Romanii nu cunosc notiunea de pretuire culturala

Eugen Suciu este un (re)cunoscut Poet. Pe Eugen Suciu nu l-a parasit niciodata Poezia. In pofida aerului bataios si a luciditatii revendicative, Eugen Suciu este un mare emotiv, nazuros deseori, dar plin de farmec si de umor. El este prietenul nostru, cititorul nostru, amfitrionul nostru ocazional sau perpetuu, iubitorul de pictura, "dusmanul" care pandeste ca sa ne trepaneze creierul cu poemele lui admirabile, pe care ni le "sopteste" la ureche. Daca lumea ar fi mai dreapta, Eugen Suciu, impreuna cu multi alti Poeti, ar trebui sa faca numai asta: Poezie, o meserie onorabila, care nu face rau nimanui.
Dincolo de aceste tandre cuvinte despre un prieten drag, trebuie spus ca iubirea de pictura l-a infratit intr-o carte memorabila, cu pictorul Vladimir Zamfirescu, un "onorabil" al picturii, si se simt foarte bine impreuna!
Eugen Suciu, am gasit un bun prilej de-a "nu-mi mai scapa din mana": extraordinarul album de pictura a lui Vladimir Zamfirescu, proaspat editat de Institutul Cultural Roman. In complicitate cu Mirel (cum ii spun prietenii), i-ai inflamat pe toti participantii la proiect si rezultatul este (repet) o extraordinara carte cu si despre un rar artist.
Ideea editarii albumului nu-mi apartine; ea apartine artelor vizuale romanesti si, intr-un fel sau altul, Institutului Cultural Roman. Realizarea, intr-un fel, este tot a ICR, iar meritul principal e, cred eu, al celui mai mare pictor roman in viata: Vladimir Zamfirescu. Vine apoi meritul echipei care a lucrat la el.
Mirel Zamfirescu putea probabil, in anii din urma, sa-si adune imaginile picturilor lui intre copertile unei asemenea carti (eu nu-i pot spune album, eu ii spun carte), dar la cei 70 de ani impliniti de curand, s-a hotarat sa faca acest lucru dezvaluind privitorului lucrari de ultim timp. Este impresionant!
Ai dreptate, putea sa publice pana acum, avea cu ce si de ce, chiar daca eu nu pot spune ca-i stiu toata opera. S-a risipit insa mult ca orice artist mare (numai mediocrii se chircesc si se aduna si au o mare grija de opera lor), dar si-a facut treaba. Formidabil este faptul ca a lucrat atat de mult in ultimul an.
Eugen Suciu, iti cunosc iubirea pentru artele vizuale. Te-au ajutat si cuvintele in aceasta pasiune. Ai construit cu ele multe declaratii de iubire.
M-a fascinat intotdeauna imaginea, tocmai pentru ca eu folosesc atat de mult cuvintele. Ceea ce fac eu mi se pare foarte greu, dar nu formidabil, in schimb, daca e sa ma refer numai la Mirel Zamfirescu, ceea ce face el mi se pare de neegalat.
Ii poti gasi un echivalent in literatura, asta ca sa nuantam putin aceasta admiratie?
Nu, este dificil pentru mine sa-i gasesc un echivalent. La cat am deschis ochii asupra acestei lumi si asupra a ceea ce ma inconjoara, cred fara nici o ezitare ca pictura lui are o valoare careia nu-i pot vedea limitele. Dar, in lumea asta chioara si neatenta, a nu vedea cu bun simt si luciditate geniul mi se pare ceva obisnuit.
Stii ca inca se mai face confuzia intre numele lui Vladimir Zamfirescu si cel al lui Zamfir Dumitrescu? Nu discut imaginea unuia sau a celuilalt, nu despre asta e vorba, ci despre lene, surzenie si "chiorala", comoditate, lipsa de curiozitate.
Am ajuns la truisme, la banalitate: tot ce inseamna mass-media in Romania promoveaza, incurajeaza astfel de confuzii, ba chiar le starnesc.
Participarea ta la acest album de pictura ma duce iarasi cu gandul la perioada interbelica de exemplu, cand scriitorul era foarte atasat de pictori, de sculptori si se realizau printr-o infratire fireasca proiecte vizibile. S-a cam pierdut acest firesc.
Artistii sunt legati intre ei prin acel "altceva" pe care-l fac. Dumnezeu stie cine-i pune! Unii astern pe panza culori si forme, altii, cuvinte pe foi de hartie si astfel viata lor se intalneste undeva intre aceste marturisiri omenesti. Mai sunt si empatiile datorate valorii...
Ele functioneaza aproape fara gres.
Si eu, ca si tine cred ca Mirel Zamfirescu mai are inca de spus , la fel cum are colegi de breasla care merita o asemenea carte-album.
Avem nevoie unii de altii. E bine ca nu suntem singuri! Tu esti de altfel un martor permanent, al acestei "nevoi", prin calitatea ta de carciumar de elita, care "pazeste" si anima doua locuri unice in Bucuresti: Restaurantul din incinta Uniunii Scriitorilor, loc intrat in Istoria literaturii si "La Muzeu", loc aflat in viscerele Muzeului National al Literaturii Romane.
In aceste doua spatii foarte dragi mie sunt zile, spre exemplu, in care vin multi artisti plastici, decat scriitori, desi exista un restaurant si in incinta U.A.P. Probabil si ei simt ca acolo unde este cuvant se poate intampla si pictura, sculptura... Am, dupa cum bine stii, cativa prieteni de mare valoare care vin frecvent in aceste doua "locuri" de care ai amintit: Sorin Ilfoveanu, Mircia Dumitrescu, Mircea Spataru, care (revenind la pretextul dialogului nostru) merita si ei fara doar si poate editarea unui album, cu operele lor, ca cel al lui Vladimir Zamfirescu.
Si ce crezi ca i-a impiedicat sa aiba pana la varsta asta?
Nu stiu, probabil mediul cultural in care ne scaldam noi si in care conteaza mai mult relatiile exterioare decat viziunea lumii culturale din Romania. Romanii nu cunosc notiunea de pretuire culturala, vizavi de artisti. Poate ca peste niste ani aceasta pretuire se va intampla. Din '89 incoace s-a produs o amestecare a valorilor extrem de nociva, care cere mult efort si timp pentru limpezire. Ar trebui ca peste aceasta "groapa comuna" in care suntem, cineva sa arunce cu var sa ni se desprinda de pe oase trecutul colectiv.
Totusi nu a fost deloc benefica perioada de dupa '89?
Chiar nu stiu ce sa-ti raspund. Sigur, in lipsa asta de interes fata de artistii natiei, s-a mai scapat (din fericire) de falsele valori. Pana la reasezarea adevaratelor valori va mai dura ceva timp. E si greu ca lumea sa-si revina. Resurectia "fiarei comuniste" care intr-un fel sau altul mai "musca"( trebuie sa recunoastem pe moarte), se poate vedea in viata de zi cu zi, in acumularea de bunuri, in felul cum se fac averile, in faptul ca poti public sa spui orice oricand, poti ca "ales al poporului" sa sfidezi cu cinism bunul simt si moralitatea.
Tudor Topa i-ar spune ne-simtire.
Domnul Topa este atat de delicat si cu o putere de articulare atat de mare, incat rudimentarul din mine l-ar contrazice si as numi toate astea: NESIMTIRE.
Tiptil, tiptil m-am apropiat ca o ticaloasa de... poezia ta, despre care nu vroiai sa vorbim. Esti autorul unei carti care are un loc al ei sigur printre cartile de varf ale deceniului opt: "Bucuria anonimatului". Nu te-ai hotarat pentru o noua carte si, ca sa fii "in mana", ne reciti (cum facea Virgil Mazilescu prin anii '70 si '80) din cand in cand poeme noi, nepublicate.
Nu-mi da inima ghes sa mai ies cu poezia mea in lume, din cauza acestei "nesimtiri" despre care vorbeam. Ma apar de lumea care s-a nascut si se naste foarte rau acum, si prefer ca fiecare sintagma sa o soptesc fie mie, fie celor apropiati. Nu e musai sa mai public carti, nu stiu daca mai am atata energie, incat sa arunc in lume sufletul meu.
Nu cere "Bucuria anonimatului", o "Bucurie a strigatului"?
Oricum, draga Eugen (nu trebuie sa ne amagim), ne citim cam... intre noi.
Din cand in cand ma deschid, spunandu-le celor apropiati, intamplator sau nu, "pe la mese" poemele mele. Imi ajunge. Cred ca am material pentru doua carti la fel de bune ca si prima. Om vedea!
Cum percepi poezia momentului? O citesti?
Poezia momentului nu e nici mai buna, nici mai rea ca pe vremea noastra, ca sa zic asa. Si, sincer sa fiu, nu stiu daca mai avem timp sa apucam si poezia cu adevarat extraordinara a vremurilor astea. Vorba unui mare critic, prieten de-al meu cu care mai "trancanesc" din cand in cand: "majoritatea poeziilor care se scriu acum vin dintr-o biografie subtire. Ce mi se pare grav este ca e "doldora de trup" dar... subtire in cap. Un mod de abordare diferit. Stii ce ticaloasa e poezia ? Te mai si paraste, dar asta cu varf si indesat. Se vede la fiecare text al tuturora dintre noi sau la altii, indiferent de generatie. Nu vreau sa fac o analiza. Ea oricum te paraste. Abordarea se face dinauntrul fiintei si dinauntrul cuvantului.
Mai este poezia buna la ceva in momentele pe care le traversam?
Da, este buna la o curatire si la un soi de reintoarcere la valorile dintotdeauna, de care multi, foarte multi au uitat.
Mai ai prima poezie, chiar daca nu ai publicat-o vreodata?
Sigur, o pastrez in cap.
Am uitat sa spun cititorului ca esti printre putinii autori care-si poarta poemele tot timpul cu ei, stiindu-le absolut pe toate pe dinafara.
Le port cu mine tot timpul si acum, cand stam de vorba ele sunt cu mine. Si acasa, si prin lume, in masini, in avion s.a.m.d.
N-ai incetat sa iubesti poezia, sa o ocrotesti cum s-ar spune, nu vrei sa nu o lasi singura.
Poate, Iolanda, dar lucrurile s-au mai tocit, uite acum, iubire inseamna pentru mine si vrabia care se izbeste de parbriz si care as vrea sa invie, sa zboare din nou. Deci nu stiu daca pentru poezie mai am neaparat o mare iubire: mi-a fost destinata odata si o port cu mine. Ce e drept, nu stiu sa traiesc inafara ei.
Dar... m-ai fentat destul! Incepusem dialogul cu marele pictor Vladimir Zamfirescu.
(Ma prefac ca nu-l aud ce spune). De nu sunt vizibili poetii?
Pentru ca oamenii curati au fost intotdeauna mai putini decat ceilalti. Dar nu trebuie sa facem din asta o catastrofa. Uite, eu cred ca Vladimir Zamfirescu este un extraordinar poet!
Cum arata Aradul copilariei si adolescentei tale?
Arata exact cum aratau copilaria mea si adolescenta mea. In copilarie era un oras fericit, in adolescenta mea un oras problematic, intr-un cuvant un oras minunat.
Cum e treaba cu Ministerul Culturii?
Aici discutia nu e lunga. Ministerul Culturii ar trebui sa ia cartile (alea care sunt, sa speram ca cele mai bune) si sa le duca in bibliotecile publice, avand mare grija de ele. Noi nu am fost in stare sa facem o lege a bibliotecilor, decat in functie de interese meschine de ani si ani de zile. In rest, Ministerul Culturii nu poate sa ne invete sa scriem sau sa pictam, de exemplu. A, ar mai fi un rol care este educativ: sa nu mai puna "tepe" in mijlocul unui oras care este si Capitala. Intr-un cuvant, sa nu ne mai dea tepe. Banii, asa putini cat or fi, sa fie indreptati catre lucruri de calitate. Altfel vom ramane un timp nedeterminat in haul postcomunist, care poate fi chiar mai salbatic de cat comunismul pe care l-am trait.
Da, poate fi mai periculos, pentru ca pare bland si uman.
O, nu e nici pe departe bland; e de-a dreptul animalic.
Cata putere ii trebuie unui poet ca sa reziste in lumea in care traieste?
Eu stiu un singur lucru: am facut tot ce se putea face omeneste pe lumea asta, evident cele mai multe in exces, dar asta numai pentru ca am avut snaga asta de "anormalitate". Am avut norocul sau ghinionul sa dau peste frumusetea care exista peste tot si intr-o frunza, si intr-un caldaram. In ce ma priveste, asta a fost forta. Mai trebuie ceva: sa ne infranam dezabuzarea si tristetea. Mai spun inca un lucru: daca scrii poezie inseamna ca esti acolo, la inceputul lumii. Dar nu vreau sa fiu patetic. Viata e mai usor de suportat cand ai poezia cu tine.
Fac o ultima "intruziune" in poezia ta, intrebandu-te: ai avut maestri?
Sunt atat de multi, incat nu ti-ar ajunge spatiul. Multi, multi: Dante, Verlaine nu, mi-e imposibil sa-i numesc...
Maine pleci spre Cluj, unde, la Muzeul de Arta, Vladimir Zamfirescu deschide o personala de pictura. Ce poem de-al tau ii dedici? In fond ii esti indatorat pana peste cap: te bucuri de ani de zile de pictura lui!
"Orb ca o ploaie de noiembrie/
care-a dormit o suta de ani/
de unde sa stiu ca intre emotiile culturale ale unui trup/
si libertatea autoritara a creierului/
exista ce intimitati/
vreau sa zic: asta inseamna sa privesti/
pana la inaltimea capetelor descoperite/
imprumutat unei sali inguste /
-poti astfel visa la arborele genealogic/
care anul acesta a dat inca trei versuri:/
unul: "despre faima necrutatoare care ma asteapta la usa/
de cate ori intru si ies/
dintr-o librarie" /
doi: "despre felul in care acest vers nu are alta noapte/ decat aceea care vine/
dintr-o copilarie nemiloasa"/
trei: "va implor nu pronuntati un cuvant sincer/
pentru ca sangele tatei pe care mama il tine in brate/
ca pe o minge uriasa/
ar incepe sa schelalaie ingrozitor"./

---

Despre autor: