi de tampon, intre Occident si Rusia, expusa, in caz de conflict, unor distrugeri imense. Cu cat rolul pe care ni-l asumam va fi mai ofensiv, cu atat reactia celeilalte parti va fi mai dura. In acest context, a accepta, sa spunem, amplasarea scutului anti-racheta pe teritoriul nostru ar fi o decizie sinucigasa. In tot cazul, numai poporul, prin referendum, o poate lua, nici un guvern sau forta politica neavand legitimitatea de a expune tara unui atac nuclear.
Aceasta redimensionare a rolului Romaniei in NATO corespunde atat situatiei tarii, cat si politicii organizatiei. Romania este un stat sarac. Chiar daca a fost, probabil, printre tarile estice cel mai bine pregatite de aderare, ea ramane o tara cu putine resurse si cu nevoi pe care bugetul nu le poate acoperi. Diminuarea cheltuielilor militare, in favoarea celor pentru administratie, sanatate, invatamant si cultura, reprezinta o reala necesitate interna. Faptul ca Guvernul Tariceanu a luat-o in contextul "razboiului" cu presedintele Basescu nu schimba cu nimic datele problemei, mai ales ca (spre deosebire de retragerea din Irak), este o masura care tine, incontestabil, de resortul premierului.
Politica NATO, de asemeni, preconizeaza, pentru statele medii si mici (ca Romania), o anume specializare catre un tip de arma. Aceasta specializare, evident, este menita sa utilizeze mai bine un buget restrans, orientandu-l catre acea arma care are cele mai bune performante. In cazul Romaniei, aceasta arma ar fi putut fi, din motive evidente, marina. Din nefericire, contractul de achizitie a fregatelor britanice (uzate, fara armament si foarte scumpe), in detrimentul unora noi, italiene (cele mai bune din Europa si mult mai avantajoase ca pret), a zadarnicit aceasta proiectata specializare a Romaniei in arma marinei. Reducerea bugetului militar, preconizata de proiectia multianuala furnizata de Palatul Victoria, ar putea fi prilejul nimerit al reluarii acestei idei. Care ar deveni, de fapt, o necesitate.
Iar politica nu se face pe mofturi si orgolii, ci raspunzand rational necesitatilor.
Oricum, daca ideea retragerii din Irak va urma pasii sugerati de mine intr-un articol mai vechi (strangerea de semnaturi, acord politic parlamentar, mandat parlamentar imperativ adresat CSAT), ea va fi un succes. Si va deschide calea pentru reducerea bugetului militar al Romaniei, permitand 1) drenarea banilor catre necesitatile interne, si 2) redimensionarea rolului Romaniei in NATO, conform cu interesele nationale, posibilitatile tarii si situarea ei geopolitica.

---

Despre autor: