Un raport secret al autoritatilor britanice insarcinate cu clarificarea circumstantelor in care un cetatean de origine braziliana a fost impuscat mortal, la 22 iulie, in metroul londonez, fiind "confundat" cu un atentator sinucigas, contrazice varian
Un raport secret al autoritatilor britanice insarcinate cu clarificarea circumstantelor in care un cetatean de origine braziliana a fost impuscat mortal, la 22 iulie, in metroul londonez, fiind "confundat" cu un atentator sinucigas, contrazice varianta oficiala, potrivit careia incidentul ar fi fost provocat de comportamentul si vestimentatia bizare ale acestuia, transmite BBC. La o zi dupa tentativa esuata de reluare a atentatelor de la 7 iulie, soldate cu 56 de morti si peste 700 de raniti, Jean Charles de Menezes, in varsta de 27 de ani, si-a pierdut viata in statia de metrou Stockwell, dupa ce ofiteri sub acoperire ai fortelor de securitate britanice au tras opt focuri de arma asupra sa - sapte in cap si unul in umar. Varianta avansata de oficialii britanici sustinea ca tanarul brazilian nu ar fi reactionat la somatii, sarind peste o bariera de trecere din subteranul londonez, in incercarea de a scapa de ofiterii de Politie aflati pe urmele sale. Potrivit unui document atribuit unei comisii guvernamentale independente - Independent Police Complaints Comission (IPCC), citat de postul de televiziune ITV, tanarul in varsta de 27 de ani era imbracat cu o jacheta usoara si nu cu o haina captusita, de iarna, asa cum afirmase Politia britanica. Acesta ar fi inceput sa alerge pentru ca sa prinda metroul si nu ca sa eludeze vigilenta agentilor sub acoperire, fiind imobilizat de acestia inainte de a fi impuscat, mai precizeaza documentul.
Replica oficialilor britanici
Ian Blair "Nu cunoastem sursele de provenienta ale materialelor difuzate de televiziune in aceasta seara (marti, n.red.)," a fost replica prompta a comisiei guvernamentale independente la documentele citate de ITV. "Investigatiile IPCC asupra incidentului in care Jean Charles de Menezes si-a pierdut viata continua," precizeaza comunicatul oficial al comisiei britanice. "Prioritatea noastra este ca informatiile de care dispunem sa fie aduse, mai intai, la cunostinta familiei, care, cu siguranta, va fi afectata de difuzarea informatiilor asupra mortii acestuia prin intermediul televiziunii," continua replica organizatiei. "IPCC a specificat ca nu va face speculatii sau elibera informatii partiale legate de investigatie, asadar nici alte parti nu ar trebui sa recurga la acestea," conchide comunicatul. "IPCC este un organism abilitat sa rezolve plangerile la adresa Politiei in Anglia si Wales, cu scopul de a consolida increderea publicului in sistem si care doreste sa faca investigatiile pe seama plangerilor mai accesibile, prompte, adecvate si corecte," mentioneaza site-ul organizatiei.
"Trage fara a pune intrebari"
In urma dezvaluirilor recente, atribuite Independent Police Complaints Comission, familia lui Jean Charles de Menezes a solicitat inlaturarea politicii de "a trage fara a pune intrebari" practicata de Politia britanica. Aceasta strategie a fost adoptata de autoritatile din Marea Britanie dupa modelul israelian, care sugereaza neutralizarea atentatorilor sinucigasi prin impuscarea in cap. Metoda este justificata de faptul ca persoana respectiva este, astfel, incapacitata instantaneu, fara a avea posibilitatea de a detona incarcatura exploziva. Utilizarea armelor de foc de catre Politia britanica in astfel de circumstante a fost incadrata intr-un manual publicat de catre Asociatia Ofiterilor de Politie, revizuit chiar in februarie 2005, informeaza BBC. Potrivit manualului, procedura de a "trage fara a pune intrebari" asupra unei persoane suspectate de acte de terorism ar trebui luata in calcul, recunoscandu-se faptul ca scopul principal al unei operatiuni este acela de a "identifica, localiza, retine si neutraliza" persoana care prezinta o amenintare. In multe cazuri, acest lucru presupune ca suspectul sa fie oprit din mers si sa-si ridice mainile la vedere. Acelasi document indica faptul ca aceasta metoda nu trebuie aplicata in mod absolut atunci cand politistii se afla fata in fata cu persoane suspectate ca incearca sa comita atacuri sinucigase. Scopul aplicarii metodei de deschidere a focului este acela de a opri orice amenintari iminente la adresa vietii oamenilor.
Nici o garantie
Dupa incidentul de la 22 iulie, Politia metropolitana si-a exprimat regretul fata de pierderea suferita de familia lui Jean Charles de Menezes, avertizand ca politica de "a trage fara a pune intrebari" va continua sa fie aplicata, in pofida valului de critici care a urmat incidentului din metroul londonez. "Trebuie sa admitem ca aceste persoane isi asuma o misiune deosebit de dificila, trebuind sa ia decizii rapide, in situatii care pun in pericol vieti omenesti," a intervenit seful Scotland Yard-ului, Ian Blair, in favoarea subordonatilor sai, citat de BBC. "Nu a fost un eveniment la voia intamplarii si este deosebit de important sa recunoastem ca situatii de genul acesta se mai intampla," a justificat Blair incidentul in care Jean Charles de Menezes si-a pierdut viata, fiind impuscat de sapte ori in cap si o data in umar de catre ofiteri ai fortelor de securitate britanice, aflati sub acoperire. "Ar mai putea fi impuscate si alte persoane, insa facem tot posibilul pentru ca sa indreptam situatia," a continuat seful Politiei metropolitane. "Ceea ce este important este ca aceste situatii nu sunt aleatorii, nu sunt acte de bravura, ca nu exista nici o conspiratie ca sa impuscam oameni," a conchis Blair.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.