Acesta ar fi, cum s-ar zice, doar punctul de vedere al investitorului. Conteaza insa si punctul de vedere al investitului. Multi tineri pleaca intr-o arta pe un drum care nu-i al lor, iar dupa un timp, prin grija naturii sau a intamplarii, o cotesc spre alt drum, care e mai bun. Drama nu e cand tanarul nu confirma, ci cand continua pe drumul inchis si viata de artist ii e toata numai un chin.
E o prejudecata ca toti cei care poftesc la o cariera in arta trebuie incurajati. Multi, foarte multi ar trebui descurajati. De cele mai multe ori, incurajatul e un mod de a te spala pe maini. Pentru incurajare, nu exista oprobrii sociale. Pentru descurajare, da.
Ce-i mai rau e ca ti-l faci i-namic pe tanarul care lasa calea artei, pentru afaceri sau o slujba linistita. Daca afacerile nu-i merg sau slujba il plictiseste, iti pastreaza vesnic un repros, pentru ca l-ai sfatuit sa incerce altceva. Partea proasta, in cazul tinerilor care abandoneaza directia artistica devreme, e ca nimic nu garanteaza optiunea urmatoare. Pot sa se indrepte spre o profesie, la fel de exterioara firii si aptitudinilor lor.
L-am vazut pe Marcello Mastroiani intr-un film autobiografic vorbind despre placere si chin in meseria lui de actor. La saptezeci si doi de ani, Mastroiani afirma, cu indreptatirea celui care a reusit in tot ce-a indraznit, ca nu trebuie sa-i credem deloc pe artistii care se vaita ca munca lor e o nesfarsita damnare. Se chinuie de moarte numai cei care ocupa locul altora. Arta e o joaca, spunea marele actor, iar joaca e pentru placere. Daca te istovesti si n-ai placere, inseamna ca nu-ti practici arta in felul care conduce la multumire, la bucurie. Iar ce-i mai rau e ca sperii pulicul, cu corvoada la care te inhami. Bombani mereu si cauti mereu vinovati pentru tot ce-ti iese prost.
Daca as avea o putere, as cere Ministerului Invatamantului sa proiecteze acest film, cu marturisirile sincere de profesionist ale lui Mastroiani, in scolile de arta, ca sa anuleze astfel invatatura mohorata a unor profesori, gresiti la randul lor pe drumul pedagogiei.
Niste profesori, pentru care catedra e un calvar, pusi sa-i invete pe tinerii fara chemare ca bucuria creatiei e, de fapt, o pedeapsa divina pe care trebuie sa-o induri toata viata, ca sa fii aclamat prin tragere la sorti dupa moarte. O prostie mai mare nici ca se poate.
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Puterea rugăciunii aduce vindecarea inimii, a sufletului și a trupului
Sursa: garbo.ro
-
Cum se reciclează: cablurile și încărcătoarele, „inima” sustenabilității mobile
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeile care redefinesc felul în care ne bucurăm de artă
Sursa: start-up.ro
-
După Auchan a venit rândul REWE: Penny deschide primul magazin autonom din...
Sursa: retail.ro
-
Care sunt cei mai cunoscuți lideri de business din România?
Sursa: futurebanking.ro
-
Ben Affleck și Jennifer Lopez, la un pas de despărțire? Problemele conjugale...
Sursa: kudika.ro
-
Elicopterul care îl transporta pe preşedintele iranian Ebrahim Raisi a fost...
Sursa: wall-street.ro