4 pe loc la statiile Petrom
Compania Petrom a primit peste 2500 de candidaturi din partea unor persoane interesate sa preia administrarea unor benzinarii. Reamintim, reprezentantii Petrom au anuntat, recent, ca toate statiile de distribu
4 pe loc la statiile Petrom
Compania Petrom a primit peste 2500 de candidaturi din partea unor persoane interesate sa preia administrarea unor benzinarii. Reamintim, reprezentantii Petrom au anuntat, recent, ca toate statiile de distributie ale firmei vor fi trecute in urmatorii ani in administrarea unor parteneri externi, fie in sistemul de franciza, fie in administrare, printr-un program denumit Full Agency. Termenul limita pentru depunerea documentelor de preluare in administrare a unor benzinarii a fost 1 septembrie. "Intentia noastra nu este sa avem un numar mare de candidati, ci calitatea acestora sa fie pe masura companiei", a declarat directorul de comunicare al Petrom, Gabriel Nastase. El a mai precizat ca procesul de selectie a administratorilor respectivi consta in mai multe etape de evaluare si ca, din numarul total de candidati, o treime provin din randurile angajatilor Petrom. De altfel, compania are in jur de 600 de unitati, doar jumatate din acestea fiind modernizate. In aceste conditii, numarul candidatilor se ridica la circa patru pe un loc. (G.M.)
Finansbank reduce dobanzile
Finansbank Romania reduce, incepand de maine, dobanzile la creditele in lei destinate persoanelor fizice, se arata intr-un comunicat al bancii. Astfel, pentru creditele de nevoi personale dobanda va fi 12,9% pe an si, respectiv, 13,9% pe an in functie de natura garantiilor prezentate de catre client, iar la creditele auto dobanda va fi de 11,9% pe an pentru autoturismele noi si 13,9% pentru autoturismele second-hand. Oferta Finansbank cuprinde, pe langa facilitatile de credit anterior mentionate si credite pentru bunuri de folosinta indelungata, credite ipotecare, credite de vacanta si alte produse destinate persoanelor fizice. Finansbank are o retea de 27 de sucursale atat in Bucuresti, cat si in Otopeni, Ploiesti, Timisoara, Oradea, Cluj, Pitesti, Craiova, Constanta, Brasov, Iasi, Focsani, Galati si doua agentii in Plaza si Mall Vitan. (A.M.V.)
BCR lanseaza noi obligatiuni
BCR Securities si BCR lanseaza astazi o emisiune de obligatiuni in trei serii apartinand municipiului Alba Iulia, in valoare totala de 24,5 milioane de lei si cu o maturitate de 20 de ani, a declarat ieri vicepresedintele executiv al bancii, Dan Bunea. Potrivit lui Bunea, acesta este cel mai substantial imprumut obligatar la nivelul municipalitatilor, avand si cea mai mare scadenta. BCR Securities va intermedia emisiunea, iar BCR va fi grup de vanzare. Valoarea primei serii de obligatiuni este de 8 milioane de lei, iar perioada de derulare a ofertei publice este 20 septembrie - 26 septembrie. Fiecare obligatiune va avea o valoare nominala de 100 de lei. Ulterior acestei emisiuni vor urma alte doua serii, in anul 2006. Rata dobanzii este variabila, fiind recalculata semestrial. Pentru prima perioada, nivelul dobanzii este de 9,5% pe an. Fondurile rezultate din emisiune vor fi utilizate pentru finantarea a 13 proiecte de investitii care vizeaza extinderea retelei de canalizare si apa, reabilitarea unor strazi, institutii de invatamant si locuinte, precum si realizarea unei piete agroalimentare. Grupul BCR este lider pe piata obligatiunilor municipale, cu un total al emisiunilor intermediate de peste 80 de milioane de lei. (A.M.V.)
Linde aduce 25 milioane euro
Firma Linde Gaz Romania, parte a grupului german Linde, a investit 25 de milioane de euro in constructia unei fabrici de separare a gazelor la Ramnicu Valcea, unitate care va fi inaugurata maine. Fabrica, care va produce oxigen, azot si argon lichid, are o capacitate de peste 500 de tone pe zi, acoperind, astfel, consumul de gaze al combinatului Oltchim, dar si o mare parte din necesarul pietei interne, inclusiv gaze pentru sectorul sanitar. Lucrarile de constructie au inceput la sfarsitul anului 2003. Grupul german a colaborat si anterior cu Oltchim, fiind unul dintre furnizorii de echipamente la infiintarea combinatului. Cu venituri de peste noua miliarde de euro in 2004, grupul Linde are circa 41.000 de angajati la nivel mondial. In Europa Centrala si de Est, Linde deruleaza investitii in Romania, Cehia si Ungaria, in special pentru construirea unor fabrici de separare a gazelor. Combinatul Oltchim fabrica policlorura de vinil - PVC si produse clorosodice. (G.M.)
Vice nou la AVAS
Juristul Jean-Catalin Sandu a fost numit in functia de vicepresedinte al Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) si va coordona activitatea de integrare europeana. Membru al Partidului Conservator, noul vicepresedinte al AVAS a indeplinit anterior functia de director al Directiei Juridice in cadrul Agentiei Domeniilor Statului. Jean-Catalin Sandu are 34 de ani si este casatorit. (A.G.C.)

Ziua

Sursa: Ziua



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.