De aceasta data nu mai este vorba de un zvon, ci de o certitudine. Vin americanii. Romania si Statele Unite vor oficializa marti intelegerea privind amplasarea bazelor americane in tara noastra. Secretarul de stat al SUA, Condoleezza Rice, se va afla
De aceasta data nu mai este vorba de un zvon, ci de o certitudine. Vin americanii. Romania si Statele Unite vor oficializa marti intelegerea privind amplasarea bazelor americane in tara noastra. Secretarul de stat al SUA, Condoleezza Rice, se va afla, la 6 decembrie, la Bucuresti, unde se va semna acordul de acces privind amplasarea "facilitatilor americane pe teritoriul Romaniei". La prima sa vizita in tara noastra, oficialul american va avea o serie de intrevederi cu ministrul de Externe, Mihai Ungureanu, si cu presedintele Traian Basescu.
Agenda discutiilor cuprinde o evaluare a principalelor aspecte ale relatiilor bilaterale romano-americane, precum si problematica regionala, "cu accent pe Marea Neagra si Balcanii de Vest", promovarea pe plan regional si international a valorilor comune de libertate si democratie, cooperarea in lupta impotriva terorismului, conlucrarea in cadrul NATO.
Vizita face parte dintr-un turneu european al sefului diplomatiei americane, insa momentul este unul delicat. Controversa UE-SUA privind inchisorile secrete ale CIA ia amploare, iar Romania este una dintre tarile nominalizate de o organizatie pentru drepturile omului ca fiind una dintre gazdele acestora. De altfel, Condoleezza Rice va profita de periplul sau european pentru a prezenta un raspuns "oportun si direct" al Statelor Unite fata de aceasta problema. Intre timp, insa, oficialii europeni nu par a fi satisfacuti de informatiile venite de la Washington, care nici nu a negat, nici nu a confirmat acuzatiile.
Subiectul "podului aerian secret al CIA" urmeaza a fi dezbatut, la solicitarea Comisiei pentru libertati civile, in sesiunea plenara a Parlamentului European, de la jumatatea lui decembrie. Deocamdata, insa, europarlamentarii vor sa gaseasca o baza juridica pentru a lansa o investigatie, indiferent daca aceasta va fi efectuata sau nu de o "comisie de ancheta".
"Este o mare presiune in toata Europa, atat la nivel national cat si international, pentru a afla mai multe informatii referitoare la existenta centrelor de detentie ale CIA. Solicitarea unei investigatii in cadrul Uniunii Europene ar fi cu atat mai recomandabila", a declarat europarlamentarul Sarah Ludford, membru al Aliantei Liberalilor si Democratilor pentru Europa (ALDE), apreciind ca Parlamentul ar trebui sa invoce articolele 6 si 7 din Tratat, referitoare la apararea drepturilor fundamentale, ca baza juridica pentru crearea unei comisii de ancheta.
Au existat insa voci care au sustinut ca nu exista suficiente probe pentru a demara o ancheta. Barbara Kudrycka, membra a grupului parlamentar al Partidului Popular si Democratilor europeni, si Genowefa Grabowska, membra a socialistilor europeni, au cerut prudenta, apreciind ca nu exista suficiente dovezi privind existenta unor inchisori secrete ale CIA in anumite state europene.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.