Locuinta din in Winchester, Virginia, a legendarei cantarete de muzica country Patsy Cline in Winchester, Virginia, va fi declarata monument istoric, relateaza BBC online.
Desi casa acesteia a reprezentat dintotdeauna un punct de atractie pentr
Locuinta din in Winchester, Virginia, a legendarei cantarete de muzica country Patsy Cline in Winchester, Virginia, va fi declarata monument istoric, relateaza BBC online.
Desi casa acesteia a reprezentat dintotdeauna un punct de atractie pentru fanii sai, acum s-a recunoscut oficial valoarea acesteia, iar specialistii o vor include in Registrul National al monumentelor istorice. Acestia au declarat ca "aceasta casa a fost punctul de plecare al fetei care a visat dintotdeauna sa ajunga o cantareata de muzica country recunoscuta pe plan mondial".
Mai mult decat atat, Patsy Cline a fost prima femeie care a intrat in Country Music Hall of Fame in anul 1973. Cea mai faimoasa melodie a sa a fost Crazy, scrisa pentru ea de catre Willie Nelson.
Cline a locuit in casa din Winchester, Virginia pana la varsta de 16 ani. Ea s-a nascut in 1932, si a locuit intre varsta de 16 si 21 de ani in casa din South Kent Street numarul 608. Ulterior, in 1957, ea a revenit la aceeasi adresa.
Interesant este faptul ca incaperea unde mama lui Patsy ii facea acesteia costumele de scena a ramas neschimbata, cei care s-au ocupat de casa avand grija sa lase totul asa cum era in anul 1950.
Pana acum, fanii au incercat sa stranga bani pentru a cumpara casa acesteia, pentru a o transforma in muzeu, insa aceasta este inchiriata deja unor persoane care, din fericire, s-au dovedit a fi intelegatoare fata de cei care vin "in pelerinaj" la casa idolului lor.
Recent, in fata casei s-a amplasat un indicator care informeaza trecatorii ca acolo se afla casa celei care a devenit o legenda a muzicii country.
A murit la doar 30 de ani
Desi a murit foarte tanara, (la doar 30 de ani) Patsy Cline a fost una dintre cele mai influente personaje din istoria muzicii country din Statele Unite ale Americii.
Cline a fost numele de familie al primului ei sot, Gerald Cline, magnat din domeniul constructiilor, cu care Patsy s-a casatorit in 1953. Cei doi au divortat dupa numai patru ani de casnicie.
La data de 14 iunie 1961, Patsy Cline si fratele sau au fost implicati intr-un accident rutier. Cantareata a fost grav ranita si a fost nevoita sa stea o luna in spital, fiind ranita la cap si la maini.
In 1957, Cline s-a casatorit cu Charles Allen Dick, care lucra la Winchester Star. Ei au avut doi copii, Julia Simadore Dick si Allen Randolph "Randy" Dick.
Sase ani mai tarziu, cand avea doar 30 de ani, cantareata a murit intr-un accident aviatic, la Camden, Tennessee. In avionul care s-a prabusit se mai aflau si alti trei cantareti de muzica country - cunoscuti la acea vreme: Hawkshaw Hawkins, Randy Hughes si Cowboy Copas.
Pilotul avionului era Hughes, care era pe atunci atat managerul, cat si amantul artistei.
Bizar este faptul ca inca un cantaret de muzica country, Jack Anglin, a murit si el intr-un accident rutier, de data aceasta - in timp ce conducea spre locul unde aveau loc funeraliile lui Patsy Cline.
Cantareata a fost inmormantata in cimitirul Shenendoah Memorial Park, din Winchester, Virginia.
In 1985, s-a realizat un film despre viata acesteia, cu Jessica Lange in rolul principal, iar una din melodiile sale, "I Fall to Pieces" a fost votata ca fiind pe locul 107 in topul melodiilor secolului. (D.M.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.