Licitatia pentru constructia Pasajului denivelat superior Basarab a avut loc ieri la sediul Primariei Capitalei, fiind reprezentate sapte firme din cele 58 care au cumparat caietul de sarcini. Comisia de evaluare a ofertelor a fost formata din 17 mem
Licitatia pentru constructia Pasajului denivelat superior Basarab a avut loc ieri la sediul Primariei Capitalei, fiind reprezentate sapte firme din cele 58 care au cumparat caietul de sarcini. Comisia de evaluare a ofertelor a fost formata din 17 membri, reprezentanti ai Primariei Capitalei si din partea Ordinului Arhitectilor Bucuresti, Facultatii de Constructii Bucuresti si Agentiei pentru Protectia Mediului.
Sarcina municipalitatii este destul de grea pentru a selecta castigatorul acestei licitatii, avand in vedere ca firmele participante sunt unele de renume european venite din Germania, Spania, Italia si Grecia. Valoarea totala a proiectului de investitii se ridica la aproximativ 500 de milioane de lei noi.
Unul dintre ofertanti este asocierea Zublin AG-Dywidag-Alpine, care prezinta o oferta financiara in varianta de baza de 481,2 milioane de lei noi (fara TVA) si o varianta alternativa de 476 de milioane de lei noi (fara TVA). Durata de executie la care se angajeaza este de 36 luni pentru ambele variante. De asemenea, firma Max Bogl Bauunternehmung GmBH & KG care are o oferta de baza de 442,2 milioane de lei noi (fara TVA) si doua alternative de circa 470 de milioane de lei noi, respectiv 429 de milioane de lei noi (fara TVA). Durata de executie este pentru varianta de baza de 30 de luni, iar pentru cele alternative, de 22 luni si, respectiv, 30 de luni. O alta firma interesata de constructia Pasajului Basarab este JV Pizzarotti & CSpA-Tirrena Scavi SpA, care are o oferta de baza de 392,02 milioane de lei noi si doua alternative de 371 de milioane de lei noi si 367,7 milioane de lei noi, durata de executie la care se angajeaza fiind stabilita la 30 de luni. Asocierea dintre Bento Pedroso Construcoes SA (Odebrecht), SC IMSAT SA si Moniz DA Maia, Serra & Fortunato-Empreiteiros SA (MSF) a prezentat o oferta financiara de 514,22 de milioane de lei noi (fara TVA) si una alternativa de 511,64 de milioane de lei noi. Durata de executie in acest caz a fost fixata la 28 de luni, respectiv, 26 de luni. Oferta firmei Mochlos-Societatea Anonima de Comert, Industrie, Constructii si Turism este de 363,3 de milioane de lei noi si cea alternativa de 346 de milioane de lei noi, cu o durata de executie de 30 de luni in ambele variante. Firma Aktor SA (Grecia) a prezentat o oferta financiara de baza de 388,37 de milioane de lei noi si una alternativa de circa 382 de milioane de lei noi (fara TVA), durata de executie fiind stabilita la 36 de luni. Asocierea dintre Astaldi SpA - FCC Constuccion SA s-a prezentat la licitatie cu o oferta de 406,7 de milioane de lei noi si doua variante alternative de imbunatatire a proiectului cu o oferta de 396,3 de milioane de lei noi si aproximativ 340 de milioane de lei noi (fara TVA). Durata de executie este de 29 de luni (la varianta de baza) si 27-28 luni (la cele alternative).
Pasajul va descongestiona centrul orasului
Constructia Pasajului Basarab este menita sa contribuie la descongestionarea centrului orasului, in special pe axa Nord-Sud, ca urmare a inchiderii inelului principal de circulatie. De asemenea, vor fi reabilitate arterele aferente - Titulescu, Orhideelor, Plevnei, Giulesti, se va redeschide Sos Grozavesti intre Podul Grozavesti si Palatul Cotroceni, va fi largit Podul Grozavesti cu doua benzi pe sens. Pasajul Basarab va pleca dintr-o rampa de acces din Bdul Nicolae Titulescu, in apropierea intersectiei cu Bdul Alexandru Ioan Cuza, va supratraversa Calea Grivitei, apoi pachetul de linii de cale ferata, Bdul Dinicu Golescu, inscriindu-se intre fronturile construite ale Sos Orhideelor. El va supratraversa si intersectia Plevnei - Orhideelor - Giulesti si Podul Grozavesti existent, revenind la sol pe Sos Grozavesti. Proiectul prevede instalarea de linii de tramvai pe pasajul suprateran si va fi creata o noua statie de tramvai deasupra liniilor de cale ferata, avand legaturi pietonale cu statia de cale ferata si metrou, accesul calatorilor facandu-se cu ajutorul ascensoarelor sau scarilor rulante. (M.S.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.