Neutralitatea binevoitoare afisata astazi oficial de Moscova fata de tot ceea ce se intampla in Ucraina, dar mai ales fata de cele trei figuri cheie ale politicii ucrainene, este absolut justificata si inteleapta. In nici un caz nu trebuie sa se ajun
Neutralitatea binevoitoare afisata astazi oficial de Moscova fata de tot ceea ce se intampla in Ucraina, dar mai ales fata de cele trei figuri cheie ale politicii ucrainene, este absolut justificata si inteleapta. In nici un caz nu trebuie sa se ajunga ca Moscova oficiala, ca sa nu mai vorbim de alti subiecti politici rusi sa continue sa promoveze aceeasi linie in lunile care au mai ramas pana la alegerile parlamentare.
Totusi, ce alegere trebuie facuta? Pe care dintre cei trei politicieni ucraineni trebuie sa parieze Rusia? Cui sa incredinteze puterea ei colosala de influentare asupra electoratului ucrainean, asupra majoritatii politicienilor locali si a politicii ucrainene, in general? Pe cine sa sustina la alegerile legislative din luna martie: pe Viktor Iuscenko, Viktor Ianukovici sau Iulia Timosenko? Despre altii pur si simplu nu este cazul a se vorbi, pentru ca numele enumerate detin cea mai ridicata cota de popularitate printre alegatorii din Ucraina si in lupta dintre ei vor fi jucate principalele medalii ale votului.
Se stie ca optiunea Rusiei nu are cum sa fie influentata de apropiata trecere a Ucrainei de la republica prezidentiala la parlamentara. Doar in ideea ca aceasta trecere, daca se va produce, va extinde campul de manevra al Rusiei in spatiul politic al Ucrainei.
Prin urmare, miza cea mai importanta trebuie facuta tot pe politicieni concreti, partidele fiind doar niste anexe la ei. Trierea candidatilor trebuie, fireste, inceputa cu actualul presedinte, Viktor Iuscenko. Atat el, cat si ceilalti, trebuie evaluati dupa doua criterii: forta politica obiectiva si pozitia fata de Rusia, dar una reala, nu declarativa.
In pofida recentei sale victorii in alegeri, a functiei sale prezidentiale si a "jocului dur" angajat o data cu destituirea Iuliei Timosenko, Viktor Iuscenko este deja gasca schioapa a politicii ucrainene. Daca reforma constitutionala va avea loc, rolul obiectiv al presedintelui se reduce. Dar, pentru un politician puternic din fostul spatiu sovietic, acest lucru nu ar trebui sa devina un impediment pentru pastrarea in mainile sale a principalelor parghii de influenta asupra elitelor locale si a mecanismelor de adoptare a deciziilor.
"Jocul dur" al demiterii lui Timosenko nu denota forta lui Iuscenko. Pasul a fost unul impus si, practic, fara de alternativa. Daca, in situatia creata, nu ar fi procedat ca atare, Iuscenko ar fi devenit total dependent de Timosenko, riscand sa ramana fara o proprie echipa politica. Fireste, nu se punea problema functiei prezidentiale, dar puterea suprema ar fi inceput sa-i scape vertiginos din maini cu mult inaintea oricarei reforme politice.
Nici pe arena internationala Viktor Iuscenko nu a excelat, in pofida numeroaselor vizite, deplasari si lectii tinute peste hotare despre ce inseamna democratia ucraineana. Aderarea la Uniunea Europeana, acolo unde jumatate din populatia tarii nici macar nu doreste sa ajunga, nu s-a apropiat nici cu o iota. Nevoile economice au determinat din nou Kievul sa cocheteze cu Rusia. Cu toate acestea, principala componenta a politicii externe a Ucrainei a ramas linia antiruseasca.
In mai putin de sase luni, presedintele Iuscenko a reusit sa readuca la viata uniunea anti-ruseasca georgiano-letono-ucraineana, sa formeze impreuna cu aceiasi "grei ai politicianismului mondial" la care se adauga si presedintele Poloniei, Kwasniewski, un cerc geopolitic ba pentru supravegherea lui Lukasenko, ba pentru transferul experientei sale revolutionare in Belorusia. Totusi, demersul cu cea mai sigura perspectiva ramane jocul cu Polonia, problema este insa daca Varsovia ii va permite Kievului sa-i ocupe locul de centru euroatlantic al clicii anti-rusesti? Cum-necum, dar acest rol ii aduce Varsoviei anumite dividende, deloc de ignorat, de altfel.
Intr-un cuvant, ca toti ceilalti presedinti ucraineni, Iuscenko, obligat inainte de alegeri sa jongleze cu electoratul rus din Ucraina, sau macar sa nu-l enerveze prea tare, dupa urcarea pe tron a trecut in ofensiva asupra intereselor rusesti. Si nu este deloc intamplator ca dintre toti omologii sai din fostul spatiu sovietic, cel mai curtat si mai apropiat a fost georgianul Saakasvili. Cu liderul de la Tbilisi, Iuscenko s-a intalnit mai des decat a vizitat regiunile estice ale tarii sale sau Crimeea. Pentru "un presedinte al intregii Ucraine", situatia este destul de absurda.
Desigur, nimeni nu se astepta ca Iuscenko sa devina un presedinte pro-rus. De fapt, nu i-a cerut nimeni asta. Dar tendintele anti-rusesti si anti-ruse au inceput sa apara in politica lui prea devreme si sa fie prea evidente. Desigur, si aceasta atitudine este, pe undeva, una obligatorie in Ucraina - de regula, asa se compenseaza in Ucraina propriile esecuri economice si politice, este componenta obligatorie a "optiunii europene". Greu insa de crezut ca aceste elemente pot constitui dovada a puterii si independentei Ucrainei si a presedintelui lui actual. Prin urmare, in mai putin de un an, Viktor Iuscenko a stabilit singur alegerea Rusiei in privinta lui. Despre ceilalti doi candidati, peste o saptamana.
Comentariu publicat de Rossiiskaia Gazeta, preluat de Agentia "Rusia la zi"

Ziua

Sursa: Ziua



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.