Transelectrica se pregateste sa vina la cota Bursei, acum fiind in desfasurarea oferta publica initiala, urmand ca admiterea la tranzactionare sa se realizeze in luna august. Dupa SSIF Broker, Flamingo si Vrancart si o pauza de un an, investitori

Transelectrica se pregateste sa vina la cota Bursei, acum fiind in desfasurarea oferta publica initiala, urmand ca admiterea la tranzactionare sa se realizeze in luna august. Dupa SSIF Broker, Flamingo si Vrancart si o pauza de un an, investitorii si-ar fi dorit mai mult sa aiba parte de cotari din partea companiilor private, dar cum acestea intarzie, investitorii trebuie sa se multumeasca cu listarea primei companii din sectorul utilitatilor. Spre deosebire de majoritatea companiilor care activeaza in sectoare puternic concurentiale, Transelectrica detine monopol pe transportul energiei electrice, fapt care o face atractiva pentru investitorii incantati de ideea ca pot fi proprietari pe o bucata dintr-un monopol. Cu o activitate stabila si fara amenintarea concurentei, investitia in actiuni Transelectrica este, pe de o parte, mai putin riscanta, fapt demonstrat atat de ratingul BB acordat de Standard & Poor's si Ba1 acordat de Moody's, cat si de "perceptia bancherilor", reflectata prin dobanzile percepute la creditele acordate companiei. Transelectrica plateste dobanzi foarte mici, cu marje cuprinse intre 0,5% si 1% peste dobanda de referinta EURIBOR. Pe de alta parte, preturile practicate de companie sunt reglementate de Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei, iar investitorii nu se pot astepta pe viitor la cresteri spectaculoase ale cifrei de afaceri. Nici sectorul nu are perspective insemnate de crestere, nu sunt motive ca industria sau populatia sa consume cu mult mai multa electricitate in viitor.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.