Reprezentantii Fondului Monetar International (FMI) au recomandat oficialilor romani elaborarea unei strategii fiscale pe termen lung, care sa nu necesite modificari anuale ale legislatiei din domeniu, potrivit unui comunicat remis, ieri, de Comisia
Reprezentantii Fondului Monetar International (FMI) au recomandat oficialilor romani elaborarea unei strategii fiscale pe termen lung, care sa nu necesite modificari anuale ale legislatiei din domeniu, potrivit unui comunicat remis, ieri, de Comisia de buget, finante, banci din Senat. De asemenea, FMI considera ca este necesara o corelare intre evolutia cheltuielilor bugetare si politica de tintire a inflatiei. Fondul doreste un Cod fiscal stabil pentru Romania, iar revizuirea acestuia a facut obiectul unor discutii ample cu oficialii romani. Membrii misiunii aflate la Bucuresti au semnalat, totusi, o anumita imbunatatire fata de situatia din toamna anului trecut, care a dus la suspendarea negocierilor privind acordul stand-by. Varujan Vosganian, presedintele Comisiei de buget, finante, banci a Senatului, a avut ieri o intalnire cu delegatia FMI. Vosganian si-a exprimat speranta ca Fondul va decide reluarea acordului cu Romania, astfel incat acesta sa fie finalizat pana la jumatatea acestui an.
La sfarsitul lunii octombrie a anului trecut, negocierile pentru continuarea acordului cu FMI au esuat, dupa ce autoritatile de la Bucuresti au respins solicitarile institutiei financiare, care considera aranjamentul "deraiat". Discutiile privind evaluarea macroeconomica anuala, desfasurata de FMI cu toate statele membre, au inceput miercuri, 25 ianuarie, iar misiunea FMI va incheia vizita la Bucuresti pe 6 februarie.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.