Cand vine vorba de cheltuirea banului public in interes propriu, parlamentarii fac front comun, indiferent de culoarea politica. Desi la nivel declarativ sunt de acord ca sumele pe care le cer sunt destul de mari, toti spun ca investitiile sunt neces

Cand vine vorba de cheltuirea banului public in interes propriu, parlamentarii fac front comun, indiferent de culoarea politica. Desi la nivel declarativ sunt de acord ca sumele pe care le cer sunt destul de mari, toti spun ca investitiile sunt necesare. Astfel ca propunerea lansata de premierul Tariceanu, ca parlamentarii sa accepte limitarea bugetului alocat Camerei Deputatilor si Senatului la acelasi nivel inregistrat in acest an, a nemultumit atat reprezentantii coalitiei, cat si pe cei ai opozitiei.
Senatul a aprobat de saptamana trecuta un buget de 1.238 de miliarde de lei vechi pentru anul 2006, fata de 870 de miliarde de lei vechi, cat a avut in 2005. Nici un senator nu a avut nimic impotriva. Cererea lui Tariceanu ii ia astfel prin surprindere si imparte reprezentantii coalitiei in doua tabere. Pe de o parte, ministrul democrat Vasile Blaga a spus ca solicitarea premierului va putea fi pusa ad litteram in practica, intrucat este vorba de un vot politic, iar coalitia are majoritate in cele doua Camere. Din partea PNL insa, senatorul Paul Pacuraru a declarat ca propunerea premierului va fi analizata astazi in Biroul Permanent, dar a exclus posibilitatea ca bugetul din 2006 sa fie egal cu cel din 2005. "Diferenta de 400 de miliarde vine din cheltuielile de spatiu, chirii, servicii, apa, electricitate. Nu cred ca Senatul poate functiona fara curent electric. Ar fi o noutate in Romania", a explicat Pacuraru. In opinia sa, cel mult se va merge pe sistarea investitiilor.
Reprezentantii opozitiei au gasit un nou motiv de a critica Guvernul. "Tariceanu trebuie sa inteleaga ca Parlamentul controleaza Executivul, si nu invers", a spus presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu. In opinia sa, inainte ca premierul sa vina cu o asemenea solicitare, ar fi trebuit sa il trimita pe ministrul de Finante cu o echipa de specialisti, sa discute cu secretarii generali ai celor doua Camere. El a lansat chiar ipoteza ca opozitia ar putea depune fie si 500 de amendamente, astfel incat bugetul sa nu treaca.
Liderul PRM, Gheorghe Funar, sustine ca Tariceanu a venit prea tarziu cu aceasta idee. El a anuntat insa ca va propune reducerea substantiala a bugetelor Presedintiei si Guvernului.
La Camera Deputatilor, Proiectul de buget aprobat de Biroul Permanent prevede ca suma propusa pentru anul 2006 este de peste trei mii de miliarde de lei vechi, aproximativ dublul bugetului pe anul 2005. Deputatii au amanat ieri votul final pe proiect, dupa ce presedintele Comisiei de buget-finante, Mihai Tanasescu, a propus diminuarea acestuia de la 3.100 miliarde lei vechi, cat era stabilit initial, la 1.900 miliarde lei vechi.
Adrian Nastase crede ca este mai mult o operatie de imagine publica, dar ca sumele pe care le-ar economisi Camera nu vor putea rezolva probleme mari din bugetul de stat. Majoritatea deputatilor care au luat cuvantul de la tribuna Parlamentului s-au pronuntat pentru diminuarea bugetului Camerei pentru anul viitor, dar s-au plans de masinile pe care le au in dotare.
Principalul argument al senatorilor si deputatilor a fost acela ca, in conditiile in care Parlamentul beneficiaza de autonomie institutionala si bugetara, acest for legislativ isi elaboreaza propriul buget.

Solutiile alesilor

Liberalul Grigore Craciunescu a recomandat o eventuala schimbare a autoturismelor Camerei cu cele ale ministrilor, pentru ca, a spus el, in masinile deputatilor ploua si se deschid usile in mers. Liderul PSD Mihai Tanasescu a aratat ca diminuarea bugetului Camerei ar determina "potentiale dificultati" la plata facturilor de energie si poate sa duca la "turbulente" in ce priveste cheltuielile de deplasare a deputatilor in strainatate.
Senatorul Ion Iliescu a propus efectuarea "unui calcul gospodaresc", in care sa se vada ce e rational si ce e in exces, "pentru a se gasi solutia optima intre dorinta si putinta".


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.