Scandalul care, de cateva saptamani, a inceput sa zdruncine producatorul european de avioane Airbus, a ajuns la apogeu: directorii Noel Forgeard si Gustav Humbert au fost fortati sa demisioneze. In plus, reputatia proasta pe care Airbus si-a facut-o

Scandalul care, de cateva saptamani, a inceput sa zdruncine producatorul european de avioane Airbus, a ajuns la apogeu: directorii Noel Forgeard si Gustav Humbert au fost fortati sa demisioneze. In plus, reputatia proasta pe care Airbus si-a facut-o in aceasta vreme i-a determinat si pe britanicii de la BAE Systems sa renunte la participatia de 20% detinuta la producatorul de avioane.
In urma cu cateva saptamani de zile Airbus a surprins companiile aviatice prin anuntul ca nu va putea onora la timp comenzile pentru modelul gigant A380. Brusc, actiunile si interesul partenerilor internationali au intrat in cadere libera.
Cauza acestei intarzieri, anuntate de Airbus, ridica chiar o umbra de indoiala asupra sigurantei aeronavei: procesul sau de constructie si asamblare, care se deruleaza simultan pe mai multe santiere din Franta, Germania si Marea Britanie intampina probleme deosebit de grave.
Descoperirea ulterioara a actionariatului, cum ca patronul francez, Noel Forgeard ar fi stiut din timp de criza Airbus si ar fi incercat sa profite de acest lucru vanzand actiuni inainte de dezvaluirea in presa a problemelor, a fost picatura care a varsat paharul Airbus. Ministrul francez al Economiei, Thierry Breton a intervenit din acest moment, solicitand o rezolvare urgenta a problemelor de management, si gasirea vinovatilor.
Toata lumea i-a indicat ca principali responsabili pentru aceasta situatie pe Noel Forgeard si Gustav Humbert.

Demisii la varf

In consecinta, acestia si-au anuntat la inceputul acestei saptamani demisia: ''Am decis sa plec in interesul Airbus'', afirma ieri Forgeard, in cadrul unui interviu acordat pentru Les Echos, si preluat de AP. ''Disensiunile privind persoana mea nu imi mai permit sa ocup o astfel de functie'', sublinia acesta. ''Sunt foarte atasat de aceasta intreprindere pentru a accepta ca persoana mea sa devina un obstacol in calea dezvoltarii sale''. In plus, Forgeard a tinut sa marturiseasca faptul ca nu este responsabil pentru intarzierea primelor livrari, si ca vanzarile de actiuni au decurs in perfecta legalitate. Locul sau va fi luat de Louis Gallois, co-presedinte al EADS, de origine franceza. In locul lui Gustav Humbert a fost numit un vechi director de la Saint-Gobain, Christian Streiff.
Louis Gallois, in varsta de 62 de ani si fost presedinte al grupului Aerospatiale, una dintre societatile co-fondatoare ale EADS in 2000, va conduce Airbus alaturi de actualul co-presedinte german, Tom Enders.
Louis Gallois a reprezentat pana in momentul de fata statul francez in Consiliul de Administratie al EADS. (Franta detine la ora actuala 15% din capitalul EADS). Grupul de aparare european are o structura de conducere bicefala, reprezentata de o co-presedintie franco-germana, atat la nivelul Executivului, cat si al Consiliului de Administratie. Acesta din urma este prezidat de catre cei doi actionari de referinta, Arnaud Lagardere (15%) si DaimlerChrysler (30%).
Desi Consiliul de Administratie al EADS a decis mentinerea acestei structuri de conducere, el a hotarat ca Airbus ar trebui totodata sa isi schimbe statutul si sa renunte la independenta de pana acum, pentru a se lasa dirijat indeaproape de Airbus.
In acest fel, considera reprezentantii EADS, se vor putea depasi pe viitor problemele legate de gestionarea activitatilor constructorului de avioane.

BAE Systems isi pregateste iesirea de la Airbus

Grupul de aparare britanic BAE Systems si-a anuntat ieri intentia de a ceda participatia detinuta la Airbus (20%) pentru suma de 2,75 miliarde de euro. Acest fapt i-ar aduce un castig net de 1,65 miliarde euro. Dupa schimbarile petrecute la conducerea grupului, constructorul de avioane va putea sa se apropie de firma-mama, EADS.
Potrivit unui comunicat al BAE Systems, preluat de revista La Tribune, banca Rothschild care va gestiona aceasta tranzactie a fost cea care a stabilit pretul de 2,75 miliarde de euro pentru procentul de 20% detinut la Airbus. EADS detine la ora actuala restul de 80% din actiunile fabricantului de avioane. Initial valoarea acestui procent de 20% din actiunile Airbus se ridica la aproximativ 5 miliarde de euro. Problemele inregistrate insa de constructorul de avioane cu livrarea modelului A380 au cantarit extrem de greu asupra cotatiei actiunilor, fapt ce a dus la o scadere a valorii acestora cu aproape 50%.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.