Acesti mari gugumani si politica lor mica

Dupa ce jucase iarasi scena plansului apropo de decesul unui militar roman in Afganistan, seful statului se pregatea sa capitalizeze politic performanta artistica anuntand retragerea (partiala) din Asia Centrala si Golful Persic. Planul i-a fost dat peste cap, insa, de catre premier - "Au de patrie, virtute, nu vorbeste liberalul?!" - care intempestiv i-a suflat initiativa. Lasat in off-side, presedintele (el spera, probabil, sa se retraga prudent "cu voie de la Primarie") a reactionat caracteristic: a fost pentru contra; pe motive de procedura. In consecinta, CSAT-ul prezidential (speriat, poate, si de reactia anglo-americana fata de acest 23 August de vodevil) a respins optiunea Guvernului aratand cine guverneaza de fapt Romania. Ministrul de Externe asa-zis liberal, dupa ce si-a luat instructiunile de la cine stie dansul - prietenii stiu de ce - s-a pronuntat impotriva propriului sef de partid si de executiv, amenintand cu o demisie pe care nu intentiona sa si-o dea; si nici nu si-a dat-o, decizand principial sa ramana politic alaturi de presedintele recalcitrant si administrativ alaturi de premierul umilit. Coalitia guvernamentala a reactionat cu ipocrizia si oportunismul caracteristice, facand o noua saritura in aerul in care sta permanent. Liderii opozitiei, tocmai aflati in razboi total cu puterea, au cerut, ca romanul impartial, demisia primului ministru (pentru ca voia sa dezerteze), a ministrului de Externe (pentru ca voia razboiul) si a ministrului Apararii (ca varianta a unui vechi obicei oriental potrivit caruia inamicul ucis este castrat spre a nu se reincarna ca razboinic). Se mai analiza si formula unui referendum cand, tot Premierul, de asta data luand fata opozitiei, a decis sa se intoarca la popor spre a transforma in victorie infrangerea de la Cotroceni. Astfel Romania inventeaza procedura mersului la razboi pe baza de referendum.
Toate s-au petrecut aievea in momentul in care orice roman cumsecade se smereste spre implinirea visului Marii Uniri cu Europa; respectiv in clipa in care aceasta Europa cere stabilitate politica in Romania spre a face posibila aderarea la UE in 2007.
Cateva adevaruri trebuie amintite. Interventia militara in Afganistan a fost necesara si legitima. Succesul fazei pur militare trebuie urmat, insa, de un efort international amplu si inteligent privind asistarea procesului lung si dificil de edificare a unei natiuni afgane moderne. Aceasta a doua faza este prost conceputa si gestionata.
Interventia militara in Irak a fost nociva si ilegitima. Nu numai ca democratia nu poate fi exportata cu tancul dar nici terorismul - fara radacini in Irak inainte de interventie - nu poate fi eradicat combatand simptomele si ignorand cauzele. Romania s-a alaturat operatiunii din Golf doar intrucat SUA, neputand fi oprite sa porneasca singure razboiul, nu trebuiau lasate sa faca singure pacea. Pentru razboi nimeni nu este mai pregatit azi decat America. Pentru o pace durabila nimeni nu este mai neavenit. Asa se face ca succesului militar i-au urmat tragedii personale, haos social, decadere morala, crah economic si dezastru politic. Lor li s-a adaugat restrangerea libertatilor civile in chiar lumea democrata (in special SUA). Prea slaba spre a da exemple rele, Romania trebuia sa dea aliatului american macar sfaturi bune. Nu a facut-o! De aceea este co-responsabila pentru perpetuarea crizei in regiune - desigur, pastrand proportiile.
Nu doar din aceasta cauza, ci si pentru ca lasitatea nu este scuza, Romania nu se poate retrage din zona sub motiv ca participarea la razboi ii produce pagube. De principiu, costurile participarii sunt parte a obligatiei de a lupta pentru apararea valorilor democratiei euro-atlantice oriunde si oricand ele sunt in pericol. O atare obligatie decurge din calitatea de membru al familiei euro-atlantice precum si din nevoia de a apara propria securitate cat mai departe de propriile granite, atunci cand ea este amenintata prin amenintarea valorilor pe care se bazeaza.
Pe de alta parte, Romania nu poate sta nebuneste intr-o aventura rau gestionata asteptand ca lucrurile sa se rezolve de la sine. Daca altii au resurse de consumat zadarnic, Romania nu are. De aceea, ideea retragerii - dorita, de altfel, si de americani - este corecta. Ea nu poate fi aplicata, insa, decat in baza unui plan convenit cu aliatii, care sa asigure o iesire ordonata si sa evite lasarea in urma a unui haos generator de pericole mai mari decat cele care au motivat interventia. Exista, deci, o logica obiectiva a retragerii care nu trebuie bulversata de voluntarisme politicianiste. Treaba inceputa, fie ea si prost, nu poate fi abandonata.
Ambasadorul SUA la Bucuresti se poate bucura, asadar, de decizia CSAT, dar numai in ordinea geo-politica. Nu insa si in ordine democratica. Impunandu-si vointa impotriva Guvernului, CSAT s-a dovedit a fi a patra putere in stat. Putere neconstitutionala aflata in afara controlului civil (parlamentar) si a raspunderii politice. Pana cand acest grav viciu nu se va remedia, comportamentul Romaniei ca aliat va ramane la discretia crizelor de plans si a derapajelor patriotarde.

---

Despre autor: