Anul politic 2005

E timpul unui bilant pentru cei care se intereseaza direct de politica interna. Nu sunt multi, probabil in jur de 6 milioane de persoane care urmaresc cel putin saptamanal intamplarile politice din tara. Vor mai fi fiind cateva mii din afara Romaniei cu stiinta de Internet si timp liber la dispozitie sa urmareasca ziarele si site-urile politice.
Cursa in care este angrenata Romania in ultimii 16 ani este de recuperare a decalajelor fata de tarile occidentale. Acesta este de fapt singurul criteriu important in bilanturile anuale: s-a facut macar un pas inainte pentru eliminarea decalajelor? Am stat pe loc? Am dat un pas inapoi?
Sa le luam pe rand. Cresterea economica nu mai seamana cu acel uimitor 8% de anul trecut, respectiv 2004, dar nici nu este la nivelul de 1,2-1,5% cat se inregistreaza in Europa Occidentala sau SUA. Suntem probabil pe la 4% anul acesta, ceea ce adaugate la aprecierea de circa 10% a leului fata de dolar si euro, ne face sa progresam, pornind totusi de la un nivel foarte coborat.
Progresul economic este vizibil cand umbli prin tara, case noi, sosele mai bune, gaze in mai multe locuinte, cresterea numarului de salariati, dar este, intr-adevar, foarte inegal. O grupa sociala prospera, altele pierd zilnic potential economic, accentuand inegalitatea sociala si majorand eforturile bugetare pentru reducerea saraciei. Decalajul cel mai important se inregistreaza insa intre sectoarele economice proprietate a statului si cele proprietate particulara.
In timp ce unele companii particulare se consolideaza si devin din ce in ce mai agresive pe pietele internationale, companiile ramase la stat se zbat intre arierate si declin, condamnate definitiv de piata si de incapacitatatea managerilor: Tractorul, Rulmentul, Roman, Laminorul Braila si alte cateva mii de firme de stat par a nu mai avea scapare. In timpul acesta, Flamingo deschide magazine in Balcani, ca si Mobexpert, iar Rompetrol cumpara retele de distributie in Franta. Aceasta este calea, numai ca ea nu este parfumata cu apa de trandafiri. E nevoie de multa munca si multa minte pentru a reusi in piete stabilizate, suprasaturate cu marfa si servicii de buna calitate si cu consumatori mofturosi.
Din punct de vedere politic suntem plini de surprize si contradictii. Alianta D.A. a pierdut alegerile din 2004, dar PSD nu le-a castigat. Cheia paradoxului se numeste Traian Basescu, castigator necontestabil al scrutinului prezindential, care a intors rezultatul votului in favoarea sa in mai putin de doua saptamani: dupa ce pierduse cu 10 puncte procentuale primul scrutin, acuzand frauda electorala, l-a castigat pe cel de-al doilea, aducand dreapta la guvernare, pentru a doua oara in ultimii 15 ani.
Basescu si Guvernul sau de coalitie nu au avut un an usor: criza ostaticilor din Irak, ca si valurile de inundatii au creat atmosfera propice pentru tot felul de decizii gresite care au intarziat dezvoltarea politica a Romaniei.
Cea mai gogonata dintre toate a fost decizia celor patru presedinti ai coalitiei de guvernare (Tariceanu, Boc, Voiculescu si Marko Bela) de a incerca schimbarea presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului. Nu se putea, dar ei nu stiu. Asa ca Parlamentul a fost blocat vreo doua luni, iar apoi ce trebuia sa devina dezbatere politica parlamentara (bugetul, comunitatea integrata de informatii, integrarea Romaniei) au devenit simple formalitati. Oricum, multi ar trebui sa fie multumiti: democratia in Romania este aproape de ideal.
Liberalii domina Guvernul, democratii domina Presedintia si Justitia, iar social-democratii domina - cel putin partial - Parlamentul. Nimeni nu are puterea absoluta de a face ce vrea si fiecare este supravegheat de ceilalti. Liberalii si democratii au o problema suplimentara pentru ca presedintele Basescu doreste unificarea celor doua partide. Sa vedem daca ii reuseste. Nu e usor cu atatea orgolii si nazuri politice, desi pentru Romania ar fi o miscare politica inteleapta.
Social-democratii au si ei o problema. Congresul din aprilie 2005 a deschis un drum spre innoirea partidului, un drum care pare insa imposibil. Mircea Geoana se agita, promite schimbari, insa efectele nu se prea vad. Incepe sa semene din ce in ce mai mult cu Emil Constantinescu, ale carui promisiuni nerealizate l-au dus in afara campului politic.
Un an care mai mult a creat probleme, decat le-a rezolvat pe cele existente.

---

Despre autor: