Jazz cu inundatii, fotbal si Mircea Tiberian

Mircea Tiberian este unul dintre putinii jazzmeni romani ramasi pe baricade. Dintre cei care nu renunta si nu cedeaza in fata presiunilor oferite de comercializarea si trivializarea muzicii. Jazz-ul si asa nu a avut prea multi admiratori - nu intra in discutie "nucleul dur" al marilor impatimiti - si in ultimii ani a beneficiat si de o restrangere a audientei. Manifestari, multe-putine, au mai fost si vor mai fi. Sigur, fara prea multa mediatizare, televiziunile nu se omoara sa promoveze jazz-ul. Am vazut ce bine se simtea Teo de la ProTV, iubita si populara realizatoare, printre manelisti! Dar este pacat ca festivaluri-concerte dedicate jazz-ului nu au audienta de care ar trebui sa beneficieze "muzica buna", ca sa folosim impartirea muzicii de catre Enescu in "buna" si "proasta", dincolo de genuri.
Mircea Tiberian nu este un simplu (si notoriu, altminteri) pianist/ compozitor de jazz, ci si un tenace promotor, pedagog si comentator de jazz. Faptul ca s-a reusit introducerea unor module de studiere a jazzu-lui la Academiile de Muzica din Bucuresti, Timisoara, Iasi sau Cluj se datoreaza in mare parte si ambitiei/ "necedarii" lui Mircea Tiberian in fata unor obstacole, de multe ori aparent insurmontabile. Dintre cele mai notorii fiind renuntarea si acceptarea unei realitati potrivnice. Nu prelungim aceste glose, altminteri nascatoare de variate observatii: un nou ciclu de manifestari jazzistice, care au adunat, iar, ce (mai) are jazz-ul romanesc mai bun si activ, s-a consumat sub sigla "Jazzy Spring in Bucharest" intre 14 si 16 aprilie. Concertele au avut loc la Sala ArCub, dar si in alte locatii precum Art Jazz Club, Green Hours si Club Prometheus. Numele de marca ale jazz-ului romanesc - cu cateva exceptii, cea mai vizibila fiind Harry Tavitian - au fost prezente "in corpore". De la veteranul-simbol Johnny Raducanu si vesnic-tanarul, recent septuagenar, Marius Popp, de la internationalii "romani de pretutindeni", precum stilistul Ion Baciu jr. si stimabilul Nicholas Simion, pana la "tinerii" - care incep sa nu mai fie nici ei "tineri"... - Garbis Dedeian, Pedro Negrescu & Soleanu-Petrica Andrei - si nu in ultimul rand vocalistele Teodora Enache si Monica Madas.
I-am lasat si mai la urma pe invitatii straini, precum israelianul-american Eldad Tarmu, turcul Cenghiz Baysal si polonezul-trompetist Piotr Wojtasik, care au adus o doza de inedit, farmec si culoare intr-o manifestare, cumva, de "casa". "Intre-noi-si-pentru-noi". Sentimentul de amicitie si intimitate indus de inepuizabilul Florian Lungu nu ne poate lipsi de un anume gust al zadarniciei. Cu atit mai mult este de apreciat prestatia lui Mircea Tiberian si a grupului sau international "Interzone". Impresionant "sound"-ul lui Liviu Butoi, de o profunda delicatete/ tristete, in timp ce percutionistul Maurice de Martin si contrabasistul Chris Dahlgren sunt deja perfect adaptati cautarilor sonore novatoare ale inventivului pianist-compozitor.
In fixarea unei "clipe" de inefabil si a bucuriei de a improviza sta esenta jazz-ului. Asta a inteles bine Tiberian, dovedindu-se si un rafinat promotor, care tot incearca sa dezmorteasca un gen care, o spunem cu strangere de inima, lancezeste. Sau ce se intampla? Sau cum sa spunem? O dezbatere de la Green Hours a evaluat corect situatia, fara sa gaseasca si remedii imediate. Festivalul de jazz, oricat de dragi ne-ar fi muzicienii si genul - aici nu ramane loc de indoiala -, merita o mediatizare si o mobilizare de mai mare anvergura. Cum sa aducem nume noi sau mari din jazz-ul international? Cum sa reusim sa-i convingem pe tineri sa se inghesuie in salile de concert, la JAZZ? Cum sa convingem televiziunile ca "degetele de otel" ale lui Tiberian nu sunt mai prejos decit cele ale lui Prokofiev si ca i-ar putea interesa tot atat de mult pe telespectatori ca si gratiile Danielei Gyorfi sau talentele lui Banel Nicolita? Eforturile si sacrificiile si entuziasmele, de toata lauda, ale lui Mircea Tiberian si ale organizatorilor, in cap cu ArCuB si Primaria Bucuresti, ar trebui sustinute si multiplicate si pe alte spirale. Altminteri "Born to Lose" si "Mitika's Dream", doua compozitii ale lui Mircea Tiberian cuprinse intr-o frumoasa si eleganta carte-cu-CD-uri si confesiuni-impresii-de-autor si limpezi-sugestii-de-experimentat-pedagog, ar putea da o nota pesimist-autoironica propriilor entuziasme creative.
Am cam "balmajit" aceste impresii de moment tocmai dintr-o inadecvare si la momentul ales pentru serile de concert: in preajma Floriilor si a Pastelui cand, poate, disponibilitatea noastra nu a fost pe masura daruirii muzicienilor. Tuturor un gand de bine si "Hristos a inviat!".

---

Despre autor: