Reprezentantii a 35 de tari membre ale Conferintei europene a aviatiei civile (CEAC), reuniti in Romania, s-au pronuntat in favoarea stabilirii unor criterii comune pentru publicarea listelor cu companiile care nu respecta regulile de securitate aeri
Reprezentantii a 35 de tari membre ale Conferintei europene a aviatiei civile (CEAC), reuniti in Romania, s-au pronuntat in favoarea stabilirii unor criterii comune pentru publicarea listelor cu companiile care nu respecta regulile de securitate aeriana. "Numarul tarilor decise sa publice liste negre creste de la o zi la alta, dar inca mai exista diferente intre criteriile de a refuza autorizarea unei companii aeriene considerate riscante", a declarat, potrivit Mediafax, directorul general al aviatiei civile franceze (DGAC), Michel Wachenheim. "Este imperios necesar sa definim criterii comune. Trebuie sa cooperam in aceasta problema cat mai rapid cu putinta, pentru a putea prezenta Comisiei Europene aceste criterii inainte de sfarsitul anului", a spus el. La Paris, ministrul francez al Transporturilor, Dominique Perben, a salutat rezultatele acestei conferinte, afirmand ca acestea corespund integral liniilor generale prezentate la 25 august in Franta. "Franta va fi foarte activa in interiorul diferitelor instante europene si internationale, in vederea aplicarii acestor actiuni", precizeaza Perben.
Belgia si Franta au anuntat ca vor publica astazi "liste negre" cu companiile aeriene care nu respecta reglementarile de securitate, urmand exemplul Elvetiei, Statelor Unite sau Marii Britanii. (C.P.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.