Comunicatiile dintre pilotii aeronavelor si turnul de control de la Aeroportul international "Henri Coanda" au fost puse in pericol de trei posturi de radio pirat. Exasperati de faptul ca mai tot timpul auzeau in casti un intreg repertoriu de manele,
Comunicatiile dintre pilotii aeronavelor si turnul de control de la Aeroportul international "Henri Coanda" au fost puse in pericol de trei posturi de radio pirat. Exasperati de faptul ca mai tot timpul auzeau in casti un intreg repertoriu de manele, dedicatii muzicale si tot soiul de discutii, cei in cauza au sesizat politistii pentru identificarea celor care ii bruiaza.
Ieri dimineata, o operatiune de amploare a IJP Ilfov, a mascatilor de la Interventie Rapida si a specialistilor in comunicatii a dus la depistarea a trei tineri care actionau, in localitatea Otopeni, sub numele DJ Love, DJ Satana si DJ Claudiu. Sase perchezitii domiciliare desfasurate simultan pentru identificarea celor in cauza au mobilizat zeci de oameni ai legii. In baza mandatelor de perchezitie emise de Tribunalul Bucuresti, politistii au actionat pentru depistarea si dezafectarea posturilor de radio clandestine. Acestea emiteau zilnic programe muzicale fara licenta, autorizatie tehnica de functionare sau de retransmisie. Adrian Pasol, 19 ani, cu radio Sper-Love, Virgil Iordache, 19 ani, cu radio No-limit, si Claudiu Barbulescu, 27 de ani, intitulat DJ Satana, sunt cercetati in stare de libertate pentru emiterea de programe radio fara licenta si radiodifuzarea unor produse purtatoare de drepturi conexe fara consimtamantul titularului drepturilor recunoscute de lege.
Cel mai periculos dintre acestia pare a fi DJ Satana, care, potrivit anchetatorilor, difuza in emisiunile sale tot felul de discutii sataniste, injurii si cuvinte triviale. Mai mult decat atat, el isi amenajase mini-studioul intr-o toaleta dintr-un apartament din Otopeni.
La perchezitie, politistii au descoperit statii de radio pirat si sisteme de calcul prin care se transmiteau dedicatii si programe muzicale in Otopeni, Corbeanca, Balotesti si Buftea.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.