Zinedine Zidane si Marco Materazzi nu se vor confrunta astazi la sediul FIFA, asa cum se anuntase initial, comisia de disciplina a forului mondial anuntand ca se va rezuma doar la audierea francezului, care va spune versiunea sa despre conflictul din
Zinedine Zidane si Marco Materazzi nu se vor confrunta astazi la sediul FIFA, asa cum se anuntase initial, comisia de disciplina a forului mondial anuntand ca se va rezuma doar la audierea francezului, care va spune versiunea sa despre conflictul dintre el si italian, din finala CM. Potrivit unui purtator de cuvant al forului, Comisia de Disciplina va asculta doar argumentele fostului capitan al Frantei, care l-a lovit cu capul in piept pe Materazzi in finala Cupei Mondiala, castigata de Italia in fata Frantei. FIFA l-a audiat deja pe Materazzi, pe 14 iulie, si considera ca "nu este necesara" o noua audiere, avand in vedere informatiile adunate. Zidane este asteptat la sediul FIFA, joi, la ora 8.30 GMT (11.30 - ora Romaniei) si va fi insotit de presedintele Federatiei Franceze de Fotbal (FFF), Jean-Pierre Escalettes, si de directorul general adjunct, Jean Lapeyre, care va fi prezent in calitate de responsabil pentru cazuri juridice. Conform FIFA, membrii Comisiei de Disciplina se vor reuni apoi pentru a face o incadrare in ceea ce priveste cazurile celor doi jucatori. Acesti membri isi rezerva dreptul de a proceda la noi audieri si chiar o confruntare intre cei doi fotbalisti, daca "este nevoie de mai multe informatii". Conform regulamentului disciplinar al FIFA, lovitura lui Zidane s-ar incadra la "act violent", fapta care se pedepseste cu o suspendare de doua jocuri. Sanctiunea ar fi inutila pentru moment, fiindca Zizou a incheiat cariera de fotbalist si nu si-a anuntat intentia de a deveni antrenor prea curand. In cazul in care va fi suspendat, Zidane va avea "cazierul" curat dupa un an. (B.G.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.