Autoritatile romane si expertii Fondului Monetar International (FMI) vor reincepe, pe 20 octombrie, la Bucuresti, discutiile pe marginea acordului semnat in 2004, se arata intr-un comunicat al Ministerului Finantelor Publice. Vizita reprezentantilor
Autoritatile romane si expertii Fondului Monetar International (FMI) vor reincepe, pe 20 octombrie, la Bucuresti, discutiile pe marginea acordului semnat in 2004, se arata intr-un comunicat al Ministerului Finantelor Publice. Vizita reprezentantilor Fondului Monetar in Romania a fost convenita de catre directorul Directiei Europa a FMI, Michael Deppler, si delegatia Romaniei care a participat la reuniunea de toamna a FMI si a Bancii Mondiale, organizata la Washington. Delegatia este alcatuita din ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, si experti din cadrul celor doua institutii. "Am cazut de acord asupra reinceperii discutiilor pe marginea acordului cu FMI. In acest context, incepand cu 20 octombrie, o echipa a FMI se va deplasa la Bucuresti", a declarat in comunicat Vladescu. El a precizat ca temele de discutii vor fi inchiderea bugetului din 2005, constructia bugetului pe 2006, un eventual program fiscal pe termen mediu pentru perioada 2006-2010, situatia deficitului de cont curent si politicile monetare si fiscale necesare pentru a contracara evolutiile negative, dar si aspecte privind restructurarea economiei", a declarat ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu. Acordul cu FMI, prin care Romania are acces si la fonduri de aproape 400 de milioane de dolari, a fost intrerupt in primavara acestui an, in principal din cauza temerilor expertilor internationali privind capacitatea redusa de compensare a scaderii veniturilor la bugetul de stat ca urmare a introducerii cotei unice de impozitare de 16%. La sfarsitul lunii iunie, autoritatile romane au stabilit cu reprezentantii institutiei financiare o prima forma a scrisorii suplimentare, urmand sa fie adoptate unele masuri pentru ca documentul sa intre in board-ul FMI la sfarsitul lunii august. Momentul a fost, insa, amanat din cauza inundatiilor, care au afectat tinta de deficit bugetar convenita, dar si a situatiei politice incerte in care se afla Romania la acel moment. Nivelul deficitului bugetar pentru 2005 a fost majorat in vara, de la 0,7% din PIB la 1% din PIB, avand in vedere cheltuielile suplimentare generate de inlaturarea efectelor inundatiilor. Expertii FMI au solicitat, in repetate randuri, majorarea TVA, in contrapondere la cota unica. Autoritatile de la Bucuresti au decis, insa, sa mentina, si in 2006, impozitul la nivelul actual de 19% si sa diminueze contributiile sociale cu doua puncte procentuale pentru angajator, propunand, insa, alte majorari de taxe. Pe parcursul discutiilor, FMI a pastrat solicitarile privind adoptarea unor masuri care sa duca la cresterea incasarilor la buget. In acelasi timp, expertii FMI s-au aratat ingrijorati de evolutia deficitului de cont curent, rezultat din continuarea cresterii consumului intr-un ritm accelerat. (A.G.C.)
Tariceanu nu vrea TVA diferentiat
Premierul Calin Popescu Tariceanu s-a declarat, ieri, impotriva cotelor diferentiate de TVA, la o intalnire cu oamenii de afaceri straini in cadrul unui seminar economic organizat de Economist Intelligence Unit. "In prima faza, nu mai extindem acest sistem si in viitor, in masura in care este posibil, intentionam sa renuntam total la aceste cote diferentiate", a subliniat seful Executivului. Potrivit acestuia, experienta acumulata in anii anteriori releva faptul ca introducerea unei asemenea masuri creste nivelul coruptiei la nivelul administratiei. "Sunt impotriva introducerii TVA-ului diferentiat, deoarece avem o experienta extrem de nefericita in Romania, cand, in decursul timpului, pe baza unei taxe diferentiate, coruptia a inflorit la Ministerul Finantelor si se ajunsese ca TVA la cota standard sa fie exceptia, si nu regula", le-a spus Tariceanu oamenilor de afaceri.
Totodata, el a reamintit faptul ca nivelul TVA va ramane la 19% in 2006. Premierul Calin Popescu Tariceanu, a declarat, ieri, la o intalnire cu oamenii de afaceri straini, ca Guvernul intentioneaza sa incheie un pact fiscal cu partenerii sociali care sa duca la o dezvoltare economica ce va permite Romaniei sa isi indeplineasca sarcinile in calitate de viitor membru al Uniunii Europene. Referitor la nivelul salariului minim, primul-ministru a declarat ca negocierile in acest sens vor demara in limitele legale, in conditiile in care in acest an au fost acordate deja majorari semnificative. El a tinut sa precizeze ca inflatia in Romania este inca destul de ridicata si trebuie corectata cu ajutorul limitarilor salariale. Premierul mizeaza si pe faptul ca partenerii sociali cunosc realitatile economiei romanesti si este convins ca cererile acestora vor fi realiste. In plus, primul-ministru a adaugat si faptul ca pactul fiscal va trata si problema eliminarii muncii la negru.
Pentru combaterea evaziunii fiscale, se va infiinta un grup de lucru format din reprezentanti ai Ministerului Finantelor, Ministerului Administratiei si Internelor si Inspectoratului de Stat in Constructii, care, in termen de o luna, va trebui sa prezinte solutii in acest sens.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.