Renasterea Utopiei in Germania

Demisia lui Franz Muntefering din postul de presedinte al Partidului Social Democrat German in fata amenintarilor din partea stangistilor din partidul sau, ca si divizatul referendum francez privind Constitutia Europeana, au expus clivaje ideologice adanci - nu doar asupra Europei, dar si asupra fundatiilor sociale si economice. In spatele criticilor adresate Europei si guvernelor nationale care n-ar fi destul de "sociale" se intrevede o imagine a Uniunii ca o capcana care ii forteaza pe membrii sai sa se supuna regulilor pietei, lipsindu-i pe guvernanti de abilitatea de a realiza scopuri sociale importante. Aceste diferente par sa influenteze nu doar coalitia viitoare de guvernare din Germania, ci intregul viitor politic european.
In Franta, aceste diviziuni sunt evidente nu doar intre extrema stanga si dreapta, ci si in randurile votantilor socialisti care au decis sa ignore pozitia pro-europeana a liderilor lor.
Prin disparitia lumii comuniste si esecul politicilor sale colectiviste s-ar putea crede ca dezbaterea a fost rezolvata in favoarea unei viziuni reformiste. Insa surpriza este constituita de faptul ca o mare parte a electoratului francez socialist si unii lideri sustin o schimbare radicala. Mai mult, o mare parte din stanga anti-liberala, compusa din comunisti, ecologisti si sindicalisti i-au acuzat pe reformisti ca s-au subordonat unei globalizari liberale, sustinand necesitatea unei transformari radicale a societatii si economiei.
Succesul mediatic al lui Olivier Besancenot, un reprezentant de 31 de ani al celei mai intransigente sectiuni a Ligii Comuniste Revolutionare Trotkiste, reflecta puterea acestui vis. Primind 4% din voturi la alegerile prezidentiale din 2002, Besancenot se afla in prezent pe locul 38 al listei celor mai populari oameni din Franta. Cum am putea explica acest radicalism care pare sa ignore realitatile politice europene si internationale?
Ar putea fi suspectata influenta traditiei politice franceze, care atat la dreapta cat si la stanga spectrului politic, a preferat dintotdeauna puritatea principiilor in fata compromisului. Adaugati la aceasta si neincrederea franceza in liberalism, impreuna cu perceptia bine inradacinata a statului ca aparator al intereselui general. In vreme ce pragmatismul a ajuns sa domine partidele socialiste din nordul Europei inca din anii '30 si, dupa Congresul de la Bad Godesberg din 1957 al SPD - o preferinta pentru ideologia revolutionara a fost dominanta printre socialistii francezi, cel putin la nivel retoric.
Insa toate acestea nu constituie o explicatie completa, deoarece o radicalizare similara are loc in stanga germana, unde o alianta intre fostii comunisti - inca puternici in fostele regiuni ale Germaniei de est - si disidentii SPD condusi de Oskar Lafontaine promoveaza propuneri la fel de radicale. Dupa esecurile evidente ale guvernelor de stanga si de dreapta de a limita valul somajului, o parte din ce in ce mai mare a electoratelor francez si german pare sa nu mai creada in solutii traditionale.
Statul social, asociat in general cu miscarea social-democrata reformatoare isi atinge in prezent limitele sub forma unor deficituri publice incontrolabile si a unor niveluri de impozitare insuportabile. Pietele globale sunt vazute ca aducand inegalitati, austeritate si insecuritate in locul promiselor beneficii ale cresterii economice.
In acest mediu visele utopice incep sa prinda viata. Insa exista o caracteristica fundamentala a utopiilor care nu poate fi aplicata pe deplin.
Ceea ce este necesar in prezent este o dezbatere mult mai modesta in ceea ce priveste modul de reconciliere a deficientelor pietei cu solicitarile de solidaritate. Ar trebui statul sa se limiteze doar la crearea unui mediu economic favorabil intreprinderilor private? Cat de mult ar trebui sa contribuie la securitate, educatie, si protectia saracilor?
Insa astfel de dezbateri pot fi fructuoase doar daca recunosc constrangerile economice si politice in care opereaza statele moderne. Intr-adevar, rolul statului este mult complicat prin faptul ca reglarea pietelor devine din ce in ce mai transnationala in loc sa fie nationala.
In loc sa ridicam mainile in semn de disperare ar trebui sa aderam la o distinctie draga sociologului german Max Weber, deoarece traim o perioada in care etica responsabilitatii trebuie sa treaca inaintea eticii convingerii.
Raphael Hadas Lebel, autorul volumului "101 cuvinte despre democratia franceza" este presedintele Camerei Sociale a Consiliului de Stat de la Paris si profesor asociat al Institutului de Studii Politice. Opiniile exprimate aici sunt personale si nu reprezinta o pozitie oficiala.
Copyright: Project Syndicate, 2005
www.project-syndicate.org

---

Despre autor: