Autoritatile intentioneaza sa creeze o comisie tehnica care sa pregateasca metodologia de stabilire a salariului minim garantat, in perspectiva aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, se arata intr-un comunicat al Ministerului Finantelor Publice (MFP
Autoritatile intentioneaza sa creeze o comisie tehnica care sa pregateasca metodologia de stabilire a salariului minim garantat, in perspectiva aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, se arata intr-un comunicat al Ministerului Finantelor Publice (MFP). Comisia tehnica va fi formata din 15 membri si se va intruni pentru prima data in 15 februarie, la Institutul National de Statistica, iar secretariatul general al acesteia va fi asigurat de Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale.
Reprezentantii Guvernului si ai sindicatelor s-au intalnit, ieri, la sediul Finantelor, pentru a discuta probleme legate de stabilirea salariului minim garantat pe baza unor principii stabilite de comun acord. "Am decis sa avem aceasta prima intalnire in urma unor discutii purtate cu reprezentantii sindicatelor la sfarsitul anului trecut. Urmeaza sa cream o comisie tehnica formata din reprezentanti ai Executivului, ai sindicatelor si ai patronatelor care sa pregateasca o metodologie care sa duca la stabilirea salariului minim garantat, urmand ca aceasta sa fie supusa dezbaterii reprezentantilor Executivului, ai sindicatelor si ai patronatelor", a declarat ministrul Finantelor Publice, Sebastian Vladescu. La randul sau, reprezentantii Blocului National Sindical prezenti la intalnirea de la Finante au solicitat ca unul dintre indicatorii de ordin social care vor fi luati in calcul la fundamentarea salariului minim sa fie cosul minim de consum. In acest sens, BNS a solicitat Institutului National de Statistica sa reactualizeze nivelul cosului minim de consum, avand in vedere mutatiile produse in structura de consum a populatiei de la stabilirea sa in anul 2000. Ultima valoare a cosului minim de consum a fost stabilita la sfarsitul anului 2003 la aproximativ 2 milioane de lei.
"Trebuie sa avem in vedere ca nu stabilim un salariu minim doar pentru 2007 ci un calendar de fundamentare a cresterii acestuia care sa acopere si perioada de dupa integrare", a precizat Minel Ivascu, vicepresedintele BNS. Potrivit acestuia, in prezent Romania nu are la baza la baza nici un fel de criterii de fundamentare. Potrivit Codului Muncii, salariul de baza minim brut pe tara se stabileste prin hotarare de Guvern, dupa consultarea sindicatelor si a patronatelor. Nivelul salariului de baza minim brut pe tara nu modifica cuantumul drepturilor salariale, stabilite prin contractele colective de munca, contractele individuale de munca sau prin alte acte normative. Angajatorul este obligat sa garanteze angajatului plata unui salariu brut lunar cel putin egal cu salariul de baza minim brut pe tara. Anul trecut, nivelul salariului de baza minim brut pe tara a fost de 310 lei (3,1 milioane lei vechi), iar in acest an salariul minim brut este de 330 lei noi (3,3 milioane de lei vechi). Conform datelor statistice, cresterea salariului de baza minim brut pe tara va conduce la o majorare a castigului salarial pentru aproximativ 630.000 de angajati.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.