Muzicalitate, tehnica desavarsita, sensibilitate, stiinta frazarii, comunicare expresiva cu orchestra - sunt calitatile dirijorului Ilarion Ionescu - Galati, un muzician de elita. Stabilit la Brasov, de la inceputul carieri sale, Ilarion Ionescu - Ga
Muzicalitate, tehnica desavarsita, sensibilitate, stiinta frazarii, comunicare expresiva cu orchestra - sunt calitatile dirijorului Ilarion Ionescu - Galati, un muzician de elita. Stabilit la Brasov, de la inceputul carieri sale, Ilarion Ionescu - Galati s-a impus si prin repertoriul amplu, care cuprinde muzica din toate epocile de creatie, pana la piese contemporane, care presupun asimilarea unor tehnici componistice distincte, din spatii geografice la randul lor foarte diferite. In plus, dirijorul brasovean este un excelent acompaniator, care stie sa valorifice calitatile solistului, sa se adapteze temperamentului sau, sa se impuna cu delicatete, rezultatul fiind intotdeauna unul deosebit. Programul ales saptamana trecuta la Sala Radio a avut ca trasatura dominanta stilul temperat romantic, cu trimitere la orizonturile clasice, daca e sa luam in calcul muzica lui Felix Mendelssohn - Bartholdy din Simfonia a IV-a in La major, "Italiana", care a incheiat concertul. Compusa in 1837, aceasta simfonie emotioneaza prin perfectiunea de tip clasic a formei, prin logica si limpezimea discursului muzical, in care compozitorul german dovedeste receptivitatea fata de spatiul si sprititul meridional. Nu se poate vorbi neaparat de o intentie programatica in aceasta simfonie exuberanta in partile cu tempo rapid, prima si ultima, Allergo vivace si Presto, ci de starea de spirit traita in spatiul meridional, de o eleganta a comunicarii sentimentului, care nu il paraseste pe compozitor nici in pasajele pline de veselie. Temele acestei simfonii sunt memorabile, incepand cu prima din Allegro vivace, cu un ritm invecinat tarantellei napolitane. Cadrul se schimba in partea a doua, Andante con moto. Daca ar fi sa vorbim de un specific al melancoliei sufletului meridional, aceasta parte lenta, cu tema intonata de viole, ar fi ilustrarea ei ideala. Dar nu o serenada in stil italien scrie Mendelssohn aici. Finalul revine la verva initiala, in ritm de slatarello, debordant si orchestrat cu maiestrie. Ilarion Ionescu - Galati si Orchestra Nationala Radio au excelat prin fidelitatea fata de spiritul acestei simfonii, aflarea tempo-urilor potrivite si echilibrul sonor al ansamblului. Prima lucrarea din program a fost Simfonia I in Re major, "Clasica", op. 25 de Prokofiev. Partitura de tinerete, din 1917, ea se inscrie in curentul neoclasic din primele decenii ale secolului trecut, care a reprezentat intr-o masura si o atitudine de fronda fata de orientarile avangardiste. S-a spus ca Gavota din partea a treia a fost un adevarat prototip pentru comportamentul neoclasic. Aceasta gavota va reveni in baletul Romeo si Julieta (1938). In Concertul nr. 2 in re minor pentru vioara si orchestra de Henryk Wieniawki, am ascutat-o pe Keiko Urushihara, care canta pe o vioara Stradivarius. Violonista japoneza s-a impus in primul rand prin generozitatea tonului, franzarea foarte adecvata stilistic, dovedid o natura muzicala aparte. Are o tehnica de virtuozitate exemplara, stiind totodata sa nu exagereze in efecte gratuite, sa caute substanta muzicala a partiturii.
Despre autor:
