Cele 1600 de lucrari de la examenul de bacalaureat, colectate prin sondaj, din opt judete, au fost aduse, ieri, la Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEdC), pentru a fi verificat modul in care au fost notate si daca a fost respectat baremul, a decla
Cele 1600 de lucrari de la examenul de bacalaureat, colectate prin sondaj, din opt judete, au fost aduse, ieri, la Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEdC), pentru a fi verificat modul in care au fost notate si daca a fost respectat baremul, a declarat, pentru Mediafax, Mircea Muresan, purtatorul de cuvant al MEdC. Lucrarile vor fi evaluate de catre opt cadre didactice de specialitate, altele decat cele implicate in evaluarile precedente si care provind din alte judete decat cele de unde au fost colectate lucrarile, a mai spus directorul general Mircea Muresan. "Vor fi evaluate numai lucrarile de la limba romana, intrucat acestea au adunat cel mai mare numar de contestatii", a precizat Muresan. Ministrul Educatiei si Cercetarii, Mihail Hardau, anunta, in urma cu cateva zile, ca va coordona actiunea de verificare a lucrarilor de la bacalaureat, intrucat are nevoie de informatii clare atat privind evaluarea si notarea testelor, cat si despre nivelul de abatere de la barem. "Asa cum am promis, am stabilit liceele de unde adun lucrarile din tara. Voi face o corectura a lucrarilor, sigur, nu eu ca persoana. Eu ma ocup personal de organizare. Voi face verificarea lucrarilor aici in minister. Am nevoie de o informatie clara, cum este luat in considerare baremul si care este nivelul de abatere de la barem", declara Hardau. Potrivit demnitarului, au fost alese judete unde promovabilitatea este peste 90% si sub 70%. "Voi aseza lucrarile pe clase. Vom reconstitui clasa si vom vedea daca elevii au scris un subiect dupa dictare, intrucat sunt multe mesaje in acest sens si care ma ajuta foarte mult", a mai spus Hardau. Ministrul a atras atentia asupra faptului ca, in urma reevaluarii prin sondaj a lucrarilor, notele nu vor fi modificate. In schimb, profesorii care nu ar respectat baremul vor fi sanctionati, conform legii. (M.S.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.