Ce e de facut cu clasa politica?

Subiectele cele mai fierbinti ale momentului (si mai importante - sa nu uitam amanuntul! - pentru raportul de evaluare pe care-l va intocmi Comisia Europeana in primavara), adica justitia, coruptia si cazurile Adrian Nastase, Dan Ioan Popescu, George Copos, Dinu Patriciu, se contopesc incet-incet - dar... repejor! - intr-o singura tema mai mare: aceea a clasei noastre politice. Mai exact spus: a gradului in care principalele partide, demnitarii, alesii la nivel central si local respecta statul de drept si lucreaza pentru binele public. Si mai exact: in ce proportie sunt politicienii nostri corupti, incalca legile si folosesc parghiile si influentele puterii in interes personal. Iar daca raspunsurile la asemenea intrebari se dovedesc alarmante, ce e de facut cu "clasa politica"?
Tema nu e noua. In Romania, ca peste tot in Europa Centrala fosta comunista (nemaivorbind despre ce se intampla mai la Sud si mai la Est de tara noastra), coruptia a fost identificata ca una dintre cele mai grave probleme ale "noilor democratii". Statul de drept a fost instituit ca structura, ca ansamblu de principii si reglementari, dar intrarea in functiune a institutiilor publice s-a facut amatoristic (din perspectiva standardelor profesionale) si clientelar (ca maniera de stabilire a relatiilor de lucru). Pana sa se umple "vidul de putere" si "vidul de reglementare", s-a selectat in mod asa-zicand "natural" o masa de amatori de profit rapid. Nu neaparat si nu toti ticalosi: gama caracterologica a inclus si categorii de oameni dinamici, intreprinzatori, mai energici si mai mobili decat majoritatea mai degraba lenta, inertiala a populatiei. In "clasa politica" si in categoriile conexe, in care as include administratia si mediul de afaceri, s-au amestecat astfel personaje de toata mana: cinstiti si necinstiti, idealisti si pragmatici, figuri cu vocatie autentica de lideri sau de manageri, dar si "sforari" imorali, lipsiti de scrupule. Nu in ultimul rand, au iesit in fata oameni "noi", neimplicati inainte de 1989 in viata publica si care au folosit sansa pe care le-a oferit-o caderea regimului comunist, dar si multi membri mai proeminenti ori mai discreti ai vechiului "aparat", care aveau deja tesuta plasa de relatii, influente, complicitati. Tara si intreaga regiune au parcurs "tranzitia" postcomunista cu toate aceste personaje la bord. Democratiile lor "emergente", franate - pe de o parte - de coruptie, dar - pe de alta - in continua ameliorare, au ajuns destul de rapid la un nivel de dezvoltare apreciabil si iata-le intrate in "familia euro-atlantica".
Pe parcurs, dezvaluirile de ilegalitati si scandalurile de coruptie au indicat dimensiunea negativa, infractionala a procesului. In atentia publicului - gratie presei - au ajuns numerosi demnitari, direct sau prin intermediul retelelor lor de acoliti. S-a cerut de mai multe ori o "reforma a clasei politice" si s-au schimbat cateva garnituri de lideri ai unor partide. Cu amestecuri de bine si rau pe toata deschiderea scenei noastre publice, s-au delimitat - totusi - o zona a coruptiei extinse, a "baronilor", a "sistemului ticalosit", si alta a formatiunilor in care predomina dorinta de "occidentalizare" a tarii, de respectare a legilor, de insanatosire a mediului de afaceri. Dar exemple negative s-au putut gasi in toate taberele.
Acum, alaturi de Nastase si D.I. Popescu, il avem in prim-plan si pe vicepremierul Copos, care se adauga liberalului Patriciu, acesta din urma cu vechi legaturi politice si de afaceri cu actualul prim-ministru, Calin Popescu Tariceanu. De-a lungul anchetei asupra afacerilor Rompetrol, s-a aflat de telefonul dat de premier procurorului general si, in aceasta saptamana, de intalnirea Tariceanu-Patriciu-Monica Macovei de anul trecut. Laolalta, aceste informatii contribuie serios la perceptia uniformizatoare a fenomenului: toata "clasa politica" - nu-i asa?! - ar fi "o apa si-un pamant", o gasca de imbogatiti prin ilegalitati, furt, coruptie.
Exagerata, falsa, atare concluzie e seducatoare pentru public, pentru majoritatea anonima si saraca a populatiei, si foarte la indemana pentru o parte a comentatorilor publici, jurnalisti indignati sau intelectuali "justitiari". Nu este - insa - doar o inexactitate: diagnosticul uniformizator e si periculos, fiindca, deformand realitatea, reducand-o la un numitor comun negru-negru, ofera un orizont favorabil de crestere discursurilor populiste si autoritariste. E un neadevar ca in toate partidele gasim "coruptie generalizata". Iar pasul urmator, care ar presupune o "curatenie generala", sugereaza masuri extremiste. Or, statul de drept presupune investigarea fiecarei fraude in parte si penalizarea individuala a celor gasiti vinovati.
De fapt, problema nu e cea a cazurilor concrete, individuale (cu conditia - fireste - ca Justitia sa se "insanatoseasca" la randu-i si sa dea solutiile corecte); problema e de sistem: trebuie formulate mai precis regulile jocului. Avem - da! - nevoie de o "reforma" in materie, de indepartarea anumitor politicieni de pe scena publica; dar esentiala ramane clarificarea criteriilor care se cuvin respectate pentru eliminarea interferentelor dintre politica si afaceri, dintre interesul public si cel privat...

---

Despre autor: