Nicolae Aurel Alexi: "Nu avem un comert real de arta si nici un cumparator real"

Poate mai nedreptatita si mai ignorata ca oricand, breasla artistilor romani contemporani incearca sa-si duca mai departe visul, visul Cenusaresei hulite careia i-a fost harazit sa stea la masa regilor. Numai ca, dintotdeauna, drumul breslei - al artistilor, in general - spre binemeritatul festin spiritual este presarat cu hartoape. La noi, chiar cu stanci de cremene, sustin plasticienii, dintre care unii fie "raman in atelier si lucreaza, dintr-un idealism cultural aproape eroic", dupa cum comenta, in paginile cotidianului nostru, aceasta stare precara un confrate al pictorilor, fie isi vand "talentul, creativitatea, viata unor patroni de firme publicitare, pentru a putea duce un trai peste medie", afirma, de curand, gravorul si pictorul Nicolae Aurel Alexi.
Asadar, cum incep si de ce se sting sperantele lor? Care este sansa artei contemporane autohtone de a se impune, de a fi promovata aici si in lume? A devenit institutia mecenatului o utopie? Este posibila o licitatie de arta contemporana si, mai presus de toate, este managementul artistic o cauza pierduta? Iata intrebarile care-i framanta pe manuitorii penelului, artistii invitati ai paginii noastre.
"Mai intai, am tot incercat sa ma fac pictor si n-am reusit", incepe Nicolae Aurel Alexi, care, in urma cu doua zile, a implinit 59 de ani (ii uram "La multi ani!"). "Dupa mai multe esecuri la examenul de admitere, am ajuns, in mod ciudat, in prima promotie a sectiei nou infiintate, cea de design", continua Alexi." Am avut o sansa extraordinara sa cunosc artisti adevarati - chiar daca era o sectie noua - printre care Paul Bortnovschi, Vladimir Setran, Ion Bitzan, Hainoroc Constantinescu, Gheorghe Visan... Nu mi-am gasit locul acolo, desi eram bine apreciat de profesorii mei; nu aveam o satisfactie speciala, asa ca m-am mutat la grafica cu toate ca, repet, dintotdeauna mi-am dorit sa fiu pictor. Am descoperit ca, de fapt, sunt desenator, desi profesorul meu cu care am terminat grafica era gravor si, trebuie sa recunosc, m-am specializat in gravura in metal si cunosc enorm de multe secrete ale acestei meserii. Dar m-am despartit de ea cu buna-stiinta, cu luciditate, intr-un anume moment, cand mi-am dat seama ca tehnica ma lipseste de contactul direct cu natura, cu modelul. Eu voiam sa ma exprim repede, direct. Asa ca am revenit la desen. Optiunea mea este foarte bine motivata: m-am intors la esentialul tip de comunicare, de limbaj, care sta la baza intregii evolutii a omenirii. Dupa parerea mea, nimic in lumea asta nu se poate construi fara a porni de la un desen".
Mai tarziu a redescoperit virtutile picturii si face pictura adevarata; a revenit asupra ideii de portret cu modelul in atelier. Este constient insa ca a ajuns intr-un moment in care trebuie sa-si evalueze timpul care i-a ramas, pentru ca si-a consacrat prea mult posturilor de conducere - doua mandate, consecutiv, la presedintia Uniunii Artistilor Plastici, actualmente vicepresedinte de patru ani, profesor la Academia de Arte Bucuresti. "Acum sunt foarte hotarat sa revin numai si numai la meseria mea. Am cel putin 2-3 proiecte la care lucrez; eu m-am obisnuit sa lucrez cu cicluri de lucrari carora nu le pot estima durata".
A ramas fidel desenului, redescoperind o placere, "o pasiune nebuna", spune, " pentru acuarela, care este, de asemenea, un gen pe cale de disparitie in arta contemporana si e greu de stapanit. E o revelatie pentru mine; fac chiar acuarela pe suporturi nespecifice, pe panza, de pilda. Sunt adeptul figurativului si al imaginii literare pentru ca, in incapatanarea mea, cred ca in istoria artei contemporane exista o tendinta a postmodernismului de a reconsidera aceasta zona, a figurativului. Si cata vreme nu se stinge de la sine etapa figurativa, in ce ma priveste, nu am nici o intentie sa ma opresc; nici nu doresc, nici nu-mi propun sa intru intr-o moda; nu ma intereseaza. Nu am nimic impotriva experimentului, dar nu-mi place deloc mondenismul impus, venit dupa un periplu de mai bine de 20 de ani si prezentat drept lectie pentru ceea ce ar trebui sa fac".

Casele de licitatie fac rabat de la calitate

Vinde scump si foarte rar. "Imi dau seama ca o categorie, care se cheama cumparatori de arta, nu a ajuns inca sa gandeasca asa cum gandeste un investitor". Nicolae Aurel Alexi sustine ca nu exista o piata de arta in care sa circule valorile consacrate, si cu atat mai putin nume ale artei contemporane. "Trebuie sa recunoastem ca in acest moment nu avem un real comert de arta si nu avem, in mod coerent, un real client de arta. Oamenii cu multi bani vin din zona needucata. Este atat de empiric sistemul. Cele cateva case de licitatie au cedat mult prea repede; au oferit un rabat de la calitate pentru ca au descoperit, la fel de rapid, ca totul este o afacere. In acest moment, in Romania, nu exista un manager de arta care sa creeze un sistem de marketing. Apoi marile banci, societati, companii de afaceri, trusturi nu inteleg ca trebuie sa investeasca in arta, fiindca, in cele din urma, cota unui artist o da clientul. El genereaza o directie. La noi, categoria cumparatorilor de arta este aceeasi dinainte de '89, care nu sunt atat de plini de bani cum am putea crede, dar care au o educatie, o cultura a valorilor reale, si in care stiu ca, o data investind in ele, acestea pot creste. La ora actuala, artistul este, din pacate, propriul lui manager. Se descurca cine poate. De aceea, pentru a exista cu adevarat, piata romaneasca de arta are o singura sansa: sa formeze impresari de arta, care au facut studii de arta si economice".
Pe de alta parte, artistul este de parere ca "Europa trebuie impulsionata de specificul est-european si de cel national, care inseamna enorm si care nu trebuie cedat pe un model de imprumut, ci trebuie impus acestui conglomerat, ce incepe sa nu mai aiba identitate, un model romanesc, bulgaresc, sarbesc etc. Problema este urmatoarea. Exista o identitate culturala romaneasca? Facem ceva s-o impunem, la o concurenta reala, cu celelalte identitati? Nu. Si asta nu pentru ca am fi necompetitivi, ca nu am fi valabili prin ce exprima arta romaneasca, ci pentru ca nu facem ceea ce trebuie pentru a o promova. Aveam artisti care puteau fi, la vremea lor, mai importanti si mai mari decat tot Barbizonul, decat toata scoala franceza. Nu i-a promovat nimeni si continuam sa facem aceeasi greseala si astazi".

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe