Ecuatiile nu au solutii emotionale

Un important demnitar european ma intreba deunazi, cu o nedumerire stropita bine cu invidie, cum naiba am reusit noi romanii, ultimii veniti la masa, sa avem asa o impresionanta adeziune populara la idealul european. "Iarta-i domnule ca nu stiu toti despre ce e vorba" - imi venea sa-i zic, dar capul de deasupra m-a facut sa-i spun altceva, lasandu-l sa creada ca natia mea, dotata de Dumnezeu cu o insusire secreta a orientarii in istorie, intuieste perfect ce-i vine cel mai bine si-asa a facut mereu, de nu s-a clintit din loc oricate imperii s-au napustit asupra-i. A ras ca de-o gluma buna si-a zis: "Da, dar pana acum n-ati aderat la nici un... imperiu, de buna voie!". Am incercat si eu sa rad, dar rasul nu era al meu si-am ramas pe ganduri.
La prima vedere ecuatia asta, a aderarii, e simpla. Dar sa privim lucrurile mai de aproape. Romania isi doreste cresterea sigurantei economice, sociale si militare in contextul mondializarii tuturor proceselor si isi vede in modelul european, locul cel mai firesc pentru realizarea dezideratelor sale. Europa, la randul ei, stie ca pentru a-si impune valorile si a-si putea juca sansa in contextul global are nevoie de forta interna, de politici interne sustenabile, de resurse economice si umane proprii.
In relatia sa cu Romania, Europa si-a facut si isi face temele cu constiinciozitate si coerenta. Cum spuneam mai sus, largirea europeana inseamna in primul rand noi resurse interne ale sistemului. Piata comunitara interna trebuie largita si dezvoltata astfel incat sa asigure predictibilitatea minimei dezvoltari comunitare din resurse proprii. Pretul acestui deziderat inseamna sprijinul concret si direct acordat tarilor membre si candidate la aderare, pentru stabilizarea democratiei, dezvoltarea capacitatilor de administrare locala si regionala, a economiei in general, a comunicatiilor si infrastructurii, astfel ca sistemul sa functioneze cat mai bine, in interesul comun.
Romania, in relatia sa cu Europa, trebuie sa implice toate resursele proprii, care, completate cu cele europene sa duca la compatibilizarea economica si sociala cu sistemul comunitar, astfel incat atat natiunea, cat si comunitatea europeana sa resimta un efect pozitiv al procesului. Cat din acest deziderat s-a realizat, face obiectul recentului Raport de tara ca instrument esential in finalizarea procesului de integrare.
Efectul imediat al integrarii nu va fi nici pe departe unul aducator de bunastare, crestere economica, locuri de munca etc. Din contra, mediul de afaceri autohton, insuficient pregatit pentru impactul cu reglementarile comunitare, va simti primul soc, dur pentru unii, fatal pentru cei mai multi. La circa un an pana la acest impact, ingrijorator de multe companii romanesti, purtand si responsabilitatea unui mare numar de angajati, dorm linistite pe urechea ignorantei. Ce se va-ntampla de fapt? Simplu: Europa si-a platit pretul si asteapta, pe buna dreptate, sa primeasca ce-a platit.

---

Despre autor: