Ultimele doua echipe romanesti ramase cu sanse de calificare, Rapid si Dinamo, in meciurile retur disputate aseara n-au facut altceva decat sa ne convinga ca monitorizam un fotbal, un campionat, in plin curs de debilizare. Giulestenii descindeau in M
Ultimele doua echipe romanesti ramase cu sanse de calificare, Rapid si Dinamo, in meciurile retur disputate aseara n-au facut altceva decat sa ne convinga ca monitorizam un fotbal, un campionat, in plin curs de debilizare. Giulestenii descindeau in Macedonia dupa un oarecum linistitor 3-0 smuls in tur, mai mult decat suficient, nu numai aparent, pentru obtinerea calificarii. In principiu cam asa a si fost, numai ca aia de la Vardar s-au apucat sa deschida scorul prin Naumov, in minutul 40, dupa care, in minutele ramase pana la finalul primei reprize si in primul sfert de ora de dupa reluare au lasat o vaga impresie ca ar fi capabili sa recupereze handicapul de la Bucuresti. A venit insa golul lui Vasilache din minutul 60, reluare in plasa din opt metri dupa o pasa venita de la, pana atunci, penibilul Buga, care a linistit ambele combatante, ambele etaland pana la finalul partidei un joc relaxat, blazat, lipsit de orice motivatie concreta.
Probleme mari, mult mai mari, s-au inregistrat in cealalta intalnire, in care Dinamo a intalnit la Nicosia o Omonie deloc timorata de acel 1-3 inregistrat in turul de la Bucuresti, o echipa indarjita mai mult de suporterii din tribune decat de propriile "putirinte". In ciuda acestui aspect mai mult decat evident ciprotii izbutesc sa recupereze handicapul de dupa meciul din Stefan cel Mare in numai doua minute, 28 si 30, prin Kaiafas, fiul fostului golgeter al Europei din anii '80, respectiv Kittos, ambii speculand in poarta bielorusului Gaev doua mari erori ale defensivei dinamoviste. Ce a urmat imediat dupa pauza a fost parca mai aproape de pretentiile noastre de la echipa lui Ioan Andone, aceasta reusind sa marcheze golul pe care si-l propusese inca de dinaintea deplasarii spre capitala Ciprului, prin cine altul decat Claudiu Niculescu, acesta transformand o lovitura libera de la 20 de metri la numai zece minute dupa reluare. Finalul de meci a fost unul extrem de jenant pentru echipa din Romania, aceasta fiind pur si simplu sechestrata in propriul careu de niste disperati atacanti ciprioti, carora le-a fost anulat un gol in urma unei faze teribil de ciudate, basca o minge trimisa in bara portii lui Gaev in chiar minutele de prelungire. Jenant pana dincolo de limitele rezonabilului, dar cu toate acestea avem inca doua echipe in primul tur al Cupei UEFA. Poate pentru unii e suficient.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.