Axa Washington-Londra-Beirut- Bucuresti sau arta de a ne baga in seama

"Absenta oricarei initiative constructive asupra conflictului israeliano-palestinian, declansarea unui razboi cu Irakul, fondat pe baze false, asteptari irealiste dezvoltate de o maniera politic inepta, o rigiditate care a limitat capacitatea americanilor de a explora vreun dialog cu Iranul, inclinatia retorica de a lega terorismul si islamul, ceea ce face dificila mobilizarea islamului moderat impotriva extremistilor" - o analiza a politicii SUA in Orientul Mijlociu care denunta in cateva cuvinte toate erorile fundamentale ale actualei Administratii si care apartine lui Zbigniew Brzezinski, fost consilier pentru securitate nationala al presedintelui Carter.
De la inceputul conflictului din Liban (pe care purtatorul de cuvant al Guvernului israelian il numea deja, in urma cu o saptamana, razboi generalizat in regiune) pozitia rigida a Statelor Unite a blocat toate initiativele, a alimentat agresivitatea Israelului si a produs un numar inutil de victime civile si de pagube materiale. Aviatia israeliana a distrus totul, mai putin Hezbollahul, rezultat care se poate vedea cu ochiul liber, chiar si de pe axa Washington-Londra-Bucuresti. De la bun inceput, doua viziuni distincte s-au ciocnit intre cei mari: de o parte Franta, care cere incetarea imediata a ostilitatilor si impunerea unui acord politic inaintea oricarei desfasurari de trupe internationale, de cealalta SUA - Marea Britanie, care lasa mana libera Israelului si vrea sa vada contingentul international pe teren inainte unui veritabil acord - mai ales daca Franta va fi desemnata natiune-cadru pentru fortele internationale.
In fapt, aici se afla nodul gordian al negocierilor din Consiliul de Securitate. O capcana pe care atat Quai d'Orsay, cat si militarii francezi au sesizat-o cu precizie. Daca forta internationala va fi trimisa in zona inaintea obtinerii acordului politic, avand ca singura misiune punerea in aplicare a Rezolutiei ONU deja in vigoare, militarii francezi si cei care li s-ar alatura ar urma sa duca ei insisi razboiul de gherila cu Hezbollah. "Evocand legaturile sale istorice cu Libanul, toata lumea vrea sa impinga Franta inainte, dar noi stim bine ca aceasta poate fi o capcana mortala. O forta militara nu poate fi o solutie prin ea insasi, ci doar expresia pe teren a unui acord politic" - declara un colonel care s-a aflat in misiune la Beirut in timpul razboiului civil, citat de Figaro. Altfel, n-ar mai fi vorba de forte de interpunere, ci de forte care, aliate Israelului, ar duce in locul sau lupta impotriva militiilor libaneze. "Vazuta dinspre Paris, aceasta misiune este irealista si pare de neconceput ca militarii francezi sa apara ca supleanti ai americanilor, lucrand pentru generalii israelieni." - spune aceeasi sursa.
Prin urmare, Franta nu va ceda asupra acestei secvente (acord politic inainte de trimiterea fortei internationale). In ceea ce priveste forta propriu-zisa, aceasta trebuie sa indeplineasca trei criterii: sa fie multinationala, sa aiba un mandat clar definit si sa se afle sub o tutela ad-hoc mai degraba decat sub una ONU, NATO sau UE. Varianta NATO a fost de altfel clar exclusa de presedintele Chirac, care nu vede cu ochi buni transformarea aliantei intr-un soi de jandarm mondial.
In acest context, e cazul sa ne intrebam cam ce cautam noi sa ne bagam in seama? Traian Basescu, care a facut cunostinta cu politica internationala pentru prima data in urma cu mai putin de doi ani cand a intrat pe portile Cotroceniului, da dovada de indrazneala inconstientului. Tinand cont de faptul ca declaratiile privind trimiterea de trupe au fost facute la Washington fara precizari suplimentare, e de presupus ca presedintele Romaniei a adoptat viziunea americana, respectiv soldatii nostri ar trebui sa dea fuga in sudul Libanului inaintea unui acord politic, sa se insarcineze cu dezarmarea Hezbollahului si, eventual, sa incaseze cateva bombe israeliene cazute ca din greaseala, cele care au ucis patru soldati ai ONU saptamana trecuta, in plina reuniune a mai marilor lumii, la Roma.
Fara sa mai vorbim de faptul ca presedintele Basescu isi ia din nou angajamente in numele natiunii, fara ca numita natiune sa fie intrebata... Sau poate, pur si simplu, se simte bine pe spinarea elefantului, ca puricele care striga, dintre urechile elefantului, catre amicul sau ramas pe marginea drumului: auzi ce tare tropaim?

---

Despre autor: