13 Mai 2006de Vladimir ALEXE

Lectura de 11 minute

Atacarea Iranului, anuntata de multi analisti pentru martie 2006, nu s-a produs. Pericolul nu a trecut, cu toate ca Administratia Bush afirma ca (inca) mai cauta o "solutie diplomatica". Care este primejdia invocata de Washington cu atata insisten
Atacarea Iranului, anuntata de multi analisti pentru martie 2006, nu s-a produs. Pericolul nu a trecut, cu toate ca Administratia Bush afirma ca (inca) mai cauta o "solutie diplomatica". Care este primejdia invocata de Washington cu atata insistenta? Amestecul exploziv dintre un program nuclear, un stat fundamentalist si un lider iresponsabil. Ca Iranul este un stat fundamentalist nu incape nici o indoiala. Programul sau nuclear este, insa, unul civil. Chiar daca ar intentiona sa-l deturneze in scopuri militare, Teheranul nu dispune deocamdata de capacitatile tehnice necesare. Specialistii (inclusiv cei ai CIA) afirma ca ar mai trebui sa treaca ani buni inainte ca iranienii sa poata produce o bomba atomica. Mai ramane "factorul Ahmadinejad". Descriindu-l ca pe un scelerat, diplomatia americana explica lumii de ce nu negociaza cu presedintele Iranului: nu discuti cu un nebun; il inlaturi pur si simplu de la putere. O dezvaluire recenta a jurnalistului William Arkin de la "Washington Post" pune serios sub semnul intrebarii argumentatia Administratiei Bush. Potrivit lui Arkin, planul unui razboi cu Iranul fusese trasat inca dinaintea invaziei din Irak (martie 2003). Pe vremea aceea, nu Ahmadinejad era presedinte la Teheran, ci moderatul Khatami. William Arkin a prezentat si principalele coordonate ale preconizatei interventii din Iran, conform planurilor militare cunoscute la Pentagon sub denumirea de "Operatiunea Tirannt".
Lovituri nucleare anti-proliferare
William Arkin este analist militar la "Washington Post", dupa o cariera in serviciile secrete din anii '70, in Berlinul occindental. Sursele sale s-au dovedit de cele mai multe ori excelente, iar dezvaluirile de presa remarcabile. Pe 16 aprilie a.c., William Arkin a dezvaluit in "Washington Post" detalii din planul american al razboiului cu Iranul. El precizeaza ca acest plan dateaza dinainte de invazia din Irak, din martie 2003, fiind ulterior reactualizat anual.
Codificat drept Operatiunea "Tirannt" - Theatre Iran Near Term -, nume sub care este cunoscut in cercurile militare americane, planul include: 1) o invazie la sol a "US Marine Corps"; 2) atacarea silozurilor de rachete iraniene; 3) un atac asupra facilitatilor pentru arme de distrugere in masa, inclusiv a facilitatilor subterane nucleare ale Iranului.
Preparativele pentru Operatiunea "Tirannt" au demarat in mod concret in mai 2003, si continua si in prezent. Planul a fost actualizat si pe baza informatiilor secrete ale invaziei din Irak. "US Air Force" a modelat tipul de atac asupra defensivei iraniene, in timp ce strategii fortelor navale s-au ocupat de problema-cheie a Stramtorii Hormuz. Planuri alternative au fost evaluate in octombrie 2003.
Arkin arata ca Statele Unite au efectuat deja un exercitiu de razboi in Marea Caspica, ca parte a acestor preparative. Exercitiul s-a intitulat "Karona", dupa numele inamicului imaginar. In opinia lui Arkin, nu incape nici o indoiala ca inamicul vizat era, de fapt, Iranul. "Semnalmentele" erau inconfundabile: petrol, garzi republicane si arme de distrugere in masa.
"Potrivit unor surse militare apropiate operatiunii "Tirannt", aceasta invazie va fi comandata de generalul de Armata John Abizaid", precizeaza Arkin. Generalul John Abizaid este una dintre cele mai respectate autoritati militare ale SUA, alaturi de generalul George W. Casey jr. Dar care, ca si generalul Casey, are relatii foarte reci cu secretarul Apararii, Donald Rumsfeld (un civil), care a trecut adeseori in trecut peste sfaturile acestora in Irak, cu rezultatele care se vad. "US Marine Corps" a elaborat, in acest context, un plan propriu - numit "concept of operation" - care analizeaza posibilitatea miscarii puscasilor marini de pe nave la tarm, fara sa mai fie nevoie de "capete de pod", scrie Arkin.
Un studiu separat, efectuat in 2004, a avaluat capacitatea ofensiva a rachetelor de atac ale Teheranului (Shahab I, II, III). Studiul a fost intitulat "BMD-I", adica "Ballistic Missile Defence-Iran". In iunie 2004, Donald Rumsfeld - dezvaluie Arkin - a alertat "US Strategic Command" din Omaha, pentru a fi gata sa implementeze CONPLAN 8022, planul unor lovituri nucleare contra Iranului. Expertii militari sustin ca, daca doreste distrugerea facilitatilor subterane ale Iranului, presedintele Bush nu are alta solutie decat mini-bomba nucleara B61-11. Armele conventionale ar fi pur si simplu incapabile sa penetreze buncarele Teheranului.
Dupa 60 de ani de la Hiroshima si Nagasaki, Statele Unite se pregatesc sa incalce tabuul nuclear. Invocand, culmea ironiei, anti-proliferarea!
Data probabila a atacului: septembrie 2006
Radacinile optiunii nucleare americane au fost fixate la inceputul anilor '90. Atunci, planificatorii militari si responsabilii politici americani au intrevazut posibilitatea ca strategia nucleara a SUA sa includa misiuni contra proliferarii armelor nucleare in lume. Este exact scenariul care se prefigureaza acum in Iran. Evenimentele din 2001 au fost speculate de Pentagon pentru a propune o noua viziune ofensiva, complet diferita de filosofia Razboiului Rece (cand armamentul nuclear avea un rol strict de "descurajare"). Atacurile "preventive" si "unilaterale" ale armatei Statelor Unite sunt, in aceasta strategie, insotite de lovituri nucleare impotriva oricarui adversar - imediat sau potential - al SUA pe glob.
Expunerea cea mai directa a noii strategii nucleare americane - Global Strike - se gaseste in CONPLAN 8022, planul amanuntit de actiune neconventionala contra Iranului, a Coreei de Nord si altor obiective. Tot aici specialistii cauta indicii cu privire la data inceperii ostilitatilor. Desi data declansarii unei operatiuni militare de o asemenea anvergura este tinuta secreta - din motive lesne de inteles -, cateva anticipari pot fi totusi facute.
Razboiul cu Iranul fusese initial planificat pentru 2004. Rezistenta din Irak a intarziat insa acest proiect. S-a vorbit, apoi, despre martie 2006. Un indiciu in acest sens a venit din partea Israelului, stat direct interesat de rezolvarea "problemei iraniene". Fostul premier israelian Ariel Sharon - ale carui relatii cu Washingtonul erau de notorietate - ceruse fortelor speciale israeliene sa atinga nivelul maxim de alerta in martie 2006. In vederea atacarii Iranului, circa 30% din aviatia militara israeliana a fost plasata deja la baza din Turcia.
"Nuclear Information Project" informa, recent, ca "Joint Functional Component Command for Space and Global Strike" va atinge capacitatea maxima de atac nuclear la sfarsitul lui septembrie 2006. In termenii Pentagonului, va fi la "Full Operational Capability" (FOC). Un nou indiciu, de data aceasta din Statele Unite, cu privire la data inceperii razboiului.
Ayatollahul Ali Khamenei, adevaratul conducator al Iranului
"Anunt pe aceasta cale, in mod oficial, ca iubitul nostru Iran se alatura statelor nucleare ale lumii". Astfel a facut cunoscut Mahmud Ahmadinejad marti, 11 aprilie a.c., succesul operatiunii de imbogatire a uraniului. In ciuda focalizarii presei din SUA si Israel asupra presedintelui iranian Mahmud Ahmadinejad, deciziile importante la Teheran apartin adevaratului conducator al Iranului: Ayatollahul Ali Khamenei.
Potrivit unui sondaj de opinie de la sfarsitul lunii ianuarie a.c., 85,4% dintre iranieni sunt favorabili continuarii programului nuclear. 80% dintre ei cred ca Iranul are nevoie de energie nucleara. Pentru guvernul iranian, continuarea programului nuclear reprezinta insa si un simbol puternic al independentei fata de ceea ce Teheranul numeste "colonialismul anglo-saxon". Opinia este impartasita in toate paturile societatii iraniene. Mai mult, Iranul - care isi doreste un rol de lider al tarilor nealiniate - afirma ca orice stat are dreptul sa dezvolte programe nucleare cu caracter civil.
Statele Unite au investit sume importante in actiunile acoperite din Iran; echipele de "penetrarea in adancime a inamicului" ("deep enemy penetration") ale CIA - infiltrate in Iran inca din 2003 - au activat intens printre minoritati (azeri, beluci si turkmeni) pentru a provoca "revolte anti-fundamentaliste" in Iran. O "revolutie de strada" - de tipul celei din Ucraina sau Georgia - care sa rastoarne regimul teocratic de la Teheran a ramas doar o speranta pentru Washington. Regimul teocratic de la Teheran controleaza, cu mana forte, absolut totul, iar in cazul unei invazii straine, analistii sunt de parere ca religia siita ii va mobiliza pe toti iranienii in spatele Guvernului. Chiar si pe reformisti.
Americanii, mai reticenti fata de "solutia militara"
La capitolul sustinere populara, George E. Bush sta mult mai rau in Statele Unite, decat Khamenei in Iran. Relevant in acest sens este cel mai recent sondaj de opinie realizat de "Los Angeles Times/Bloomberg", la scara nationala, marja de eroare fiind de plus sau minus 3%. Sondajul a aratat cat de mare este eroziunea sprijinului popular pentru Bush: 54% dintre americani nu mai au incredere ca presedintele lor va lua o hotarare buna in cazul Iranului. Doar 42% si-au manifestat inca increderea in Bush. Este o inversare a situatiei din 2003, cand Bush a decis invadarea Irakului. Atunci 55% dintre americani - intoxicati cu "armele de distrugere in masa" ale lui Saddam - l-au aprobat pe presedintele SUA. Experienta amara din Irak - unde au murit peste 2000 de militari americani, dupa ce Bush a decretat, la 1 mai 2003, sfarsitul victorios al razboiului - a jucat un rol esential in acest sens.
Intrebati daca sprijina o actiune militara in Iran, in cazul in care aceasta tara continua cercetarile nucleare, 48% au raspuns favorabil, dar 40% au spus nu.
Daca, totusi, presedintele Bush va alege "solutia militara" impotriva regimului de la Teheran, majoritatea americanilor insista ca Statele Unite sa se limiteze la raiduri aeriene. Doar unul din patru americani s-a declarat favorabil folosirii trupelor americane la sol.
Este interesant si cum a evoluat opinia despre Iran de la inceputul acestui an si pana acum. In ianuarie 2006, data precedentului sondaj "LAT/Bloomberg", 57% dintre americani se pronuntau pentru implicarea militara a SUA in Iran. Acum, doar 47% se mai pronunta pentru raiduri aeriene asupra Iranului. Abia 19% dintre americani mai sunt de acord cu implicarea militara a SUA aeriana si terestra. Si doar 6% sustin doar o implicare terestra.
Merita mentionate si actualele procentaje din sondajele pentru Irak. 40% dintre americani sustin ca razboiul din Irak i-a facut mai reticenti fata de "solutia militara". 38% s-au declarat indiferenti, si abia 22% mai sustin actiunile americane din Irak. 23% dintre americani cred ca situatia din Irak s-ar putea imbunatati in 2006, in timp ce in ianuarie - adica in urma cu numai cinci luni - 34% erau optimisti in aceasta privinta.
Chiar dintre simpatizantii Partidului republican, numai 44% cred ca situatia din Irak se va imbunatati in 2006 (cu 11 procente mai putini decat in ianuarie a.c.). Doar 6% dintre sustinatorii democratilor cred acelasi lucru.
56% dintre americani cred ca in Irak are loc un razboi civil. Iar 45% cred ca Bush va retrage trupele americane din Irak abia in 2009. Daca violenta din Irak va continua, insa, 32% dintre americani se pronunta pentru retragerea imediata a trupelor. 33% sunt de parere ca trupele americane trebuie sa ramana neutre fata de razboiul civil dintre sunniti, siiti si kurzi. Si doar 25% dintre americani cred ca trupele SUA trebuie sa intervina de o parte sau de alta.
Atacarea Iranului ar provoca un adevarat efect de domino de reactii anti-americane
In cadrul comunitatii internationale exista serioase rezerve cu privire la iminenta pericolului iranian. Dincolo de limbajul diplomatic, multi considera ca Washingtonul doreste, de fapt, sa controleze imensele resurse de petrol si gaze naturale din zona Golfului Persic. Iar pentru aceasta are nevoie de o schimbare de regim la Teheran.
De remarcat: nici unul dintre vecinii Iranului care poseda arme nucleare (India, Pakistan) nu considera programul nuclear al Teheranului o amenintare, ca SUA. Pana si Arabia Saudita incearca o solutionare pasnica a conflictului: recent, reprezentantii Arabiei Saudite - unul din aliatii principali in zona ai SUA - au vizitat Moscova, unde au discutat cu diplomatii rusi despre reglementarea pasnica a acestui conflict.
India, China, Rusia si UE au mari interese economice in Iran. Interese care ar fi grav amenintate in eventualitatea unei invazii americane. Jack Straw - fostul ministru britanic de Externe - a declarat ca un atac contra Iranului, ar fi in opinia tarii sale, de "neconceput".
Nici China, India, Pakistan, Japonia si UE nu privesc cu ochi buni un asemenea razboi. De asemenea, un atac contra Iranului ar provoca reactii anti-americane violente in Arabia Saudita, Bahrain, Pakistan, Liban etc, antrenand o reactie globala a terorismlui islamic.
Pentru americani, primejdia cea mai mare ar putea veni din Irak, unde comunitatea siita (majoritara) ar putea scapa de sub control. Influenta Teheranului asupra coreligionarilor din tara vecina nu mai este un secret pentru nimeni. Moqtada Al-Sadr a declarat recent: "Daca vreun stat islamic va fi atacat - in special Republica Islamica Iran - armata lui Mehdi (rezistenta siita) va lupta atat in interiorul, cat si in exteriorul Irakului contra agresorilor".
Marea necunoscuta: Rusia
Un atac - mai ales un atac nuclear - impotriva Iranului ar constitui o provocare fara precedent la adresa Moscovei. Dintre toate statele lumii, Rusia are cel mai mult de pierdut in eventualitatea unui asemenea scenariu. Nu numai bani si contracte profitabile, dar si prestigiu. Ba chiar si vieti omenesti. Sute de ingineri si tehnicieni rusi lucreaza la programul nuclear iranian. Ei ar fi victime sigure in cazul unui atac american.
Pe de alta parte, Rusia a anuntat recent ca a incheiat un contract de 700 de milioane de dolari pentru livrarea catre Iran a 30 de sisteme de rachete TOR M-1, sol-aer, extrem de performante contra bombelor ghidate, rachetelor si avioanelor militare. Aceste sisteme de rachete rusesti au fost desfasurate in jurul reactoarelor de la Ispahan si Busehr, reactoare construite cu ajutorul Rusiei si al atomistilor rusi.
Dar, mai mult decat orice, decizia Washingtonului de a utiliza arme nucleare ar constitui o uriasa umilinta pentru Moscova. Timp de 45 de ani, pe parcursul razboiului rece, cele doua superputeri s-au tinut in sah cu ajutorul arsenalelor neconventionale. Nu le-au folosit niciodata, stiind ca replica ar fi fost devastatoare. In lumea unipolara de astazi, aceste precautii au disparut, se pare. Revista "Foreign Affaires" a publicat recent un articol care speculeaza posibilitatea utilizarii de catre SUA a armei nucleare, mizand pe incapacitatea Rusiei de a riposta. Alti analisti avertizeaza, insa, ca Rusia a fost mereu imprevizibila.
Razboiul cu Iranul va insemna pentru politica externa americana "trecerea Rubiconului": vechea ordine internationala va disparea, iar intreg Orientul Mijlociu va fi in flacari. Acest razboi, potrivit analistului militar William Arkin de "Washington Post", este deja planificat.

Ziua

Sursa: Ziua



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.