Sapte state europene au fost trase la raspundere de Comisia Europeana dupa ce au cheltuit peste 161 de milioane de euro, fonduri destinate agriculturii, pe proiecte proaste sau nepotrivite.
Europenii, considerati de cele mai multe ori drept un model de onestitate, au si ei oi negre, chiar mai multe decat banuiau. Adevarata ""fata"" a unora dintre statele europene a iesit la suprafata cand a venit vorba de bani. In cadrul Politicii Agricole Comune (PAC), Bruxellesul le-a oferit tarilor Uniunii Europene nu ceva maruntis, ci cateva milioane de euro, pentru a le ajuta sa-si puna pe picioare sectorul agricol in conformitate cu standardele comunitare.
BANII, INAPOI. Buna-credinta a oficialilor europeni in utilizarea judicioasa a banilor s-a dovedit a fi prielnica pentru Grecia, Spania, Italia, Franta, Irlanda, Portugalia, Marea Britanie, care, chiar sub nasul europenilor, n-au ezitat sa ""calce-n strachini"" si sa-i foloseasca dupa cum au considerat ele mai bine. Fentat o data, ochiul vigilent al Bruxellesului nu se mai lasa asa de usor manipulat a doua oara. Astfel, Comisia Europeana a decis sa le usureze pe cele sapte state de milioanele de euro cu care le ajutase mai inainte. Numai Franta, spre exemplu, are de returnat aproximativ 86 de milioane de euro, dupa ce Comisia a sesizat cu stupoare ca subventiile se duceau pe terenuri neeligibile, iar mersul proiectelor nu era supravegheat de autoritatile franceze. Pe motiv de incompetenta si de proasta administrare a fondurilor au fost admonestate Spania si Italia, care vor trebui sa dea inapoi Uniunii aproximativ 34 de milioane de euro si, respectiv, 95 de milioane. ""Prin acest proces ne asiguram ca banii contribuabililor sunt folositi in mod corespunzator si fondurile prost cheltuite sunt recuperate"", a explicat comisarul european pentru Agricultura, Mariann Fischer Boel.
CU CONDITII. Subventiile pentru agricultura sunt generoase, dar trebuie cheltuite ca la carte
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Early Game Ventures Fund II - 60 de milioane de euro pentru startup-uri
Sursa: start-up.ro
-
TEILOR lansează DAAR: bijuterii cu diamante create în laborator
Sursa: green.start-up.ro
-
Se va mai scumpi berea artizanală? Ce spune Alexandru Bănescu, producătorul...
Sursa: retail.ro
-
Libra Bank introduce inteligența artificială generativă în aplicația de...
Sursa: futurebanking.ro
-
Puterea rugăciunii aduce vindecarea inimii, a sufletului și a trupului
Sursa: garbo.ro
-
Claudiu Crețu, șeful ELCEN: Termoenergetica datorează ELCEN un miliard de lei
Sursa: wall-street.ro
-
Fratele regretatei Mădălina Manole, reproșuri dure la adresa juraților de la...
Sursa: kudika.ro