Tribunalul Bucuresti a decis, la sfarsitul saptamanii trecute, arestarea, pentru 29 de zile a lui Nicolae Dicu - viceprimar al municipiului Ramnicu Valcea. Prin aceeasi decizie s-a dispus cercetarea in stare de libertate a lui Mircia Gutau - primar
Tribunalul Bucuresti a decis, la sfarsitul saptamanii trecute, arestarea, pentru 29 de zile a lui Nicolae Dicu - viceprimar al municipiului Ramnicu Valcea. Prin aceeasi decizie s-a dispus cercetarea in stare de libertate a lui Mircia Gutau - primar al municipiului Ramnicu Valcea. Mircia Gutau este acuzat de luare de mita, iar viceprimarul Nicolae Dicu de complicitate la luare de mita. Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie au atacat cu recurs decizia Tribunalului Bucuresti de a-l cerceta in stare de libertate pe primarul Gutau, recurs care va fi judecat astazi la Curtea de Apel Bucuresti. Potrivit Directiei Nationale Anticoruptie, primarul si viceprimarul orasului Ramnicu Valcea au pretins timp de patru luni de la un patron sa li se dea mita 50 de mii de euro, in schimbul eliberarii unui certificat de urbanism, viceprimarul Nicolae Dicu fiind prins cand incasa 20 de mii de euro. Potrivit Mediafax, pentru a-si primi banii, patronul l-ar fi chemat pe viceprimarul Dicu la Hotel Maria, unde a fost organizat flagrantul delict de catre procurorii DNA, in acelasi imobil facandu-se si primele audieri. Avocatii au declarat ca aceasta este o situatie atipica, deoarece acuzatul este in libertate, iar complicele arestat.
Crinu Popescu, omul de afaceri care i-a denuntat pe primarul si pe viceprimarul din Valcea ca i-au cerut spaga, a declarat ca cei doi edili l-au hartuit sistematic pentru a-l face sa plateasca. El sustine, citat de Newsin, ca spaga i-a fost ceruta pentru o autorizatie de constructie, pe care primarul si viceprimarul refuzau sa i-o acorde. Din declaratiile lui Crinu Popescu reiese ca acesta dorea sa construiasca pe o suprafata de 280 de metri patrati, insa nu i se aproba proiectul de constructie decat pentru o treime din suprafata. Crinu Popescu a respins acuzatia ca ar fi vorba despre un scandal politic, argumentand ca el nu face parte din nici un partid. (B.C.G.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.