Cel putin sase persoane si-au pierdut viata in statul american Florida dupa trecerea uraganului Wilma, au anuntat autoritatile locale, citate de CNN. Oficialii locali au anuntat "numeroase pene de electricitate, inundatii in zonele de coasta, ferestr
Cel putin sase persoane si-au pierdut viata in statul american Florida dupa trecerea uraganului Wilma, au anuntat autoritatile locale, citate de CNN. Oficialii locali au anuntat "numeroase pene de electricitate, inundatii in zonele de coasta, ferestre sparte si avarierea mai multor acoperisuri". Regiunile Lee si Collier sunt cele mai afectate. Echipele de interventie au inceput sa actioneze in regiune, iar autoritatile sunt ingrijorate in special de soarta persoanelor care locuiesc in parcurile de rulote.
Mai mult de 3,2 milioane de locuinte si cladiri comerciale au ramas fara electricitate, peste sase milioane de oameni fiind afectati. Circa 36.000 de persoane sunt gazduite in 124 de adaposturi speciale din intregul stat, iar 19 aeroporturi - printre care cel international din Miami - au fost inchise. Inundatii masive s-au produs in Florida Keys, luni dimineata, iar aeroportul din Key West a fost inchis, ca si un spital local. In plus, mai multe centre medicale din Florida au suferit pagube materiale, a anuntat secretarul Sanatatii, Alan Levine.
Haos dupa uragan
In Mexic si in special la Cancun (estul tarii) situatia ramane una critica, atat din cauza dezastrului provocat de Wilma, cat si din cauza numeroaselor jafuri si acte de vandalism. Din cauza inmultirii acestor tipuri de infractiuni, autoritatile din Cancun s-au vazut chiar nevoite sa restrictioneze circulatia pe principalele artere, in conditiile in care o noua furtuna tropicala ameninta regiunea, informeaza presa sud-americana, citata de Mediafax. Presedintele mexican, Vicente Fox, a declarat ca a deblocat o prima transa de 25 de milioane de pesos (doua milioane de euro) pentru acoperirea pagubelor provocate de uraganul Wilma in Quintana Roo. Liderul mexican a anuntat, de asemenea, ca lucrarile de reconstructie a zonelor afectate vor incepe cat mai curand "pentru a face din nou Quintana Roo principalul centru turistic al tarii". Confruntati in continuare cu lipsa de medicamente si hrana, localnicii, dar si turistii din zonele afectate au continuat luni, sa forteze intrarile in farmacii si in magazinele alimentare. Fox si-a exprimat speranta ca in doua luni economia va fi refacuta in zonele afectate si ca in decembrie Quintana Roo va reintra in circuitul turistic. ONU si Statele Unite au oferit ajutor Mexicului. Pe de alta parte, cotidianul El Pais a relatat, in editia online, ca o noua furtuna tropicala - Alpha - a provocat moartea a opt persoane in Haiti. Alte patru persoane au fost date disparute. (D.M.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.