Cam cum ar trebui sa sune creatia unui artist, pe care-l doare realitatea lumii de alaturi, atunci cand, iesind din granitele cetateniei comune (sau nu?), el ajunge sa-si "reprezinte tara" in strainatate? E el un agent de turism trimis sa propovaduia
Cam cum ar trebui sa sune creatia unui artist, pe care-l doare realitatea lumii de alaturi, atunci cand, iesind din granitele cetateniei comune (sau nu?), el ajunge sa-si "reprezinte tara" in strainatate? E el un agent de turism trimis sa propovaduiasca frumusetile patriei, un soldat in slujba politicii guvernamentale, cu agenda de prioritati diplomatice, un propagandist voluntar scandand mantre despre raul si ramul plaiurilor mioritice, unde de 2000 de ani curge lapte si miere?
Citind si ascultand niscaiva reactii la prezenta Romaniei la Bienala de la Venetia, de la pavilionul conceptualist (adica gol) al lui Daniel Knorr la catalogul lui de 900 de pagini, plin de poze "sordide" si cu citate dintr-o piesa de teatru a unei moldovence in care "se injura Europa si Statele Unite", stau si eu si meditez, precum o alta capodopera a traco-dacismului multimilenar, ca Ganditorul de la Hamangia, deci.
Ma gandesc. Mai putin la "Fuck you, eu.ro.pa" a Nicoletei Esinencu, o bestiala monodrama despre cautarea identitatii unei tinere indopate cu demagogia patriotarda a unei tari in care evenimentul unei luni e regasirea unui fost coleg de scoala primara locuind intr-un cartier unde curge, in mod exceptional, apa calda. Aceeasi tara in care albul zapezii de peste iarna lasa primavara loc gunoiului aruncat pe geam de oraseni fara apa curenta, al carui miros l-a ascuns din decembrie pana-n martie. Tara in care ti se spune mult prea des, cu acelasi glas inflacarat, si ca trebuie sa i te sacrifici, si ca esti dator sa pleci capul cand vine vorba de mama Europa. Iar tara poate sa se cheme la fel de usor Romania cum se cheama Republica Moldova.
Ma gandesc mult mai mult la sordidul cartierelor de tigani, al azilelor, strazilor desfundate, spitalelor unde cad tavane si dau pe-afara caloriferele, la drumul neasfaltat si noroios de dinaintea vilelor din Cartierul Francez, la babele care cersesc din ochi un loc in tramvai, la copiii in pijamale, cu catei hamesiti in brate, agatandu-se de masini in intersectii, la "bubele, mucigaiurile si noroiul" care sunt tot aici de pe vremea lui Arghezi si pe care, de tot atat timp, incercam sa le schimbam in "frumuseti si preturi noi".
Si gandindu-ma eu, ma-ntreb: calul alb care galopeaza gratios peste dealuri inverzite, in susur idilic de muzica pe note, voievozii trupesi cu hlamida si zambete de cuceritori, statuile ambitioase care strapung cerul cu varful lor de sulita, reflectat in crucea ortodoxa de la baza, expozitiile de fotografii cu muncitori curati si fericiti, cu calusari si fetele de la Capalna, sunt ele arta Romaniei de azi? Iar daca pictura lui Sabin Balasa e cultura cu care-ar trebui sa ne plimbam prin Europa, cam cat ar mai lipsi pana la a-l resuscita pe Ceausescu si dementa lui "arta angajata" ca sa ni-l facem portdrapel la intrarea in UE? Sau poate, daca tot fluturam drapelul "interesului national", ar trebui sa scriem pe ziduri, in perpetua stare de urgenta a Europei care vine peste noi, decalogul corectitudinii politice a artistului, sa scoatem din arhive indexul cuvintelor interzise, sa inventam medalii pentru militantismul pasunist al artei cu tema si sa instalam in piata publica, eventual langa teapa lui Ghildus, un salvator rug pentru arderea ereticilor.
Sa fim seriosi, a te sesiza si denunta subminarea statului pentru atitudinea de revolta a unui text artistic n-are nimic de-a face cu prioritatile politicii romanesti, are de-a face doar cu sfanta cenzura. Acum aproape doi ani, subiectul era cat pe ce sa fie intonarea imnului national intr-un spectacol de teatru despre tineri abulici, anarhisti din disperare, altadata au fost poeziile lui Galatanu si Ianus. Va fi mereu cate ceva, vor mai exista multa vreme arhangheli cu armuri stralucitoare ai natiunii in restriste, dornici de ordine si liniste ideologica. "Ceausescu n-a murit..." (Ada Milea). Insa cu cat crapa mai repede, cu atat mai bine.
Arta nu e "frumoasa" pentru ca Romania e frumoasa, buna, dreapta, c-un trecut glorios in spate si-un viitor luminos inainte. Chiar dac-ar fi, tot n-ar conta. E "frumoasa", e arta fiindca e adevarata, e autentica, e angajata in real, nu in politica, fiindca doare si face sa te doara viata asa cum suna ea pe strada, nu in agenda negociatorilor aderarii. Sau poate ma insel, si-ar trebui sa scoatem de la naftalina Cantarea Romaniei?
"Fuck you, eu.ro.pa" se va juca in curand in Franta, in Europa aia pe care n-avem voie s-o, Doamne fereste!, ultragiem cu arta noastra de protest civic. Nenorocitii aia gosisti ori au inteles despre ce-i vorba, ori le place sa se auda injurati.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.