Saptamana aceasta a avut intr-adevar loc un eveniment foarte important in procesul de consolidare institutionala a pietei de capital, respectiv aprobarea proiectului de fuziune de catre Adunarile Generale ale Actionarilor BVB si BER. In urma cu doi
Saptamana aceasta a avut intr-adevar loc un eveniment foarte important in procesul de consolidare institutionala a pietei de capital, respectiv aprobarea proiectului de fuziune de catre Adunarile Generale ale Actionarilor BVB si BER. In urma cu doi ani a fost luata hotararea politica de unificare a BVB si Rasdaq. Miercuri a fost parcursa inca o etapa din acest proces. Proiectul de fuziune a fost prezentat oficial prima data in luna mai a anului 2003, unificarea celor doua piete fiind estimata pentru jumatatea acestui an. Primul pas in procesul de unificare l-a reprezentat transformarea BVB din institutie de interes public in societate pe actiuni, realizata la mijlocul lunii iulie.
Romania are nevoie in procesul de integrare europeana de o piata puternica. In afara de costuri mai reduse, o mai buna promovare a companiilor listate pe Rasdaq s-a construit prin fuziune o bursa capabila sa suporte conditionarile tehnice in peisajul european.
"In lunile urmatoare vom milita pentru construirea unui depozitar unic care sa reuneasca capabilitatile registrelor, ale SNCDD-ului, precum si capabilitatile bursei in domeniu - scopul este acelasi, o piata mai puternica pentru o Romanie europeana", a declarat Siminel Andrei, presedintele Asociatiei Nationale a Brokerilor din Romania.
"Din punctul nostru de vedere suntem in grafic sa terminam fuziunea in acest an. Pe un calendar strans s-ar putea sa fim gata. Acum depinde de celelalte aprobari, care trebuie obtinute de la Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare si Registrul Comertului. Legal, obtinerea acestor aprobari dureaza circa o luna, dar la cererea de autorizare se poate raspunde si intr-o saptamana", a afirmat presedintele Comitetului Bursei, Sergiu Oprescu.
Denumirea societatii de bursa care va rezulta dupa fuziune va fi Bursa de Valori Bucuresti SA, iar Rasdaq nu va mai exista ca entitate juridica distincta. El a adaugat ca in prezent BVB asigura, practic, platforma tehnica pentru tranzactionarea companiilor de la Rasdaq, care apartin institutional BER.
"Dupa fuziune toate operatiunile vor fi facute la BVB in fapt si in drept, atat din punct de vedere practic, cat si institutional", a mai spus Farmache. Influentele concrete in piata nu vor aparea imediat, fuziunea fiind un proces care favorizeaza in mod structural dezvoltarea pietei de capital pe termen mediu si lung.
"Fuziunea duce in primul rand la cresterea vizibilitatii pietei pe plan regional. Pana acum aveam o piata <> din punct de vedere al capitalizarii si valorii tranzactiilor, dar <> din punct de vedere al numarului de emitenti (BVB), si o piata <> din punct de vedere al numarului de emitenti, dar <> din punct de vedere al indicatorilor (Rasdaq).
In urma fuziunii, Romania va prezenta investitorilor o oferta integrata si solida, din ce in ce mai reprezentativa si comparabila cu pietele din jur", ne-a declarat Razvan Pasol, director general al Intercapital SA. Simplificarea procedurilor pe piata, unificarea anumitor sisteme, scaderea costurilor si cresterea eficientei activitatii vor duce, in timp, la o perceptie mai favorabila si la o mai mare accesibilitate a pietei, atat pentru investitori, cat si pentru emitenti.
"Personal, sunt foarte multumit de aceasta evolutie a lucrurilor si, dupa finalizarea fuziunii si a altor cateva operatiuni aflate acum in derulare pe piata (fondul de compensare a investitorilor, depozitarul central, introducerea vanzarilor short si a tranzactiilor in marja, noi listari) cred ca in jur de 2007-2008 ne vom prezenta cu o piata de capital cu care sa ne putem mandri in fata investitorilor din orice colt al lumii.
Deocamdata nu am ajuns acolo, dar suntem pe drumul cel bun", a adaugat Pasol.
Bursa de Valori Bucuresti a fost evaluata anul trecut la 15,5 milioane de euro de catre firma de consultanta si audit PricewaterhouseCoopers (PwC), din aceasta suma urmand sa fie constituit un capital social de cinci milioane de euro. Repartizarea capitalului social se va face, gratuit, in cote egale, intre cele 68 de societati de servicii de investitii financiare, membri ai Asociatiei Bursei de Valori Bucuresti. Potrivit directorului general al BVB, evaluarea a fost realizata dupa metoda fluxurilor viitoare de numerar. Dupa metoda activului net corectat, valoarea BVB a fost stabilita, in 2004, la 5 milioane de euro. Ultima metoda a fost utilizata si pentru evaluarea BVB, in 2005, pentru fuziune, valoarea fiind de circa 8 milioane de euro. Rasdaq a fost evaluata la circa 0,8 milioane de euro.
Din noua arhitectura a Bursei de Valori Bucuresti SA va face parte piata reglementata si un sistem alternativ de tranzactionare (ATS), destinat societatilor care nu indeplinesc criteriile de listare pe piata principala urmand a fi lichidata. Ambele piete vor fi structurate pe doua segmente, respectiv cash (actiuni si obligatiuni) si derivative (futures si optiuni). Structura emitentilor listati la Bursa de Valori dupa fuziune cu piata Rasdaq va fi reglementata printr-o instructiune a CNVM.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.