De ce, domnule ministru? (II)

Am scris in articolul anterior despre faptul ca recenta Hotarare de Guvern si noile ordine ale Ministerului Educatiei si Cercetarii schimba radical sistemul de doctorat din Romania si ca, in urma acestor schimbari, cei care nu pot urma schema 3+2+3 /nu pot, altfel zis, urma cursurile de masterat si cursurile doctorale) nu pot deveni doctori, oricat de harnici si dotati intelectuali ar fi. Daca ai 40 de ani si vrei sa pregatesti o teza de doctorat trebuie mai intai sa vii la cursuri... Altfel nu. Argumentul? Asa-i in lumea buna, asa recomanda Acordul (sau Tratatul) de la Bologna... Adevarul este ca nu-i peste tot asa si nu toate tarile europene se grabesc sa aplice, atat de ortodox, ceea ce se recomanda la Bologna. Fiecare tara isi protejeaza sistemul de invatamant si isi protejeaza, mai ales, cetatenii care, fara mari costuri economice, vor sa se instruiasca si, cum am zis, sa-si depaseasca conditia sociala si intelectuala. Cu aceasta revin la a treia intrebare pe care voiam s-o adresez domnului mMinistru al Educatiei. Intre timp el a parasit postul si a fost instalat un alt ministru. Sper ca el sa fie mai receptiv si sa inteleaga ca avem un interes comun (ma refer, in primul rand, la Academia Romana), si anume sporirea calitatii cercetarii si a invatamantului. Ordinea poate fi inversata. Tema ramane aceeasi.
Academia Romana are dreptul, prin Legea nr. 752/ 28.10 2001 privind organizarea si functionarea Academiei Romane si Legea nr.596 din 31.10.2001 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.127/2000 privind organizarea doctoratului si a studiilor avansate academice in cadrul Academiei Romane, sa organizeze doctoratul in institutele performante pe care le are si cu cercetatorii care indeplinesc criteriile de performanta. Hotararea recenta a Guvernului ocoleste insa Academia, o trimite sa incheie consortii cu universitatile, dar nu-i recunoaste explicit dreptul pe care l-a dobandit printr-un vot unanim al Parlamentului. Ce-i de facut? Facand diligentele necesare, am constatat ca universitatile nu prea sunt interesate de asemenea combinatii. O conjugalitate de care nu sunt totdeauna incantate din motive pe care nu am timp sa le discut aici. Iau exemplul Institutului de Matematica al Academiei Romane, institut de excelenta al Comunitatii Europene, recunoscut ca atare. El are o scoala Superioara de Matematica la care vin tinerii matematicieni cei mai dotati din tara si la care predau profesori eminenti din tara si strainatate. Acum, directorul institutului trebuie sa caute un consortiu, adica un decan amabil care sa-i primeasca pe acesti tineri care au altceva in cap decat stupida birocratie... Numai ca decanii ezita, nu se arata deloc entuziasmati, cum am zis, de asemenea aliante.
Inca o data, ce facem in asemenea situatii? Desfiintam doctoratul in Institutul "P. Poni" din Iasi, in Institutul de Biologie si Patologie Celulara sau in Institutul de Matematica (institute de excelenta ale comunitatii europene, institute cu laboratoare si cercetatori performanti) pentru ca, din gelozie sau din inertie, unele unitati universitare nu se grabesc sa incheie consortiile de care vorbeste M.E.C.-ul?! ... Putem lua si asemenea decizii catastrofale, cum am luat si in trecut (nu noi, ci aceia care au avut si au puterea de a decide), dar, in mod sigur, ele nu vor fi in favoarea invatamantului si nici a cercetarii. Sunt tari care incurajeaza doctoratul in mediile academice. Am fost recent la Budapesta, invitat de presedintele Academiei de stiinte, si am aflat (in fapt, mi s-a confirmat ceea ce stiam mai demult) ca Academia Ungara confera un doctorat in cercetare, un doctorat superior (un fel de titlul echivalent cu mai vechiul nostru doctor docent), foarte ravnit de cei interesati sa se afirme. Nu stiu exact ce beneficii materiale le pot aduce, dar, in mod sigur, promovarea unui individ, in cercetare si invatamant, depinde in mod hotarat si de un asemenea titlu, accesibil doar celor care fac ceva pentru stiinta.
Aproape de hotarari, ordine, dialog, reforma... Dl. ministru Miclea a semnat, inainte de a-si parasi postul, cateva ordine care schimba radical (tot radical!) criteriile de promovare pentru conferentiar si profesor. Justificarea este ca trebuie sa sporim exigenta, sporind, astfel, calitatea intelectuala a Corpului didactic din invatamantul superior. Bun, toata lumea este de acord cu aceasta idee. Noile ordine introduc insa criterii (de exemplu: acela de a participa la un grant international sau de a fi cotat in sistemul I.S.I.), numai ca un filolog sau un istoric roman nu pot indeplini, prin natura preocuparilor lor, asemenea cerinte. Cu ei ce facem? Ii scoatem din competitie? Cineva a facut socoteala ca, din zece economisti, distinsi cu Premiul Nobel, numai doi ar putea invinge criteriile stabilite de M.E.C. pentru postul de conferentiar universitar. Ceilalti opt ar cadea... Sensibilizat, si usor (dar nu prea mult) culpabilizat, M.E.C. a hotarat sa ceara propuneri de diferentiere comisiilor din cadrul Consiliul National de Atestare a Titlurilor si Diplomelor. Numai ca aceasta invitatie (rationala, fireasca) vine dupa ce ordinul ministerului fusese deja semnat, parafat si publicat in Monitorul Oficial.
In concluzie: sa respectam, de acord, ceea ce este de respectat in Tratatul de la Bologna, dar sa nu inchidem o cale importanta de acces spre cultura de performanta. Invitatia mea este la dialog. Mai multe minti pot lua, in mod sigur, hotarari mai bune.

---

Despre autor: