Noaptea de Cristal
Comunitatea evreiasca din Targu-Mures a comemorat ieri la sinagoga din localitate 67 de ani de la inceputul simbolic al Holocaustului. ""Noaptea de Cristal"" marcheaza momentul in care, in 1938, brigazile lui Hitler au incep
Noaptea de Cristal
Comunitatea evreiasca din Targu-Mures a comemorat ieri la sinagoga din localitate 67 de ani de la inceputul simbolic al Holocaustului. ""Noaptea de Cristal"" marcheaza momentul in care, in 1938, brigazile lui Hitler au inceput violentele impotriva evreilor in Berlin si in toata Germania. Escala fortata din cauza cetii
Sase curse aeriene au facut escale neprevazute de cateva ore pe Aeroportul ""Mihail Kogalniceanu"" din judetul Constanta, din cauza cetii care a facut inaccesibile ieri aeroporturile bucurestene ""Henri Coanda"" si Baneasa. Avioanele nu au plecat spre Bucuresti pana la ora 13:00. Cinci dintre aeronave apartineau TAROM, iar a sasea - unei companii straine. (Paula Tudor) Statistica - Inflatie de 0,9% in octombrie
Cresterea preturilor de consum s-a accelerat in octombrie, cand rata inflatiei a urcat la 0,9%, in special pe baza scumpirii serviciilor si produselor alimentare, potrivit Institutului National de Statistica. Comparativ cu finele anului trecut, avansul mediu al preturilor a fost de 6,8%. BNR a anuntat pentru acest an o tinta a inflatiei de 7,5%. Anticoruptie - Marian Oprisan, urmarit penal
Procurorii anticoruptie au inceput ieri urmarirea penala impotriva presedintelui Consiliului Judetean Vrancea, Marian Oprisan, au informat surse judiciare. El este invinuit de abuz in serviciu, acordare ilegala de subventii si neurmarirea acestora, fals si uz de fals. Anchetatorii vizeaza modul in care au fost pietruite drumurile judetene, cel in care Oprisan a achizitionat complexul Caprioara si a construit casa mamei sale cu materiale ANL. (Miruna Pasa) Suceava - Sechestru pe ambulante
Cele 65 de autospeciale ale Serviciului Judetean de Ambulanta Suceava au fost puse sub sechestru si vor fi scoase la licitatie din cauza restantelor salariale pe care institutia le are din 2003. Sechestrul a fost pus de executorul judecatoresc Cezar Tugui dupa ce Tribunalul Suceava a obligat SJA sa plateasca datoriile de 3,7 miliarde de lei. (Nicu Amuraritei) Libertatea religiei - Observatii pro si contra din SUA
Dreptul la libertatea de religie este, in general, respectat in Romania, concluzioneaza un raport realizat de Departamentul american de Stat si publicat zilele trecute. Tara noastra este insa penalizata pentru incetineala cu care ia masurile necesare retrocedarii proprietatilor bisericesti confiscate de comunisti. O alta problema semnalata este actuala diferentiere intre religiile recunoscute oficial si cele care nu au parte de o astfel de recunoastere. (Irina Cristea) CEDO - Academia Catavencu da statul in judecata
Statul roman va fi dat in judecata la Curtea Europeana a Drepturilor Omului de catre Academia Catavencu, a anuntat ieri Mircea Toma. El este nemultumit de faptul ca, de doi ani, autoritatile competente le verifica conturile. Toma a mai precizat ca ministrul Justitiei, Monica Macovei, ar trebui sa-l schimbe pe procurorul general Ilie Botos daca acesta nu indeplineste criteriile sau, in caz contrar, sa-si dea demisia. Bucuresti - Minerii fac miting fara autorizatie
Mitingul Centralei Nationale Miniere va avea loc la 25 noiembrie in Bucuresti, desi Municipalitatea nu a aprobat protestul. ""Cu sau fara acordul Primariei Bucuresti vom protesta pasnic si vom plati amenda daca nu vom obtine aprobarea"", a spus liderul sindical Marin Condescu, care va aduce in Capitala peste 10.000 de ortaci. Condescu spune ca va renunta la organizarea mitingului doar daca va fi aprobata lista cu revendicari inaintata Ministerului Economiei si Comertului. (Gabriela Mladin) Interceptari - Primarul Devei, ""ascultat"" de SRI
Telefonul primarului din Deva, Mircia Muntean, si cel al viceprimarului, Florin Oancea, au fost interceptate de Serviciul Roman de Informatii. Surse citate de Mediafax au confirmat ieri acuzatiile edililor si sustin ca interceptarea a fost facuta in urma unui mandat in acest sens primit de la Parchet. Muntean a fost trimis in judecata in anul 2003 pentru abuz in serviciu si tranzactii ilegale cu terenuri. (Monalise Hihn) In rezerva - Demisie la varf in MAI
Presedintele Basescu a semnat ieri decretul de eliberare din functie a secretarului de stat pentru integrare si relatii internationale din Ministerul Administratiei si Internelor, chestor-sef Florin Sandu. Contactat de Jurnalul National, Sandu a declarat ca solicitase ministrului Vasile Blaga pensionarea in urma cu cateva saptamani. ""Vreau un final de cariera, pentru ca am o anumita varsta. Nu vreau sa particip la «intinerirea» staff-ului de conducere al MAI"", a declarat Sandu, in varsta de 57 de ani. (Radu Crivat) Petrom - Pierderi de 1 miliard de dolari
Administratorii Petrom au aprobat ""restructurarea contabila a capitalurilor proprii"", pentru a acoperi aproape integral pierderi de circa un miliard de dolari, reportate din anii anteriori, desi datele transmise Ministerului Finantelor Publice arata ca societatea a obtinut profit in anii 1999-2003. Potrivit unui raport transmis Bursei de Valori Bucuresti, pierderea de 3,04 miliarde de lei noi, va fi compensata cu rezervele din reevaluare si cu sumele din primele de emisiune. (A.N. Ionescu)


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.