Golurile marcate ieri de atacantii brazilieni Ronaldo si Adriano (foto dreapta) au o insemnatate deosebita pentru ei si pentru nationala lor. Astfel, Ronnie a devenit cel mai prolific marcator la editiile Cupei Mondiale, avand un total de 15 reusite,
Golurile marcate ieri de atacantii brazilieni Ronaldo si Adriano (foto dreapta) au o insemnatate deosebita pentru ei si pentru nationala lor. Astfel, Ronnie a devenit cel mai prolific marcator la editiile Cupei Mondiale, avand un total de 15 reusite, cu una mai mult decat legendarul golgeter german Gerd Muller. Ronaldo a deschis seria golurilor in 1998, cand a punctat de patru ori, apoi in 2002 a reusit sa perforeze portile adverse de opt ori, devenind golgeterul competitiei, iar ieri a marcat pentru a treia oara la CM 2006. Golul reusit de Adriano in minutul 45+1 este cel de-al 200-lea al Braziliei la un turneu final. Campioana mondiala en titre, cu cinci titluri in palmares (1958, 1962, 1970, 1994, 2002), Brazilia este singura natiune care a participat la toate turneele finale (17), de la prima editie - 1930, in Uruguay.
"Selecao" este prima tara care atinge cota celor 200 de goluri, multumita lui Adriano, un atacant de 24 ani, cu 25 de goluri marcate in 35 de meciuri. Pe locul secund al golurilor marcate se afla Germania, care a preluat si palmaresul RFG, cu 186 de goluri la 16 editii, iar pe trei este Italia, cu 116 reusite tot in 16 editii. (B.G.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.